Degenerații


Hai să vorbim, de când eram doar sclavi ai fricii,
Pe când driblam iubirea şi şutam printre femei,
De când eram timizi, sfioşi la orice adiere de vânt…
Când simţeam în piept fumul ce ne depărta de pământ
Hai să vorbim de ce am fost până acum.
Când nu cunoşteam succesul
Când nu ştiam ce înseamnă să te macine stressul…

De când stăteam pe monument strângând tricolorul tare la piept,
Purtam în mine mândria de a fi român în România,
Când nu ştiam că ne este furată glia şi mândria.
De primul sărut luat în fugă, de la o ea ascunscă sub glugă…
Şi eu nu aveam faţa brăzdată de muncă.
Că noi am fost şi suntem, generaţia nevoită să fugă.

Sclavi ai propriilor gânduri într-un labirint nemărginit
Îmi spun într-una că va fi bine și într-una mă mint
Că de am fi noi ce ar trebui să fim
S-ar naște o furtună…
Dar vântul bate tot mai tare și-mi astupă ideile dună cu dună

Mă-nchid atunci, dar cad statui
Eu mai dărăm un soclu, pieirea noastră…
Căci vântul bate, iar focul arde haihui
Bai țară dragă, ți s-a mai frânt o coastă…

Poezie scrisă în colaborare cu ionutbill

Anunțuri

Un gând despre “Degenerații

Da-i tare:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s