Schimbare?!


Mi-am spus că trebuie să tac, dar cum?
Am voci interioare ce zbiară, ce urlă!images
Nu pot lăsa în urmă amintiri strânse ca pe nestemate.
Tu uită-mă de vrei, şterge-mă din minte din inimă.
Dar nu o să pot niciodată să tac.

Se scurg dureri pe streaşini odată cu ploaia,
Privesc înmărmurit marea ce-şi reneagă valurile,
Eu stau cuprins de frică, atât de bine mă îmbrăţişează.
Simt că pot să pierd tot, dar nimic nu îmi aparţine.
Am viaţa asta de două parale şi alea în scârbă….

Nisipurile mării îmi ascunde paşii distraşi şi strâmbi.
Caut un soare pe cerul cuprins de negru,
Şi stele cad, probabil sătule de tăcerea ce le înconjoară,
Dar eu am ales să vorbesc, singur, şi nu-s un nebun scăpat.
Sunt doar un om, care a acaparat destule.

Anunțuri

Da-i tare:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s