De la unu la douăzeci şi unu.

Am lăsat lumina lămpii să pătrundă printre cuvinte,
O stare disociată mă facea să mă întorc în timp,
Să recalculez soarta, să-i cer ce-mi aparţine,pexels-photo-316681
Că din cauza ei mi-am plecat de prea multe ori fruntea.

Viaţa a devenit doar sărbătorirea morţii, ăsta-i un drum prea greu,
Sărat şi amar ca berea, am multe nopţi nedormite pe faţă,
Oră târzie, dor şi melancolie sub o singură poezie.
Anii au trecut prea repede, au zburat de la unu la douăzeci şi unu,
Şi parcă viaţa devine din ce în ce mai scumpă.

Încerc să găsesc explicaţii, mă strofoc să înţeleg timpul,
Fericirea a devenit doar o stare spirituală…
Mânjit pe mâini de smoală nu îmi doresc nimic din lumea lor,
Lumea asta-i znoabă, muritoare, prea trecătoare!
Se apropie, o simt, ziua judecăţii mă aşteaptă.
Judecat pentru fericirea mult dorită!!!

Puntea

Şi dacă aş putea avea orice, ce aş face cu tot?
Unde să depozitez în mine atâta avuţie?
Şi dacă le iau cu mine, cât să fac groapa de mare?
Că litoralul meu sufletesc este mult prea mic.

Ar fii mult prea multe priviri pe un singur trup,
Poate ar venii şi boala, nu s-ar sfii să aştepte,
Şi totul meu unitar se va frânge sub greutatea mea.

Parcă nicio vară, nicio iarnă nu mă duce într-un punct,
Mi-au rămas pe ziduri sentimente şi pe străzi multe stări,
Prefer liniştea din miezul nopţii, haosul zilei mă deprimă.
Iar puntea ce-o petrec parcă nu se mai termină.

Fictiv.

Nu pot să scriu, este mult prea mult pustiu în jur.
Am nevoie de culori, de păsări, am nevoie de viaţă,
Să simt pe frunte soare, în palmă să-ţi simt iubirea,
Golul din mine să fie mai mic, iar eu să fiu mai mare.
C-am căzut la apus şi de-atunci nu am mai văzut culoare.

Te reneg, să ştii că te-am uitat, apariţia ta este fictivă,
Tu ţi-ai reales drumul eu mi-am remodelat cărarea.
Fiecare în direcţii opuse, fiecare cu iubirea pe măsă,
A ta tinde să moară iar a mea renaşte din clipă în clipă.
Blestemele tale se întorc asupra ta, o meriţi,
Sunt omul meschin, jegos, infect în ochii tăi de şarpe,
Iubirea mea mă aşteaptă acasă, am plecat nu ţin cont de ce-am în spate.

Greul a trecut cu durere, a lăsat pe mine urme adânci,
Răbdarea mi-a ţinut inima trează, am remodelat  complet drumul,
Am încă lovituri în piept, coşmaruri ce-mi  fac nopţile prea lungi,
Dar ştiu când se face dimineaţă, este cu mine.
Mi-a făcut plăcere, sunt Rotus, rămas bun Singurătate.

Dar eu ?!

Am trezit câţiva lilieci, eram singur pe străzi.
Cădeau ploi cu stropi diferiţi, erau puţini dar păreau mai mulţi,
Final de an cu handicap, unde-s anii mei?!
Nu vreau amintiri, nu vreau să mă recunosc,
Par un dilău cu barbă într-un metrou.

O lumină scadentă cădea pe-un peisaj sublim,
Încerc să nu mă deprim, încerc să îmi revin..
Au trecut atâţia ani lumină, eu parcă tot aştept ceva să vină.
Am dus destule nopţi cu lună plină de mână spre lumină,
Iar eu tăcut pe-o bancă, încă aştept ceva să vină.

Nu mă cred ci chiar sunt nemuritor,
Atâtea ace trecute prin vene, senzaţii de zbor,
Pierdut printr-o ceaţă densă, încerc să nu ies din decor,
Mult prea sătul de-acest univers, numai caut diamante după ploi.
Numai găsesc un sens de mers într-o direcţie acceptabilă,
Dar eu, eu unde mă întorc când se termină pământul?

96′

Cum să îmi ascund sentimentele în faţa maselor?
Când râd în direct şi mă sufoc de plâns în culise…1e95c4a23e4543a668aae4a988178b96--black-white-art-white-wall-art
Viaţa nu este ca-n filme, drama doare şi-acţiunea este fictivă,
Au trecut peste mine 21 de primăveri…
Cu semne adânci petrec fiecare anotimp de la un timp.

Nu vreau să te fac să mă înţelegi doar urmăreşte-mă,
Am să fac exact ce mi-am dorit de dincolo de 2000.
Că timpul trece, îţi smulge din mâini persoanele iubite,
Acordă-mi onoarea să-ţi vorbesc de spiritualitate,
Să îţi spun de cine-mi este dor fără să-mi fie teamă,
Este tragic, că nu mă mai mişcă nici o rafală.

Pe alocuri mai sunt şi zile bune, îmbibate în umor destul de negru,
Funebre gesturi mă dadeau de gol, când eram matol,
Jucam tetris cu troleul, lăsam de-oparte embargoul…
Şi zâmbeam orbeşte când un oarecare mă-ntreba ce faci Bică?
Dar eram doar eu într-un troleu, ce mă ducea-n Tomis III.

Oprește-te

25395411_1603137496439382_110252019_n

Oprește-te și privește, cu atenție, clipa,
Căci viața se grăbește în haosul imens,
Și  atunci când boala te atinge cu aripa,
Toată știința noastră îți pare fără sens.

Când ți-e măsurat drumul de la surâs la moarte
Și să mori nimeni nu te-a învățat,
Dai praful gros de iluzii și dezamăgiri la o parte
Și vezi, prima oară, ceea a contat!

Bani – Femei – Succes – Canci

Daca ai succes, da’ nu prea ești pe val
Nu știi cum ai ajuns aici la carnaval.
Ești dus cu pluta, dintr-o beție-n alta
Ca să-ți revii la loc îți recomand ciabatta!

Începi să te trezesti,
damele din jurul tău observă
Nu te mai jefuiesc, decât când ești conservă
Atunci promiți marea cu sarea,
doar că-s cam piperate
Tu crezi că asta ți-e chemarea
Și le iubești pe toate…

Costumul tău, gri bleumarin
Cambrat frumos pe corp,
Cusut cu Benjamin
Te recomandă ca un CV bine facut.
Dar esti indiferent, te porți prea pueril
Te îmbeți din nou și cazi exact ca un copil…
Eu tot ți-am zis mereu, dar tu n-ai ochi s-auzi
Zi-mi dacă îți iau banii, cu ce te mai lauzi??