Nedreptate

Zeci de scrumiere pline cu amintiri arse,
Depresii şi pastile, îmi ţineau zilele pline…
Te-aş descrie în fel şi chip, dar o să fac risipă de timp,
Timp ce-mi aparţine şi simt că numai este mult,
Clepsidra sa spart, din clipa în care tu mi-ai tăcut.

Fericirea ta-i difuză, îşi pierde din frecvenţă,
Mi-ai fost iubire, muză, dar acum eşti umbră…
Se apropie toamna, îmi este frică de furtună,
Furtună ce o să o cunosc în nopţi târzii ploioase,
Când o să iau la pas alei sihastre.

Dar asta-i realitatea, crudă, fără pic de gust,
Condimentată cu amintiri stranii şi mese pline de ciuperci,
Ciuperci ce mă rugai să le las, iar eu gustam din ele fără teamă,
Îmi răsuni în cap, eşti vocea aia ce mă face să urlu de furie,
Dar asta nu este nedreptate,
Te invit în viaţa mea să cunoşti nedreptatea.

11.19-20 august 2015 30 aprilie 2017

#11

^P^

Și toate-și urmează cursul,
Ca cel al apei atât timp cât răsăritul precede apusul.
Ce aud? Nu e o brichetă, e un susur,
Da’ parcă e un murmur ce umblă ascuns în umbră printre scursuri.

 

Cuvintele mă poartă unde tu nu vezi
Pentru că visez;
Dar, știu, vine cam greu să impresionez
Fără un nume în spate, că nu sunt dovezi…

 

Și toate își urmează cursul
Cum urmează strofa asta după două catrene și-un regret.
Vezi? Nimeni nu-i perfect!
Știi că mă imaginez cum că veghez Orașul de pe bloc de la Unirea?
Pentru că toate își urmează cursul
Și eu am să-mi găsesc cât de curând menirea.
^P^

#piramidon #o9noapte #decembrie

În cazu-n care ești curios/curioasă ce-o să iasă în Decembrie și cum o să sune, poți să mai intri și pe pagina mea de artist de pe fb. Dă și-un like, dacă tot ești pe-acolo…

 

Doar să îţi mulţumesc

Foaia asta şi-a pierdut esenţa sau doar mi-se pare?
Nu am în jur culoare, doar eu, care ard într-o flacără ciudată.
Mor? Sau este doar o închipuire ciudată?
Cum să fac asta, când mai am atâtea foi de scris.
Dar Opiaceea mă face să prind puteri.

Şi numai simt nimic curat în mine, oare de ce?
Te strig pe străzi ciudate, simt nevoia să te ating,
Să te simt sub degetele mele, să te fac să vibrezi precum o vioară,
Dar am uitat, că eu sunt blestemat să ard.

Nu pot să zic că asta-i poezia noastra, nimic nu îţi aparţine,
Asta-i viaţa mea, aşezată subtil printre rânduri,
Nu am făcut decât să îi spun puţin de tine.
Femeie cu parfum de purgatoriu şi inima în doliu,
Aş vrea doar să te văd, ca să îţi mulţumesc.
Pentru aceste versuri, în care tu nu eşti.

Mersi si scuze.

Doar 03.00 şi ceaţă-n cana mea amară…
Beznă, fără felinare pe-afară.
Şi multă linişte, fără paşii tăi grăbiţi.
Iar eu nu fac decât să strâng tare la piept singurătatea,
Că ai plecat şi tu.

Şi ce sentinţă, primită fără pic de noimă..
Eşti prea prezentă acum, dar prin absenţă,
Ai devenit un vis, acum inţelegi de ce nu dorm?
Te-am pierdut odată, iar zorii te fură..
Dar… mersi şi scuze.

Te-am tatuat, dar nimeni nu te vede, nici măcar eu.
Te-am scris pe suflet, nimeni nu vede, nimeni nu aude…
Am atâtea cuvinte mute şi lacrimi ce urlă.
Dar mai ciudat este faptul că mi-ai devenit şi umbră.
Mersi şi scuze, că ţi-am scris iar şi iar.

14.08.2017.

Ce subiect să aleg, ce vrei să-ţi mai spun?
Singurătatea-i cu mine, dar asta o ştii şi tu..
Nu contează unde sunt, nu îţi răspund acum,
Dar asta este doar o altă scrisoare de rămas bun.

Nimic nu mă mulţumeşte, de la o vreme nici tu,
Asta nu-i calea mea, sigur sunt pe alt drum,
Semenii m-au minţit, cum ai facut-o şi tu….
Dar nu-i nimic, găsesc eu altul mai bun.

Nu îmi plâng de milă, o fac îngerii destul,
Nu are rost să-ţi spun ce se petrece, nu o să înţelegi,
Şi mă priveşte cu milă şi încearcă să mă liniştească,
Dar în oglindă se reflectă doar carcase goale.

Şi te-am simţit aproape, mi-te-ai ascuns sub piele,
Un ac subţire, mă face să te simt,
Dar degeaba, că până şi pe opiacee, tu nu mă mai iubeşti.

Cad toate din decor

Sunt mult prea degradat, fizic, mental şi sufleteşte.
Nimic nu-mi schimbă starea, ce parcă mă macină precum un cancer…
Sunt murdar, am pe suflet pete, nimic nu le curăţă, nici timpul.
În jurul meu culorile îşi pierd esenţa, cerul parcă se stinge,
Se apropie încă o noapte, o noapte ciudată şi tristă.

Poza ta îmi recită durerea, iar planta asta o ajută…
Am diferite boli ce mă doboară, dar insomnia mă omoară.
Speranţa mi-a devenit un tunel, un labirint destul de întortocheat.
Se apropie un alt sfârşit de an, iar al meu cand o să fie?!
Doar ceaţă, în licoarea mea amăruie.

Destul de joi, defapt mult prea devreme,
Redă-mi şansa de a pierde tot, apoi dă-mi şansa să câştig.
Rămâi în gândurile mele sau pleacă, adună tot ce-i al tău şi pleacă.
Du-te, durerea mea se sparge-n valuri, iar eu tac amăgitor.
Că tot ce am avut, cade din decor.

Acel vis…

Am ţinut capul sus, am vrut să-mi privesc visul în ochi.
Avea o privire rece, una greu de descris, inimaginabil de neagră…
Cotrobăiam prin mine, să găsesc ceva bun să îi dau la schimb,
Mă privrea cu ură, ştiam că am greşit, că am uitat de el.
Mă blestema printre dinţi şi-mi blestema soarta….
Am luat un loc lângă el, aşteptând să tacă.

Priveam departe, îl vedeam împlinit şi plin de viaţă.
Avea scrumiere pline, erau visele mele moarte.
Îmi socotea fiecare greşeală şi fiecare eşec…
Avea gânduri măreţe, dar  l-am făcut să tacă.

Mi-a ţinut bine scara, când orbit de faima urcam spre infinit.
Dar tot el mi-a dat brânci primul când de pământ m-am izbit…
Dar nu-i port pică, este visul meu,
Şi ştiu că într-o bună zi, îl voi împlinii pe deplin,
Dar mai durează, sunt doar un om, amar precum un pelin.