Rătăcit

Încă îmi caut liniştea, încă îmi caut pacea…
În jurul meu sunt franjuri, bucăţi de suflet atârnă de copaci,
Decorul este sinistru, poze vechi cu fruncte,
Aroma lor o simt şi-acum şi mă mir cât am crescut,
Că parcă mă învârt în cerc şi cerul meu este pătrat.

Sunt static, sunt clasic îmi văd de drumul meu fără compas,
Nu mă recunosc din zi în zi, oglinda mă deformează,
Încercuit de ziduri caut pe cineva să mă asculte,
Că vocea mea-i tăcută, trebuie să priveşti adânc să o auzi….
Chipul îmi este de faţadă, ştiu că voi ajunge lut.

Liniştea mea plânge, de parcă ştie ziua când am să mor,
Iar eu cutreier oraşe, suflete şi case,
Privesc cerul însetat de suflete şi încerc să înţeleg ce se petrece,
Că în jurul meu nu este liniştea şi pace.
M-am pierdut undeva prin carapace.

Pierdut printre ruine

Timpul şi-a pierdut răbdarea, probabil şi noi.
Cădem printre ruinele propriilor noaste vise,
Avem cioburi în tălpi dar continuăm să ne depărtăm,
Mâinile noastre şi-au uitat scopul şi-au început să lovească…..
Iar timpul, timpul râde iară peste noi.

Cu ce-am greşit de soarta schimbă zilnic cartea?!
Că banul îmi ghidează soarta, că banul face totul să se mişte…
Globul ocular sclipeşte în zâmbetul ştirb al sorţii, iar noi cădem.
Sunt confuz, pierdut, unde-mi este calea?
Cineva poate să-mi răspundă şi mie?!

Confuzia creată mă face să disper, că nu văd nimic în jur,
Ruine ce fumegă mă fac din când în când să sper,
Că de undeva apari şi-mi ştergi funinginea din suflet.
Sau să întorci clepsidra să faci totul cum a fost cândva…

Joi… 20 Aprilie

Dansau dureri în ploaie, ne judecate de nimeni,
Le priveam, le simțeam bucuria din pași în suflet,
Tresăreau la fiecare tunet și se luminau la câte un fulger.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Iar eu priveam printr-un parbriz seceneta lor frumoasă.
Încercam să le cuprind tot mai mult cu privirea,
Dar am deschis portiera și-am început să dansez cu ele.

Mă simt pierdut, sunt complet acaparat de ploaie,
Sunt ud sau plâng?! Sunt prea dezorientat,
Alături îmi stau fiare, reci și fără sentimente, dar cu suflet.
Ce îmi spun că sunt gata să moară, să moară odată cu mine.
Doar noi și regretele în spate într-un delir ciudat.

În jur văd doar natura cum își dezlănțuie forța fără jenă,
Cum aruncă de colo colo sentimente și emoții,
O simt nervoasă, simt marea cum fierbe de ură că-i departe,
Departe de mine, sau cel puțin asta încerc să cred,
Iar pomii se culcă și eu nu pot să dorm.

Nimicuri….

Probabil culorile sunt pierdute pe undeva prin decor.
Cad lumini selenare peste petale dulci de mărgăritar,
Aroma lor este prea tare, mă îmbată din timp,
Cad peste zeci de dureri ce-mi fac trupul să urle,
Mugurii stau de pază peste somnul meu,
Iar cucuvele îmi vor sufletul, cântându-mi frumos.

Îmi stau flăcări în palmă, modelându-mi viitorul,
Iar tăcerea amplifică singurătatea ce-mi scrijelește ochii.
Dar peste tot în jur nimicul dansează-n voie,
El nu știe de voie sau de nevoie…
Dar eu știu că-i de fațadă, este moartea frumos îmbrăcată.

Timp?! Fără glume te rog…

Timpul nu mi-a dat destul nisip în clepsidră.
A preferat să mi-l arunce-n vânt, râzând de mine…
Ciudat zâmbet, dar totuşi prea frumos ca să-l văd.
Nu prea ştiu bine ce se petrece, dar nu este de bine.
Că timpul meu zboară şi nu dă de tine.

Probabil ne desparte un zid ce se sprijină de noi….
Suntem prea ţepeni să lăsăm să se sfărâme.
Departe unul de altul dar totuşi atât de aproape.
Câteva secunde ne despart ca să-mi alergi prin vene…

Se simte dimineaţa peste noi, după o seară lungă, goală.
Destul de goală, fără voci, fără ţipete, fără noi.
Ciudate resetimente mă readuc la viaţă, când mă bucur de muguri.
Las doar fumul acesta din cameră să danseze, exact cum o făceai tu.

Trecător, trecătoare..chestii….

Semnele astea sunt de fațadă, exact la fel ești și tu.
Apari când se lasă seara, ști să mă chinui destul de bine, zac….
Sunt mult prea obișnuit să dorm puțin, îmi place să văd răsăritul,
Când bate vântul prin scrumierele mele și-mi duce visele departe.
Dar tu nu știi toate astea, pentru că tu ești singurătate.

Te văd în fiecare femeie ce-mi trece prin față, una-mi zâmbește iar alta tace.
Firul ăsta-i subțire ca ața, cum să fie dulce povața?
Am palme pline de amintiri, dar ce să fac cu astea?
Că visele-s prea scurte să te pot plăsmuii din ele.
Dar tăcerea-mi presară venin pe buze, de frică să nu vorbesc.

Parfumul tău nu știe că tu ai plecat, el încă e cu mine.
Și-mi ține de urât când stau și vorbesc cu marea la răsărit.
Mă bucuram când tăceam, avea cine să mă asculte,
Dar acum toate vorbele sunt mărunte, momeală pentru pești.

Un nimeni…

Clipe trec într-un fel sau altul, nici nu vor să stea.
Pentru soartă sunt o carte, cu nişte foi ciudate, aruncate….
Iar pentru mine sunt un nimeni, nici nu ştiu cine sunt.
Mă tot întreb în fiecare dimineaţă, când arunc pe faţă apă…
Dar nici cel din oglindă nu mă ştie, sunt un nimeni.

Universul leagă aiurea, sunt atât de mic, nimic…
Te privesc şi-ţi simt răbufnarea, plouă dar sunt aici cu tine.
Sunt rece, îmbrăţişările-s de faţadă, la fel ca oamenii din jur.
Tabloul ăsta-i pictat ciudat, parcă vrea să mă întristeze…
Că-mi redactează aşa de frumos, nimicurile din mine.

Vorbele tale nu au sunet, de ce vorbeşti în gol?!
Nu te preface că mă cunoşti, nu mă minţi şi tu.
Revarsă-ţi valurile peste mine, acoperă-mă cu tine.
Sau ucide-mă mai bine să nu mă găsească nimeni.