Alte plăceri

Nu îmi place cumsecade că se dă greș prea des.
Nu îmi place cum se urcă direct în Mercedes.
Toți cad sub aceeași frunză când se ofilesc castanii
Și stau să se scurgă apa ca să înflorească banii…

Aprind focul în cuptoare să mai frigă din orgolii
Ard problemele în viață, dar le sting cu un Peroni.
Merg în zig-zag după fapte de parcă mă iau la țintă
Se dau în spate la ceartă, dar se-aruncă la placintă.

Sunt greșeli des întâlnite, și eu procedez la fel.
Vorbesc de viața în sine, nu de viața de bordel
Și-mi refac o cinste mie, dup-atât-amar de vreme
Poate mai rămâi o noapte dup-a cincisprezecea bere…

Alte reguli.

A început să meargă altfe treaba, se risipeşte ceaţa,
Las durerea pe capăt de peniţă,
Este un alt mâine, sunt un alt eu.
Hipnotizat de fiinţă cad în păcat.pexels-photo-207153
Diferite stări, diferite locaţii, tentaţii….
Fără apărare sub priviri aberante, tac, merg.
Asta-i situaţie precară, stă gata să cadă,

Singur, comunicând cu natura, liber,
Atâta linişte recuperată, sătul de zgomote industriale,
Vreau calea de scăpare, nimic nu îmi aparţine…
Jocul se schimbă, regulile se amplifică.
Zile pline, nopţi mult prea scurte,
Somn inexistent, insomnii luate din plin.

Sună ciudat, scriu la întâmplare,
Nu este decât o stare, ciudată fără scăpare.
Modelez esenţa dar nu pot accesa structura.
Sătul să tot îndrum turma, prefer calea de scăpare.
Sună ciudat, scriu la întâmplare,
Vreau doar calea de scăpare…

Atac de cord.

Care-mi este următorul pas?
Ăsta-i un vlas ciudat de vise, dans tragic sub priviri.
Amestec de emoții, șocuri din cutia toracică,
Organism slăbit, ce miros trist de parfum,
Las timpul să bată la ușă, nu are nimic bun să-mi spună,
Sunt în aceași stare de o vreme bună.

Am foaia goală, tot scriu și scriu, dar plâng.
Litere de tipar se automutilează sunt priviri,
Ăsta-i sânge viu, un pas mai aproape de un atac de cord.
Iar planeta se stinge și nu avem alt întrerupător.

Pastile pisate, speranțe plutind în cană,
Trup bolnav, vandalizat de-un cancer parșiv,
Mă mint, sunt bine, adică doar sper.
Sedative împrăștiate prin corp,
Îmi dau speranță, mă fac să mai sper.

Fricos

Hai, hai să vorbim,
– Ţine un scaun, nu-mi spune pe nume,
Este frumos să iubeşti, dar şi să fii iubit,
Un cuvânt, ce nu-l descrie dex-ul…
Sau… despre natura ce tace în acest moment?
Ce îşi scutură pomii de frunze şi îmbrăţişează pământul?
Sau dacă vrei, hai să nu ne vorbim, să tăcem ca în tablou.

Sunt eu, dar cu totul alfel cu puţină barbă,
Resemnat de trecerea timpului şi tăcut de-o vreme.
Nu ştiu ce scriu, sunt sentimente scrise fără maniere,
Că vreau şi îţi alerg pe gât, însetată de viaţă să te simt.
Şi mâinile-mi să cunoască înţelesul,
Când două trupuri îşi caută un suflet.

Fără ispite, fără păcate, am mintea mult prea şteară,
Chimicale industriale peste un trup trecut.
– Hmmm, trecut, se poate vorbii.

– Despre ăsta, îţi vorbesc decenii.
Că am unul, dar fără recomandare,
Concediat din timp, de un antreprenoare tâmpită,
Sunt un sclav al fricii, dar fricos să o arăt,
– Frica, frica mă omoară în fiecare zi.

