Din trecut spre viitor

Era mult prea frig afară, un tren pe-o linie scadentă,
O lumină palidă şi-o privire latentă,
Priveam nedumerit, un peron aspru de rece,the_secret_wikileaks_didnt_reveal_cia_got_a_time_machine_from_the_vatican__232345
Căram cu mine bagaje, erau visele mele.
La fiecare 10 secunde se-auzea un refren,
Căştile-mi ţineau companie, nu puteam să mă tem.
Eram singur, într-o lume diferită.

Ştiam că o să doară dar nu şi când.
Purtam cu mine bandaje, aveam sufletul vraişte,
Răni adânci, plăgi încă deschise,
Sacoul îmi acopera trupul, dar nu şi golul din suflet.

O lampă stricată, reparată cu câte-o palmă mă veghe până târziu,
Nu puteam să mă stăpânesc, eram singur, pustiu,
Nevoia de Opiacee mă făcea să-mi iau câmpii, să caut macii.
Lumea asta-i ciudată, crudă şi fără pic de gust,
Sinceritatea-i cuvânt ieftin dar cu o însemnietate scumpă.

Aveam diferite stări, erau drumuri fără sens,
Acaparat de priviri ce cuprindeau un ocena,
Chiar şi oceanul meu de vise,
Ce a fost năruit când luminile au fost stine.

Un puls monitorizat constant de-un aparat,
O mască ce-mi pompa oxigen direct în plâmâni,
Vedeam sfârşitul, nu puteam să îl amând,
Cuprins de teamă căutam să găsesc un drum.

Degenerații

Hai să vorbim, de când eram doar sclavi ai fricii,
Pe când driblam iubirea şi şutam printre femei,
De când eram timizi, sfioşi la orice adiere de vânt…
Când simţeam în piept fumul ce ne depărta de pământ
Hai să vorbim de ce am fost până acum.
Când nu cunoşteam succesul
Când nu ştiam ce înseamnă să te macine stressul…

De când stăteam pe monument strângând tricolorul tare la piept,
Purtam în mine mândria de a fi român în România,
Când nu ştiam că ne este furată glia şi mândria.
De primul sărut luat în fugă, de la o ea ascunscă sub glugă…
Şi eu nu aveam faţa brăzdată de muncă.
Că noi am fost şi suntem, generaţia nevoită să fugă.

Sclavi ai propriilor gânduri într-un labirint nemărginit
Îmi spun într-una că va fi bine și într-una mă mint
Că de am fi noi ce ar trebui să fim
S-ar naște o furtună…
Dar vântul bate tot mai tare și-mi astupă ideile dună cu dună

Mă-nchid atunci, dar cad statui
Eu mai dărăm un soclu, pieirea noastră…
Căci vântul bate, iar focul arde haihui
Bai țară dragă, ți s-a mai frânt o coastă…

Poezie scrisă în colaborare cu ionutbill

Inexplicabil.

Sunt aburi prea ridicoli de alcool printre noi,
Un Bachus ciudat mă-îndeamnă să umblu să zbier, să tac…
Sub o lună palidă, sub un sinistru cer.
Ascuns de-o barbă deasă printr-un RATC.

Nu mă întreba de lumea mea, ce orbitează în jurul ei,
Întinde-mi măreția pe masă, nu îmi pasă ce câștig,
Sunt pierdut printre ei, nu are rost să mă implic,
Lumea lor este znoabă, muritoare,
Iar a mea se plimbă pe linia lui 45′.

Sfârșitul este aici sau nu-i aici.
A fi sau a nu fi? Crudă întrebare,
Noi ce am fost pe-aici? Simple stele căzătoare?!
Moarte pentru împlinirea dorințelor acestor TRUFAȘI?!

În dedesubtul meu

Mulți magicieni în jurul meu, e ca un circ
Și multi necunoscuți vorbesc cu mine ca pe Mirc.
Eu tot nu știu nimic din ce ar trebui sa știu
Sunt ignorant? Știu, n-am apucat să-ți scriu…

Dar totul se disipă sub scenă când aplaudă
Oricum ei joacă teatru, după care se laudă
Și nu mă vezi strigând, dar mă auzi prin fapte
Cum plec ieșind din sală, trântind ușa în spate!

Mă duc la șapte, să-i prind pe linie de cinci
Dau de băut o seară, da’ șansele-s prea mici…
Așa că merg ca să muncesc, că-s bani puțini sub lupă,
De printre mii de sticle sparte, eu am mai spart o sută!

Dacă închid ochii

Dacă închid ochii te văd mai bine ca niciodată.
Ai sentimente îmbibate în rău și bine,
Căci nu a fost niciun rege mai fericit vreodată
Și nici un cerșetor mai trist ca tine.

Dacă închid ochii și îmi apari în față,
Îmbătrânit de când ți-ai găsit menirea,
Ai plătit în minute și secunde de viață
Un bir la fel de scump ca fericirea.

Dacă închid ochii și tu îmi apari în minte,
Îmi pari așa frumos ca prințul din povești.
O singură dată am rămas fără cuvinte,
Când cineva m-a întrebat “Cine ești?”

Și atunci, suflete, am închis ochii…

Alte plăceri

Nu îmi place cumsecade că se dă greș prea des.
Nu îmi place cum se urcă direct în Mercedes.
Toți cad sub aceeași frunză când se ofilesc castanii
Și stau să se scurgă apa ca să înflorească banii…

Aprind focul în cuptoare să mai frigă din orgolii
Ard problemele în viață, dar le sting cu un Peroni.
Merg în zig-zag după fapte de parcă mă iau la țintă
Se dau în spate la ceartă, dar se-aruncă la placintă.

Sunt greșeli des întâlnite, și eu procedez la fel.
Vorbesc de viața în sine, nu de viața de bordel
Și-mi refac o cinste mie, dup-atât-amar de vreme
Poate mai rămâi o noapte dup-a cincisprezecea bere…

Alte reguli.

A început să meargă altfe treaba, se risipeşte ceaţa,
Las durerea pe capăt de peniţă,
Este un alt mâine, sunt un alt eu.
Hipnotizat de fiinţă cad în păcat.pexels-photo-207153
Diferite stări, diferite locaţii, tentaţii….
Fără apărare sub priviri aberante, tac, merg.
Asta-i situaţie precară, stă gata să cadă,

Singur, comunicând cu natura, liber,
Atâta linişte recuperată, sătul de zgomote industriale,
Vreau calea de scăpare, nimic nu îmi aparţine…
Jocul se schimbă, regulile se amplifică.
Zile pline, nopţi mult prea scurte,
Somn inexistent, insomnii luate din plin.

Sună ciudat, scriu la întâmplare,
Nu este decât o stare, ciudată fără scăpare.
Modelez esenţa dar nu pot accesa structura.
Sătul să tot îndrum turma, prefer calea de scăpare.
Sună ciudat, scriu la întâmplare,
Vreau doar calea de scăpare…