Să emani ca Saturn


Scrumau peste mine amintiri ciudate, uitate.
Călcam pământul sub un nor aiurea de ploaie,
Mă priveam singur, dar tot nu mă ştiam.
Încercam să înţeleg ce-am să devin, că am uitat….
Oare cât pot să tac, când în mine urlă neliniştea huiduită?

Ai ochii goi, chipul conturat de un roşcat intens,
Vreau doar un somn adânc să pot să mă gândesc…
Să te privesc în tăcere lângă o ceaşcă de ceai,
Amândoi să fim tăcuţi până la ultimul pai..

Goală, fără pic de secrete te vreau,
Să uiţi că boala asta mă poate ucide, nu vreau…
Palmele tale să-mi adune păcatul şi să-l ardă,
La mal de Amstel te vreau într-un castel de nisip,
Iar chipul tău să emane ca Saturn…

Anunțuri

Da-i tare:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s