Punct.

Hai să punem punct şi nu puncte de suspensie,
Să închidem odată fraza asta ciudată ce nu îmi dă pace.
Mult prea multe seri pierdute în detrimentul tău de bine,1940917-bxwfoyjy-6
Iar eu pierdut în mulţime, nici nu mă aduci aminte.
Ce rost are să fiu doar năluca din vise?

Şi văd atâtea trupuri, ore unde-s oamenii de-aici?
Priviri mă huiduiesc, priviri mă iubesc, mă învârt în cerc.
Toate astea-s de faţadă, ştiu că Februarie va trece sau sper,
Peste tot în jur pe bănci stau iele, este luna lor şi seara asta.

Am zis că să pun punct, gata cu aceste înşiruiri ciudate,
Noi trăim acum, mâine pentru mine nu există,
până nu văd răsăritul,
Tu poţi să pleci, să trăieşti cu gândul peste ani, gata.
Eu trăiesc acum, nu mă cunosc peste ani.

Minţit!

Simţeam prezenţa ta prin preajmă.
Totul era diferit, dar acelaşi parfum hidos.
Îţi simţeam paşii pe parchet, veneai direct spre mine,
Am vrut să plec, să tac, dar am zis totuşi să-ţi deschid.
A fost o greşeală, dar ştii că mint.
Nu te reneg, dar nu vreau să te mai simt.

Totul pare schimbat, starea ta este aşa de… ciudată.
Am schimbat doar locaţia, că doar mă ştii,
Sunt Rotus, un călător pribeag, ce nu ştie de nimeni.
Credeam că ai venit doar să mă vezi să mai ştii de mine.
Dar văd că iar rămâi, ţi-a fost mult prea dor de noi?

Puteam să jur că o să apari, nu ştiam exact când.
Sunt doar eu, pierd şi mult prea confuz.
Oare unde îmi sunt dimineţile seninte din August?
Am căutat doar priviri calde, dar am aflat că nu există.
Am fost minţit Singurătate! Acele priviri nu există!

Mini-aventuri pe meleaguri bucureștene

Am fost agățat astăzi de o „agenție de modeling”, undeva pe la Romană. Desigur, fiind oarecum neatent inițial (veneam de la un interviu și mă îndreptam altul), m-am lăsat dus de val și de nas de către vorbele domnului care mi-a dat și un pliant drăguț, înainte de toate, și am urcat împreună cu el sus, la agenție.

Știi tu, Matei, aceleași scări, același etaj 3 (da, ca agenția aia de acum vreo 2 ani, doar că aia era pe la Unirii), aceeași atitudine super-mega-ultra drăguță de parcă ai fi nuj ce vedetă cu ștromeleag de aur care a renunțat la condiția de semi-zeu și s-a pogorât pe Pământ pentru a întinde oamenilor o mână de ajutor. (Greșești, Matei, semi-zeii trăiesc pe Pământ, mai pune mâna pe ceva lectură legată de mitologie.) În fine, intru acolo, domnul Ixulescu mă lasă să mă așez (*scurt moment publicitar* verbul „a așeza” conjugat la persoana a treia, singular, indicativ prezent, sună în felul următor : „ea/el așază”. Așa am auzit.) pe un scaun, după care revine la mine în vreo 2 minute. Mă întreabă despre muncă, astea (de fapt continuă o discuție începută în timp ce urcam scările), cum o duc cu sănătatea. Cam cum face PSD-ul înainte de alegeri. Bine, ei mai și asfaltează…

-Cum, numai o mie și bonuri? Și asta pe IT? Nu se poate, tre’ să pleci!
-Bine, nu e chiar pe IT, lucrez mai mult în excel…
-Tre’ să faci bani!
-$$$ da, $$$ ar $$$ trebui. $$$ Trebuie! $$$ Tre’ $$$ să-mi $$$ fac $$$ dinții, $$$ poate $$$ schimb $$$ sala $$$(că asta la care mă duc acuma arată ca în anii ’70 și ca și cum n-a mai fost dat vreun var pe pereți de atuncea), să-mi $$$ iau $$$ laptop, $$$ că $$$ ăsta $$$ de-abia $$$ se $$$ mai $$$ ține $$$ în $$$ balamale, $$$ la propriu… $$$ Haine! $$$ Și $$$ altele, $$$ și $$$ altele. $$$ Trebuie $$$ multe! $$$

Mă rog, în sfârșit vine și rândul meu (că eram de-a români pe-acolo… am să fac o observație sau două în legătură cu asta pe la sfârșit) și mă duc să vorbesc cu tanti aia „drăguță” (apropo, ăștia de ați avut experiențe de genul, ați văzut că toate au unghiile cu oja puțin căzută?) care îmi zâmbea. Bine, nu numai mie.

