Nu, nu am plecat!

Și te privesc demn, ca niciodată neînfricat,
Sunt piatra de care valurile tale se sparg.
Dar poate asta-mi este soarta, sa ma întorc aici,
La malul tău pierdut, dar sunt om în toată firea.

Știu ca orice as face, iubirea nu ma lasă,
Pofta mea de viata m-a scos din orice impas,
Zgomotul din mine a devenit o liniște greu definita.

Regret, ca de ispite nu m-am ferit,
Și prețul lor mi-a lăsat privirea în van…
Regret visele ucise pe tavan,
Dar nu regret ca am devenit omul de azi,
Regret doar ca am pierdut timp, plin de valoare.