Raţiune, final…

Eram pătat de cerneală pe globul ocular,
Îndoliam natura, o condamnam la pierzare…
O schingiuiam fără să vreau, eram cuprins de milă.
Blasfemiam pământul cu fiecare pas făcut,
Eram mult prea păgân,
Încercam din răsputeri să înţeleg acest cuprins,
Dar la final am reuşit să înţeleg, că mă lupt cu compromisul…

Vremuri şi vremuri, frumos pastel de cuvinte,
Analogie funebră peste trupul meu intoxicat…
Cu mult prea multă ură, ce sa depus peste ficat.
Duzine de pastile, ce-mi redau pulsul treptat,
Am reuşit cumva din această urbă să nu ies cu capul plecat,
Eram un lucru ciudat, fără pic de înţeles…
Sunt cuprinsul de mai sus, acum ai înţeles?

Priviri peste priviri, înţelesuri doar din gesturi,
Am uitat cum să vorbim, trăim doar din interesuri…
Lovim cu putere în raţiune, dăm vina pe destin,
Suntem ceea ce privim, oglinda nu poţi să o minţi.
Am barbă, astăzi sunt trist, pentru o clipă nu exist,
Miros de vanilie, ceai bun de ghimbir, într-o ceaşcă pătată,
Sunt omul fără capăt, nu dau vina pe destin,
Ştiu cine sunt şi de unde vin.

EXTRAORDINAR Citește aceste rânduri și o să ai un weekend mai șmecher. Sau nu

Timpul trece, îmi place orașul. Las emoțiile să mă mănânce și să țină loc de fapte.  Îmi formez păreri diverse despre diverse chestii și așa încep să cred că chiar înțeleg ceva din viață.

Reclama la Tutti Frutti din Unirii…stai, era aia la RoStar…nu mai știu. Faza e că e una șmecheră.

Îmi place orașul. Nu aș putea să zic de ce, sau cum de aș fi vrut să denumesc chiar primul meu ebook „Luminile orașului” până am văzut că e un film cu Charlie Chaplin care mi-a furat ideea, dar știu că îmi place. Noaptea. Felinarele, iluminatul stradal, firmele mari cu diferite nume și desene, beculețele alea de la non-stop pe care scrie non-stop (cum și eu scriu non-stop, haha), cluburi, automate de cafea, mașini. Luminile de la apartamente. E bine că e lumină; asta înseamnă că este viață sau că se așteaptă viață pe acolo, nu? Nimeni n-o să se apuce să lumineze un boschet pe langă care nu trece nimeni, poate doar câinii să se pișe.

Am să mă apuc să fac o recenzie la albumul lui Nosfe. Și, uite-așa, ușor-ușor, mai diversificăm și noi că mi s-a acrit de la atâta poezie.

Piatra Neamț e locul unde m-am născut, am crescut, astea. Piatra Neamț e și locul unde, într-o zi de vară, niște purici ca niște chestii frumoase s-au îngrămădit undeva acolo și am început să mă simt altfel. Nu aveam cum să știu, dar acea zi avea să fie începutul unei călătorii în care să realizez că ce primisem până atunci nu era destul și că oportunități sunt mult mai multe decât limitările de până atunci m-ar fi lăsat să cred. Ea a intrat, chiar dacă porțile erau închise. 5 ani mai târziu, mă întreb de ce încă așa le țin și cu ce cheie să le deschid.

Parcă încă descopăr chestii și ne întoarcem la cercul cunoașterii. Am unele zile în care mi-e frică că o să vină aia când le voi fi aflat pe toate cele esențiale și n-o să mai am ce face, și iară am zile în care mi-e frică că voi muri fără să le fi aflat. Nici nu știu ce e mai rău… Tot ceva asemănător aveam raportat la…textul perfect. Dar asta când eram mai mic. Și când scriam texte de tot câcatul.

…ce înseamnă textul perfect? Păi, cred c-o să abordăm problema asta altă dată.

Drepturi de autor pentru duma non-stop:

caTrenul de luni – 1

 ^P^

Mă cert mai des decât ai crede cu mine și cu timpul care

Mă ține în așteptare când am multe idei de pus în aplicare.

Dar tot el mă coace, îmi arată cum mâncarea bună se face la foc mic

Și că mai bine e să fac un gram de big-bang decât o tonă de nimic.
^P^

Sursa poza: pxhere