Cine sunt eu?!

Lasă seară să cadă peste noi împreună cu ploaia,
Peste noi să fie război iar între noi să fie pace.
Clepsidrele și-au schimbat forma, natura se transformă,
Ies fluturi din coconi, ies stele dintre noi,
Din întuneric curând răsare soare.

Fă-ți doar timp să mă înțelegi, că-s Rotus, greșesc,
Am călătorit prea mult, timpul mi-e dușman de moarte…
Ne certăm la orice colț, vrea să-mi fure viața!
Iar în jurul meu stau doar suflete trase la indigo…

Simte-mi durerea din palme, înțelege-mi fiecare vers în parte,
Sunt Rotus, zeci de străzi luate la pas în fiecare seară,
Zeci de amintiri ce stau în dreapta mea,
Dar mă tot întreb de ceva vreme, eu cine sunt?!
Oare sunt eu cel de acum sau cine sunt?!
Toate par că își au rostul….
Dar eu ?!

o9noapte part a- ||-a

Am dureri în mine ce urlă., ce zbiară,
Vor totul de la mine să plece, dar ce să dau?
Nu am nici umbre, nici vise, au plecat și ele,
Am doar singurătate, ce-mi curge și prin vene,
Că a trecut și ziua de ieri și o să treacă și asta,
Complexitatea sa pus în mișcare și pierd speranțe,
Sufăr de insomnie, oare o să mă trezesc la timp?!

Soarta joacă bine, își pune tot aurul pe masă,
Iar eu privesc amărăciunea din mine, ce n-o pot valorifica…
Că-s bogat prin file, dar viața nu-i poveste,
Iar foaia mea în timp se veștejește,
Și tu poezie să nu plângi, ești o parte din stele,
Luminezi hotare, mă vei lumina și pe mine…
Ține doar bine clepsidra nu lăsa timpul să zboare.

Am doar câțiva taleri în balanță,
Spre deznădejde țin să o înclin,
Viața nu are gustul dulce pe deplin…
În cană fierb pelin să-mi vindec rănile lăuntrice,
Oare timpul o să îmi spună când o să plece?

o9noapte

Singurătate, mai rămâi o noapte, o nouă noapte…
Oricum trece, rapid ca niciodată,
Să rămâi la geam, să fumezi din ţigară…
Din când în când să oftezi şi să bei din cafea,
Apoi să-mi zâmbeşti şi să taci, să taci…

Să scrumezi peste visele mele şi să râzi.
Apoi să pleci şi să nu spui nimic,
Să laşi noaptea să vorbească în locul tău,
Iei cu tine stelele şi luna şi laşi singurătate,
În miez de noaptea să-mi baţi la uşă,
Şi când deschid, eşti chiar tu, singurătate…

Puţin timp, puţin rămas în clepsidra asta…
Totul fără esenţă, totul fără gust şi aromă,
Parcă şi natura capătă altă formă,
Las doar lumina să intre printre cuvinte,
Să lumineze întunericul rămas în urmă.

Lost silence…

Acum şi valurile tac, tac toate de la o vreme.
Tac pereţii, tac şi păsările, tac şi eu…
Cuvintele îşi pierd din esenţă, nu am sunet în glas,
Sunt doar eu, Rotus cu speranţele prin matriţă,
Dar de ce tac? De ce eu?

Clepsidrele şi-au pierdut răbdarea, de-acum se numără invers,
Sentimente se pierd, altele se aruncă în gol,
Noaptea lasă un gust amar pe buzele mele,
Probabil puţină ploaie mi-ar spăla amărăciunea,
Dar sunt încojurat de secetă,
Până şi cerul tace, tace…

O Damă şi un Popă…..

Închizând ochii am văzut departe…
Cădeau stele pe un câmp plin de maci tăcuţi,
Priveam dintre fiare, simt ficare colţ în suflet.
Cădeau, cădeau sub privirile mele închise,
Nu puteam să le ajut, sunt mult prea neînsemnat.

Orizonturi stau gata să cadă, sfârşitul este aproape,
Departarea-i o poveste ce se termină rapid,
Sunt prea trăcător prin timpuri, oare rămân amintit ?
Sufletu-mi e o povară, ce încă nu m-a lepădat.

Valuri însângerate mă salută c-au plecat.
Nisipul îmi fuge de sub picioare, clepsidra s-a întors.
Timpul îşi joacă cartea, are „all-in” pe masă,
Iar eu joc la noroc cu o Damă şi un Popă….

Bacovia 4.04.16- 12.05.17

Seara se lasă; norii de ploaie ce-n șoaptă se strâng
Îmi acoperă orașul, râd și mă întreabă de ce plâng.

Aș rupe, zdrăngănind, chitara
Să se bucure, barim pentru o secundă, țara,
Dar chinul, lenea și gargara
Fac apologia Reebok-urilor triste când e astenie primăvara.

Aș face, m-aș rupe să ajung, dar e departe.
Un strigăt murmurat în noapte
Mă îndeamnă să mă întorc la șireturi, lene, la șoapte…

Aș zice ce nu s-a zis.
Aș scrie ce nu s-a prescris.

Doftorul ăsta e în concediu medical pentru moment.
E târziu, e noapte,
E un pic de lene, sunt și șoapte,
Dar încă găsesc în mine energia -trebuie! – pentru un ultim argument.

Sub pleoape

Mi-am ascuns tăcerea sub pleoape, şi-am început să dorm.
Cădeam prin vise, străpuns de realitate trăsăream,
Camera era goală, înconjurat doar de pereţi…..
Doar geamul deschis îmi dădea o stare de frică,
Când vedeam draperia cum dansa împreună cu vântul de afară…

Drumul este drept dar curbat ca orizontul…
Ciudată-mi este calea, ciudată stare mă acaparează.
Sedat de Opiacee încerc să mă calmez,
Văd ceasul cum se mişcă odată cu timpul ce nu vrea să stea!
Iar eu alerg prin vise, prin vise induse…

Am paşi lăsaţi pe nisip, de când mă iubeam cu marea.
Dar astăzi parcă îmi scriu nemurirea, pe-o foaie imaginară,
Nu mă recunosc, sunt pe jos, acaparat de mii de gânduri,
Gânduri ce nu îmi aparţin şi nici nu îmi doresc,
Şi mi-am ascuns tăcerea sub pleoape, ascunzându-mă de temeri.