Diferite stări

Singurătate, este a mia oară când îţi deschis uşa.
Hai, ia ce vrei şi pleacă, du-te numai sta.
Eşti frumos îmbrăcată, dar gata, pleacă, uită c-am existat…
În noaptea asta cinăm separat, refuz să-şi vorbesc
Ai aflat că-mi scriu cartea, dar în asta nu o să apari..
Hai, te rog pleacă.

Asta-i doar o groapă cu gratii, mă simt fără scăpare,
Sunt obosit psihic, pastilele astea încep uşor să mă adoarmă,
Fericirea-i o carte fictivă, ce-am jucat-o pe-o miză mare…
Şi-am pierdut, nu-i de mirare..
Am înţeles totul anapoda timpul, ce-mi subjugă fiecare clipă…
Sunt om, dar mă simt de faţadă, sunt momeala unei sorţi nefaste.

De nicăieri

Atâtea răsărituri și-au pus amprenta prost…
Că marea asta-i agitată, ar mătura cu mine pe jos.
Îi înțeleg durerea, dar nu pot să o scriu…
Nu am destule pagini și nici cuvinte ca să o descriu.

În jur aceași stare ciudată, un aer la fel de cald,
Lumina se ascunde, întunericul ușor își face loc…
Nici nu-i ceea ce pare, dar te rog, dă-mi un foc.
Să-aprind tot ce mă înconjoară, nimic nu există.
Sunt doar eu, privind într-o oglindă.

Să nu sau unde?!

Asta-i o răscruce ciudată, fără semne de ghidare concrete,
Încerc să înţeleg timpul, că se consumă inutil…
Am speranţa în aceaşi matriţă stricată de ani de zile.

 

Dar cu ce folos să o repar, ca am aceleaşi stări inutile.
Judecăţi ciudate mă aruncă la zid şi-ncep să zboare pietre,
-Rotuse, noi ce facem pe aici că doar cerem din cer zile senine…

Nopţile şi-au luat rolul de zile, iar zilele sunt mult prea negre…
Nu înţeleg aceste metehne, totul devine mult mai ciudat,
Un drum prea aglomerat mă face să lamentez…

Că acel gram de noroc pleacă, se pierde prin fum,
Iar eu rămân acelaşi Rotus pierdut pe drum…

Simt marea la picioare, se bucură că mă vede, că mă simte,
Suntem entităţi diferite, dar suntem prea aproape să ne pese….
De ochii tăi îmi este sete, de tine-mi este dor, dar timpul trece,
Privesc acelaşi ceas, ce-i tot mai rece,
O nouă noapte se iveşte, dar încerc să nu îmi pese….

Mă bucur…..

Umbrele m-au părăsit când am stins lumina,
Mă tot întreb ce caut eu aici?!
Nimic nu-mi aparține și totuși încerc să sper,
Că ziua de azi nu o să fie la fel ca ieri.
Când luminile se sting, umbrele mă părăsesc.

Iar tu, singurătate, dacă pleci ,pleacă închide ușa bine.
Fă cumva să lasă-mă, uită c-am existat, că ne-am iubit odată.
Că timpul la fel ca pe tine nici pe mine nu mă așteaptă,
I-ați amintirile și du-te, regret că ne-am cunoscut…

Am urme de tine pe haine, parfumul tău persistă,
Este camera goală, dar parcă mai deschisă.
Tu nu ești viață, tu nu ești glorie,
Ești cancer ce macină din mine în fiecare secundă,
Că-ți place să vezi cum mor pe zi ce trece…
Dar dacă eu mor, o să mori și tu cu mine.
– Măcar să mă bucur și eu că te chinui și tu într-un final.

Le pierd și nu le mai găsesc

Se ofilesc frunzele și amintirile cad
E întuneric, pustiu, iar timpul vorbește
Aprind un chibrit, tu luminezi, eu ard
Căci ultimul chip zărit pe retină-mi lipsește…

Dar nu te mai vad căci lemnul chibritului
Arde până la capăt și-acolo se stinge.
Alerg în zadar înapoi pe axele timpului
Căci clipele sar și se pierd în neant ca o minge…

Timpul din nimic

Clepsidrele îşi joacă bine rolul în soartă,
Ce să mai dau ca arvună să mai capat timp?!
Adevărul mi-a devenit mincună, ce-mi lasă gust amar în gură,
Te desenez prin schiţele mele, te plăzmuiesc cum pot,
Dar în zadar că timpul nu pot să-l întorc…

Străzile-mi poartă amintirile, dar cu ce folos?
Mi-am scris pe piele vise, ce-au dispărut în timp,
Totul se şterge, oare cu ce-am rămas, oare ce simt?!
Liniştea-i difuză, distorsionată de timp.. ce timp..
Gălăgia-i linişte, ascultată cu ritm,
Iar mâna mea-i palidă, ce scrie cu-n pix, scrijelit de-acelaşi timp.

Regrete sunt multe, puţine opţiune de scăpare,
Mă regăsesc în somn, dar ce somn că nici el nu apare….
Puţine-mi sunt momentele de contemplare, nimic nu-i ceea ce pare,
Las soarele să răsară, să am ce să admir după seri pline de venin,
Timpul nu-mi este aliat, dar profit de ficare moment..
Că sunt sigur că şi el ca şi mine are acelaşi sfârşit.

Şi cum mi-a spus fratele odată
– La înălţimea inimii, amintirea bate ca Big Ben
Timpul trece şi-o dărâmă ca Osama bin Laden-

Ce caut eu aici?!

Am ales să-mi iau singur soarta în palme,
S-o modelez şi să-i pun coarne,
Şi cu plăcere să i-le rup când îşi lua lumea în cap!
Lumea-i în continuă mişcare, planeta dă semne că moare,
Când mii de hectare rămân fără podoabele lor capilare…
Iar omul moare, moare sub propriile sale raze de soare.

Moarte-i o întâmplare, ce vine când te doare,
Dar durerea se-ascunde după semne de-n-trebare…
Şi-n-tre bare îmi stau captive sentimente, ce-au pierdut procesul,
Condamnate la moarte prin uitare îşi semnează testamentul,
Sunt ale mele, dar încerc să le reneg…
Că dacă nu mă doare ce să mă leg?!

Aprinde-mi lumina şi mă refer la lumânare,
Pentru clipele când o să plec peste hotare…
Dă-mi voie să dorm indiferent de vreme,
Că prin versurile mele, mi-am strâns destulă avere,
Asta-i o noapte ciudată, o nouă noapte când umblu pe străzi…
Când iară mă întreb, ce tot caut eu pe aici ?!