Un nimeni…


Clipe trec într-un fel sau altul, nici nu vor să stea.
Pentru soartă sunt o carte, cu nişte foi ciudate, aruncate….
Iar pentru mine sunt un nimeni, nici nu ştiu cine sunt.
Mă tot întreb în fiecare dimineaţă, când arunc pe faţă apă…
Dar nici cel din oglindă nu mă ştie, sunt un nimeni.

Universul leagă aiurea, sunt atât de mic, nimic…
Te privesc şi-ţi simt răbufnarea, plouă dar sunt aici cu tine.
Sunt rece, îmbrăţişările-s de faţadă, la fel ca oamenii din jur.
Tabloul ăsta-i pictat ciudat, parcă vrea să mă întristeze…
Că-mi redactează aşa de frumos, nimicurile din mine.

Vorbele tale nu au sunet, de ce vorbeşti în gol?!
Nu te preface că mă cunoşti, nu mă minţi şi tu.
Revarsă-ţi valurile peste mine, acoperă-mă cu tine.
Sau ucide-mă mai bine să nu mă găsească nimeni.

Anunțuri

Da-i tare:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s