14.08.2017.

Ce subiect să aleg, ce vrei să-ţi mai spun?
Singurătatea-i cu mine, dar asta o ştii şi tu..
Nu contează unde sunt, nu îţi răspund acum,
Dar asta este doar o altă scrisoare de rămas bun.

Nimic nu mă mulţumeşte, de la o vreme nici tu,
Asta nu-i calea mea, sigur sunt pe alt drum,
Semenii m-au minţit, cum ai facut-o şi tu….
Dar nu-i nimic, găsesc eu altul mai bun.

Nu îmi plâng de milă, o fac îngerii destul,
Nu are rost să-ţi spun ce se petrece, nu o să înţelegi,
Şi mă priveşte cu milă şi încearcă să mă liniştească,
Dar în oglindă se reflectă doar carcase goale.

Şi te-am simţit aproape, mi-te-ai ascuns sub piele,
Un ac subţire, mă face să te simt,
Dar degeaba, că până şi pe opiacee, tu nu mă mai iubeşti.

Cad toate din decor

Sunt mult prea degradat, fizic, mental şi sufleteşte.
Nimic nu-mi schimbă starea, ce parcă mă macină precum un cancer…
Sunt murdar, am pe suflet pete, nimic nu le curăţă, nici timpul.
În jurul meu culorile îşi pierd esenţa, cerul parcă se stinge,
Se apropie încă o noapte, o noapte ciudată şi tristă.

Poza ta îmi recită durerea, iar planta asta o ajută…
Am diferite boli ce mă doboară, dar insomnia mă omoară.
Speranţa mi-a devenit un tunel, un labirint destul de întortocheat.
Se apropie un alt sfârşit de an, iar al meu cand o să fie?!
Doar ceaţă, în licoarea mea amăruie.

Destul de joi, defapt mult prea devreme,
Redă-mi şansa de a pierde tot, apoi dă-mi şansa să câştig.
Rămâi în gândurile mele sau pleacă, adună tot ce-i al tău şi pleacă.
Du-te, durerea mea se sparge-n valuri, iar eu tac amăgitor.
Că tot ce am avut, cade din decor.

Acel vis…

Am ţinut capul sus, am vrut să-mi privesc visul în ochi.
Avea o privire rece, una greu de descris, inimaginabil de neagră…
Cotrobăiam prin mine, să găsesc ceva bun să îi dau la schimb,
Mă privrea cu ură, ştiam că am greşit, că am uitat de el.
Mă blestema printre dinţi şi-mi blestema soarta….
Am luat un loc lângă el, aşteptând să tacă.

Priveam departe, îl vedeam împlinit şi plin de viaţă.
Avea scrumiere pline, erau visele mele moarte.
Îmi socotea fiecare greşeală şi fiecare eşec…
Avea gânduri măreţe, dar  l-am făcut să tacă.

Mi-a ţinut bine scara, când orbit de faima urcam spre infinit.
Dar tot el mi-a dat brânci primul când de pământ m-am izbit…
Dar nu-i port pică, este visul meu,
Şi ştiu că într-o bună zi, îl voi împlinii pe deplin,
Dar mai durează, sunt doar un om, amar precum un pelin.

21

Şi am ştiut că timpul trece, oricât mi-ar fi de greu.
Nimic nu ar să se lege, cât timp am să le leg chiar eu…
Că funia este groasă şi timpul tot mai greu,
Balanţa unde să se încline când într-un taler sunt eu?!
Şi clepsidra de cine să asculte, că putere nu am…

Las totul să se scurgă pe streşini în mijloc de vară,
Nimic din ce-am avut nu se mai întoarce, am rămas doar eu.
Rotus, călător, cu multe vise-n geantă,
Şi cu bucăţi din mine, prin viaţa unor fapte…

Puterea stă în mine, de a îmi schimba prezentul,
Dar cu ce folos?!
Că drumul pe care merg devine mai anost.
Iar prafurile astea mă fac să lamentez,
Oare ce se petrece, oare de ce oftez?!
Mă simt de parcă douzeci şi unu de ani am fost mut.

Ciudată te voiam…

Te-am simţit aproape, mai mult ca niciodată.
Mi-ai spus să nu mă avânt, nu vrei să mă răpeşti….
Respingerile tale mă chemau, erai aşa de speriată.
Te simţeam în plâmâni, erai una cu mine…
Pulsul tău îmi creştea adrenalina, te voiam mai mult, mai mult.

Ciudat, noi doi stăteam de vorba, dar tu nu îmi vorbeai.
Calcai peste sentimentele mele, le aruncai în larg…
Voiam să ştiu ce se petrece, dar mai mult mă respingeai,
Mi-ai spus că nu mă vrei, că nu îmi meriţi trupul,
De ce?!
La fel ca ieri şi alaltăieri şi de-o viaţă.

Eu doar te-am vrut, aşa ciudată şi învolburată,
Trebuia să fi marea mea iar eu ţărmul la care să te întorci,
Dar tu ai plecat, am fost uitat ca niciodată,
Mi-am luat foile şi am plecat,
Marea mea, vorbim mâine sau poate niciodată.
Eu doar te-am vrut, aşa ciudată şi învolburată….

Bătăile din uşă….

Se auzeau bătăi în uşă, era o linişte deplină.
Se auzeau paşi pe podea, am crezut că eşti tu…
Era mult prea devreme să te trezeşti, nu simţeam miros de cafea.
Tot aşteptam să mă săruţi, te simţeam lângă mine.
Dar simţeam că ceva te reţine.

Prea multă linişte în această gălăgie.
Ezitam să deschid ochii să te văd pe tine..
Aceleaşi bătăi în uşă îmi tulburau starea latentă.
Tu erai lumina mea în toată această beznă.

Te-am strigat, te-am auzit când mi-au spus că eşti aici.
Era ciudat, erai doar tu şi bătăile din uşă,
Îmi spuneai să nu deschid să mai rămân cu tine.

Dar m-am decis să mă ridic ca să deschid,
Am deschis ochii şi te-am pierdut pe tine….
Apoi am deschis,
Am oftat.
Şi ţi-am urat, bun venit singurătate.

De astăzi.

Oare cum te cheamă într-un final?!
Te-am botezat în fel şi chip, dar tot nu am aflat…
Astăzi eşti singurătate, iar mâine te voi striga soartă.
Eşti ce vrei şi pari exact aşa cum ţi-ai dorit,
Îţi mai aduci aminte de mine?
Sunt Rotus, cel ce….te-a numit în fel şi chip.

Trecut de doişpe, umbrele încep să danseze în delir,
Felinarele ard, dar totul în jur este pustiu.
Aş vrea să te descriu, dar este mult prea târziu, ştiu.
Nici nu te mai cunosc, defapt nu te-am ştiut niciodată.
Eşti o enigmă, chiar una ciudată.
De fiecare dată când pleci, blestemele tale îmi dau altă soartă.

Să te uit? Nu pot să fac asta,
Dar să te urăsc?! O voi face cu inima toată,
Dar eu… eu nu ştiu nici să ursc, cum se face asta?
Îmbracă-te şi pleacă, uită-mi adresa, orice ai fi.
De astăzi şi Rotus pleacă.