21

Şi am ştiut că timpul trece, oricât mi-ar fi de greu.
Nimic nu ar să se lege, cât timp am să le leg chiar eu…
Că funia este groasă şi timpul tot mai greu,
Balanţa unde să se încline când într-un taler sunt eu?!
Şi clepsidra de cine să asculte, că putere nu am…

Las totul să se scurgă pe streşini în mijloc de vară,
Nimic din ce-am avut nu se mai întoarce, am rămas doar eu.
Rotus, călător, cu multe vise-n geantă,
Şi cu bucăţi din mine, prin viaţa unor fapte…

Puterea stă în mine, de a îmi schimba prezentul,
Dar cu ce folos?!
Că drumul pe care merg devine mai anost.
Iar prafurile astea mă fac să lamentez,
Oare ce se petrece, oare de ce oftez?!
Mă simt de parcă douzeci şi unu de ani am fost mut.

Ciudată te voiam…

Te-am simţit aproape, mai mult ca niciodată.
Mi-ai spus să nu mă avânt, nu vrei să mă răpeşti….
Respingerile tale mă chemau, erai aşa de speriată.
Te simţeam în plâmâni, erai una cu mine…
Pulsul tău îmi creştea adrenalina, te voiam mai mult, mai mult.

Ciudat, noi doi stăteam de vorba, dar tu nu îmi vorbeai.
Calcai peste sentimentele mele, le aruncai în larg…
Voiam să ştiu ce se petrece, dar mai mult mă respingeai,
Mi-ai spus că nu mă vrei, că nu îmi meriţi trupul,
De ce?!
La fel ca ieri şi alaltăieri şi de-o viaţă.

Eu doar te-am vrut, aşa ciudată şi învolburată,
Trebuia să fi marea mea iar eu ţărmul la care să te întorci,
Dar tu ai plecat, am fost uitat ca niciodată,
Mi-am luat foile şi am plecat,
Marea mea, vorbim mâine sau poate niciodată.
Eu doar te-am vrut, aşa ciudată şi învolburată….

Bătăile din uşă….

Se auzeau bătăi în uşă, era o linişte deplină.
Se auzeau paşi pe podea, am crezut că eşti tu…
Era mult prea devreme să te trezeşti, nu simţeam miros de cafea.
Tot aşteptam să mă săruţi, te simţeam lângă mine.
Dar simţeam că ceva te reţine.

Prea multă linişte în această gălăgie.
Ezitam să deschid ochii să te văd pe tine..
Aceleaşi bătăi în uşă îmi tulburau starea latentă.
Tu erai lumina mea în toată această beznă.

Te-am strigat, te-am auzit când mi-au spus că eşti aici.
Era ciudat, erai doar tu şi bătăile din uşă,
Îmi spuneai să nu deschid să mai rămân cu tine.

Dar m-am decis să mă ridic ca să deschid,
Am deschis ochii şi te-am pierdut pe tine….
Apoi am deschis,
Am oftat.
Şi ţi-am urat, bun venit singurătate.

De astăzi.

Oare cum te cheamă într-un final?!
Te-am botezat în fel şi chip, dar tot nu am aflat…
Astăzi eşti singurătate, iar mâine te voi striga soartă.
Eşti ce vrei şi pari exact aşa cum ţi-ai dorit,
Îţi mai aduci aminte de mine?
Sunt Rotus, cel ce….te-a numit în fel şi chip.

Trecut de doişpe, umbrele încep să danseze în delir,
Felinarele ard, dar totul în jur este pustiu.
Aş vrea să te descriu, dar este mult prea târziu, ştiu.
Nici nu te mai cunosc, defapt nu te-am ştiut niciodată.
Eşti o enigmă, chiar una ciudată.
De fiecare dată când pleci, blestemele tale îmi dau altă soartă.

Să te uit? Nu pot să fac asta,
Dar să te urăsc?! O voi face cu inima toată,
Dar eu… eu nu ştiu nici să ursc, cum se face asta?
Îmbracă-te şi pleacă, uită-mi adresa, orice ai fi.
De astăzi şi Rotus pleacă.

Hai să nu ne uităm…

Tăcerea ta mă doare, măcar spune-mi ceva.
Nu mă deranjează dacă ţipi, chiar mă bucur că te aud….
Hai, deschide-mi uşa şi aşează-te lângă mine în pat.2cfd1c9fad4db6eb65309618eed3c38d
Râzi cum doar tu şti să o faci, cu pofta.
Priveşte-mi ochii şi spune-mi că niciodată nu o să mai taci.

Nu vreau să ştiu că peste noi în timp se pune praful,
Ai amintiri cu mine, nu le merită altul…
Loveşte-mă în piept şi spune-mi,
Că-n el îmi zace cadavrul,
Fără partea da din mine, inima se stinge.

Am greşit, îmi cer iertare…
Nu am vrut genele să-ţi fac să atingă lacrimi,
Nu am vrut ochii să îţi umplu cu ură…
Am greşit, îmi cer iertare,
Încă te caut, încă te aştept…

Adunate de pe drum.

Hai, strange-mă tare la piept singurătate.
Umple-mi golurile din suflet, refă-mă un întreg…
Suflă peste ghinion să plece, să dispara peste orizont.
Coase-mi rănile cu amintiri şi lasă-mi cicatrici mari la vedere.
Sunt Rotus, cu diferite forme de avere, dar degeaba.
Mult prea dimineaţă, eu continui să scriu.
Răsăritul este aproape, mai sapă puţin din groapă.

Lucifer, ţi-a fost de de mine?!
Nu pot să spun că te reneg, dar nici că te vreau aproape,
Iad-ul tău nu-i pentru mine şi nici întunericul tău ciudat.
Iar parfumul tău încă persită, drumurile mele duc la tine….
Mânat de furie accelerez spre infinit,
Ştiu că impactul este frontal, dar nu port urmă de regret.

Imprudent….

Am lăsat vântul să îmi ducă departe durerea, de tine.
Durerea din piept mă face tot mai mult să oftez….
Nu pot să spun că plâng dar nici să râd nu pot.
Când cad de pe mine sentimente ce ți-le purtam…
Dar sunt om, fără sprijin fără suport,
Și-aș dărâma tot cerul, că să-mi văd îngerul cum plânge!
Că în mâna sorții sunt un tablou plin de defecte.

Ocolesc blesteme, oare ghinionul de la ce să fie?!
-Rotuse, hai să plecăm, pune-ți bine centura….
Să fim doar noi și doamna îmbrăcată în negru, ce ne vrea.
Din sens opus să vedem faruri și pentru o clipă să tăcem…
Că suntem ființe și merităm să pierim altfel.

De ce să ridic ochii din pământ?
Sunt vulnerabil, am foi dezbinate de timp și spațiu,
Tu ai plecat, eu am rămas mai sec ca niciodată, cred…
Se scurge vlaga din mine, vă rog da-ți un medicament,
Da-ți muguri să mă bucur ca într-un sanatoriu.