Nu are rost să pomenesc acuma chinurile prin care am trecut până să îmi spună chestia la care m-am așteptat de la început – și anume că trebuie să plătesc inițial un comision de vreo o sută de lei, deși spusesem clar, nu numai ei, că NU SUNT DISPUS SĂ DAU NICIUN BAN PÂNĂ NU PRIMESC – sau discuția de tip luptă seculară care nuj dacă a durat mai mult de 2 minute în cadrul căreia am încercat să-i explic de ce nu sunt interesat și ea încerca să-mi explice de ce ar trebui să fiu.

Mi-aș fi dorit, poate, să-i zic vreo boabă malacului care stătea lângă, dar trebuia să ajung și la al doilea interviu (nu mă pricep eu așa de bine la astea, da’ am auzit că ar fi ok să ajungi la timp și cu toți dinții în gură).

Concluzii ce le-am tras? Unele bune, altele-s rele:

1. (Asta-i de bine.) Nu eram singurul de acolo – că era destul de plin, după cum am zis mai sus – care s-a lăsat oarecum păcălit până la etajul 3, deci nu mi-s așa tont.
2. (Asta e de rău și e de trist.) Nu eram singurul de acolo. Și, probabil, mare parte au și dat banii…
3. Trebuie că am față de tăntălău mare, de m-au nimerit iară. Că oamenii, în general – și nu doar ei – încearcă dacă simt că au de ce. În cazul ăsta, că au pe cine să prostească.

În altă ordine de idei, înainte de faza asta, am fost 2 secunde la protestatarii din Victoriei și le-am dus o pungă de biscuiți cu ovăz. Nu e mult, dar e ceva…

Vă las mai jos o poză cu fața mea de tăntălău, de acum vreo 5 ani. De altfel, una destul de reușită.

457171_348270845234335_1799454482_o

Schimbare?!

Mi-am spus că trebuie să tac, dar cum?
Am voci interioare ce zbiară, ce urlă!images
Nu pot lăsa în urmă amintiri strânse ca pe nestemate.
Tu uită-mă de vrei, şterge-mă din minte din inimă.
Dar nu o să pot niciodată să tac.

Se scurg dureri pe streaşini odată cu ploaia,
Privesc înmărmurit marea ce-şi reneagă valurile,
Eu stau cuprins de frică, atât de bine mă îmbrăţişează.
Simt că pot să pierd tot, dar nimic nu îmi aparţine.
Am viaţa asta de două parale şi alea în scârbă….

Nisipurile mării îmi ascunde paşii distraşi şi strâmbi.
Caut un soare pe cerul cuprins de negru,
Şi stele cad, probabil sătule de tăcerea ce le înconjoară,
Dar eu am ales să vorbesc, singur, şi nu-s un nebun scăpat.
Sunt doar un om, care a acaparat destule.

Poate aflu…

Se lovesc de ţărmuri valuri renegate de mare.
Parcuri rămân goale iar oamenii fără suflet sau o parte.299-real
Trăim contra timp sau cel puţin aşa sperăm,
Călcăm un pământ scorojit un pământ atât de scrâbos,
Iar unii se pozează într-un amplu decor.

Paşii ei răsună pe un peron părăsit în miez de noapte.
Iar trenuri pleacă, trăgând după ele vagoane părăsite,
Peisajul este apocaliptic, tu singură şi gara….. frumos.
Dar, acum sunt aici, privind valurile plânse şi tac.

Sunt cald şi rece sunt jumătate lumină jumătate înturneric,
Nu ştiu sau nu vreau să aflu sau să înţeleg de unde sunt.
Sunt mult mai mult la sută apă şi foarte puţin pământ,
Poate sunt om sau cine ştie.. poate o să aflu curând.

Calm

Cădeau raze de soare pe ceaşca de cafea.
Ea stătea tăcută şi sorbea….
Strecuram printre degete sare, îmi plăcea amară.
Cădea peste noi o tăcere o tăcere apăsătoare,
Nu-i vedeam rostul şi-am zis să mă culc.

Am vrut să te sculptez să te fac să te creez,
Încearcă, simte, crede-mă chiar dacă îmi tremură glasul,
Amestec consoane despărţind pe veşnicie silabe,
Doar vreau să mă adun să îmi aduc aminte cine sunt.
Rotus pare mort, dar eu cine sunt ?

Nu accept trecutul sinistru ce-mi stă la câţiva paşi în spate.
Vreau soare pe un cer plin de păsări călătoare.
Sunt cald sau rece?
Hai să ne calmăm să beam cafeaua asta caldă şi jumătate rece.
Priveşte cum îngheaţă ploaia senimtentele noastre.