Propriul dramaturg


Ideea cărții a pornit la începutul anului 2014 când șlefuiam unele poezii pentru a le publica pe blog. Citind fiecare poezie în parte mi-am dat seama că toate aveau un punct comun de înțelegere. Și așa mi-a venit ideea de a pune toate aceste poezii 60 fiind la număr sub un singur acoperiși de carte. A mai durat ceva vreme până când am facut cunoscută ideea prietenilor de pe blog. Am recitit fiecare poezie și am ajuns la un consens că cel mai potrivit titlu este – Propriul Dramaturg – ce are ca motto -Personajele fictive și public nevăzut-. Prin care evidențiez existenta mea prin viața oamenilor. Țin să precizez că fiecare poezie este scrisă după o anumită stare a mea și a tot ceea ce mă înconjoară. De ce am ales titlul ăsta? Pentru că mă simt un regizor de fiecare dată când scriu și în viața mea de zi cu zi. Publicul meu este lumea ce mă înconjoară și îmi place să numesc personajele ca fiind fictive și public nevăzut. De ce nevăzut? Pentru că ei mă văd pe mine eu nu îi văd pe ei .

1. Coperta

10653971_719870148093967_2029117050_n

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În copertă prezint o scenă unde personajele sunt fictive și publicul nu este, dar personajul principal își joacă rolul până la capăt.

2. Cuprinsul

De la începutul anului până în prezent am reușit să scriu 60 de poezii din care una se regăsește pe blog iar la alte șașe mai am de lucrat foarte puțin.  Voi prezenta câteva poezii în scris pe blog până când voi termina cartea online de scris pe poze.

1 – Propriul dramaturg

Se lasă greu fără putere , un înger pe genunchiul meu

Eu tac și-ascult cum oful și-l destăinuie prin plâns

Cu lacrima-i de perlă zâmbetul și-a smuls din chip

Și printre haine ude își culcă greu privirea

Se întreabă oare, de ce pe mine ma ales

Un om cu chipul vesel dar cu sufletul arzând mereu

Cuvinte spânzurate, îmi zac pe-o cracă putredă mereu

Ce aștept cu gândul c-o va rupe Dumnezeu

Și-mi va reda viața fără de vre-o graniță prezentă

Să scriu pe malul apelor,când toate se revarsă-n mine

Să plutesc cu un suspin și cu dorul cel de tine

C-am uitat ce am iubit, trezindumă-n delir, fața-ți recunosc

Ești îngerul ce-odată a adormit, pe genunchiul meu.

––––––––––––––––––––––––––-

2 Unde steaua cade 

Și locul unde steaua-mi cade

Cerul  începe a plânge

Că locu-mi pe pământ,acuma se distruge

Cu lacrimi și cu patimi dulci,eu te sărut iubire

Și-mi iau acum adio prin trăznete și valuri

Că părăsesc acest tărâm de oameni și balauri

 

La sântul tău iubire,amintirile-mi adun

Și mi-le-n chid în suflet ,ce acuma-i fum

Și plec în dulcele-ntuneric,plec cu gânduri efemere

Că n-am avut în astă lume,nici palate nici castele

Și steaua mea din tâi acuma se jelește

Își scutură tot praful, că alt stăpân nu mai dorește

 

Pe pământ privește-ntruna, răscolește chiar și bruma

Să-mi zărească pasul doar vocea să-mi mai audă

Nu înțelege că astăzi eu m-am stins, și ea odat cu mine

Că asta-i datina lui Dumnezeu, să murim cum se cuvine

 

Tu stea de nu cobori,măcar calea să îmi luminezi

Să-mi ții iubirea vie în colțurile tale verzi

Precum mi-erau și ochii, un verde spre căprui

Că asta-i datina lui Dumnezeu să ia ce-i place Lui.

––––––––––––––––––––––––––––

3. Îndru-mă-mă acasă 

Hai îngere  te rog vin-o, îndrumă-mă acasă

Pe un drum îngust, mușc din fructele uitate

Zeci de mii de cuvinte, date de toți la spate

Eu uitat, adorm învelit de șoapte,lasă gândul bun

Cheamă-mă la noapte, acolo unde n-am să știu

Învăluie-mi privirea în pământ ca într-un sicriu crăpat

Să mă privească noaptea,că de mult ea ma uitat

De când îi zăceam în brațe,de când ea îmi vorbea

Când eram un dramaturg singur pe scena mea

Cu titlul mare de-ocară – Aici se joacă viața mea-

Poet fără de public dar cu versuri cât e marea

Las cortina jos şi urmez chemarea către necunoscut

Căci aşa mi-a fost şi viaţa de când eu m-am născut

Nu-mi las sufletul văzut nu-mi las trupul schinjuit.

Cam astea ar fii cele trei poezii de început, printre titlu se vor regăsii și poezii sub titlurile – Tu dragă Mărie, În gând să te ucid, Pregătit să sufăr- Și multe alte poezii. Deocamdată cam atât, voi revenii cu reînoirea cuprinsului sub forme de poze care vor apărea și în carte la fiecare poezie. Adică fiecare poezie scrisă nu sunt încă decis aici, să scriu poezia pe o poză sau să atașez poza lângă , mă voi gândii foarte bine la asta.

Da-i tare:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s