Sunt chiar eu ?!

Și mă fură peisajul, cad stelele-n delir,
Simt sufletul cum înflorește, dar am pesticide-n jur
Nu vreau să zici că te-am uitat, doar că timpul nu-mi ajunge,
Tot caut portițe, mă chinui destul de mult să desfac ițe,
Și știu, sa schimbat și cerul,
Dar poate așa mi-a fost dat mie, să tot alerg, să înțeleg misterul.

Am obosit să caut macii, să răscolesc câmpii să încerc să mă fac bine.
Fariseii caută să convingă magii, să coboare-n mine blesteme,
Indiferent de vreme, drumurile devin mai grele,
Răsăritul stă să apară, iar eu pe același drum spre nicăieri probabil.

Destul de dimineață, ți-s visele pline de mine,
Am scris tot mai rar, mai dur și mai apăsat….
Cu o durere aparte scriu prin Cișmigiu,
Pe-o foaie mototolită, te descriu, îmi e destul de greu,
Poezie, oare poetul sunt chiar eu?!

Ciudat?!

Am tot plecat, am tot venit,
Nu știam cert care-mi este țelul
Dar m-am regăsit ciudat când deja căzuse cerul,
Când peisajul devenise sumbru, deja căzuse cerul….

Dezorientat, pierdut, încă descriam modelul,
Simțeam viața prin mine cum vrea să fugă, să scape!!
Dar eram conștient că pierdusem din palme Eden-ul…

Entuziasmat am continuat să mor, pardon, am continuat să trăiesc,
O zi mai grea ca alta, o noapte mai ciudată ca alta,
Iar eu, entuziasmat am continuat să mor,
Pardon să trăiesc.

Involuntar m-am trezit, deja sunase ciasul,
Se învârtea în gol compas-ul,
Ciudat, nu auzisem ceasu’….