Poate din vina mea….

Şi îmi cer iertare,
Poate din vina mea îţi este iarna mai grea,
Lasă-mă să îţi dansez în palme,
Aproape din depărtari să mă simţi.
Din priviri ne spuneam rămas bun,
Dar care rămas? Că noi suntem pierduţi pe drum.
Şi îmi cer iertare, ţi-am făcut iarna mai grea.

Şi să mă ierţi pentru cele întâmplate, voite sau nu,
Nu am sufletul de gheaţă, dar nu am ştiut ce să mai spun,
Ai avut dreptate, oare când am fost vreodată noi?
Eu prin lumi selenare iar tu într-o lume circulară,
Şi da, lacrimile ne sunt de prisos.

Sunt depăşit, aş vrea să ştiu cum să reacţionez,
Am doar foile astea ce-mi curmă nesemnificativ din boală,
Membrele-mi sunt grele, nu reuşesc să mă mişc pe deplin.
Sunt singur, cu un sfârşit inevitabil în faţă,
Oare acesta este dorul sau o singurătate nefastă ?

De la unu la douăzeci şi unu.

Am lăsat lumina lămpii să pătrundă printre cuvinte,
O stare disociată mă facea să mă întorc în timp,
Să recalculez soarta, să-i cer ce-mi aparţine,pexels-photo-316681
Că din cauza ei mi-am plecat de prea multe ori fruntea.

Viaţa a devenit doar sărbătorirea morţii, ăsta-i un drum prea greu,
Sărat şi amar ca berea, am multe nopţi nedormite pe faţă,
Oră târzie, dor şi melancolie sub o singură poezie.
Anii au trecut prea repede, au zburat de la unu la douăzeci şi unu,
Şi parcă viaţa devine din ce în ce mai scumpă.

Încerc să găsesc explicaţii, mă strofoc să înţeleg timpul,
Fericirea a devenit doar o stare spirituală…
Mânjit pe mâini de smoală nu îmi doresc nimic din lumea lor,
Lumea asta-i znoabă, muritoare, prea trecătoare!
Se apropie, o simt, ziua judecăţii mă aşteaptă.
Judecat pentru fericirea mult dorită!!!

Puntea

Şi dacă aş putea avea orice, ce aş face cu tot?
Unde să depozitez în mine atâta avuţie?
Şi dacă le iau cu mine, cât să fac groapa de mare?
Că litoralul meu sufletesc este mult prea mic.

Ar fii mult prea multe priviri pe un singur trup,
Poate ar venii şi boala, nu s-ar sfii să aştepte,
Şi totul meu unitar se va frânge sub greutatea mea.

Parcă nicio vară, nicio iarnă nu mă duce într-un punct,
Mi-au rămas pe ziduri sentimente şi pe străzi multe stări,
Prefer liniştea din miezul nopţii, haosul zilei mă deprimă.
Iar puntea ce-o petrec parcă nu se mai termină.

Fictiv.

Nu pot să scriu, este mult prea mult pustiu în jur.
Am nevoie de culori, de păsări, am nevoie de viaţă,
Să simt pe frunte soare, în palmă să-ţi simt iubirea,
Golul din mine să fie mai mic, iar eu să fiu mai mare.
C-am căzut la apus şi de-atunci nu am mai văzut culoare.

Te reneg, să ştii că te-am uitat, apariţia ta este fictivă,
Tu ţi-ai reales drumul eu mi-am remodelat cărarea.
Fiecare în direcţii opuse, fiecare cu iubirea pe măsă,
A ta tinde să moară iar a mea renaşte din clipă în clipă.
Blestemele tale se întorc asupra ta, o meriţi,
Sunt omul meschin, jegos, infect în ochii tăi de şarpe,
Iubirea mea mă aşteaptă acasă, am plecat nu ţin cont de ce-am în spate.

Greul a trecut cu durere, a lăsat pe mine urme adânci,
Răbdarea mi-a ţinut inima trează, am remodelat  complet drumul,
Am încă lovituri în piept, coşmaruri ce-mi  fac nopţile prea lungi,
Dar ştiu când se face dimineaţă, este cu mine.
Mi-a făcut plăcere, sunt Rotus, rămas bun Singurătate.