Despre schimbare


Cu o floare nu se face primăvară. Da’ nici cu o sută de mii nu se face, dacă nu-s în pământ și dacă nu-i vremea lor. Nu?

Votul tău nu contează? Poate că nu, însă n-are ce strica.

Vrem o viață mai bună și din cauza asta mergem în afară, înnebuniți de grijile vieții de România și de marile speranțe pe care le avem legat de ce ne așteaptă acolo. Eu nu am ieșit vreodată din țărișoara asta a noastră scumpă, dar pot să îmi imaginez lucrurile ce se întâmplă odată ce te vezi ajuns în Spania. Italia. Anglia. Astea. E cam în felul următor: realizezi că iarba e la fel de verde, oamenii-s tot oameni și vorbesc tot pe gură, doar că combină sunetele în alt mod pentru a se înțelege. Într-adevăr, salariul e mai mare, dar și chiria e mai scumpă. Și alte cheltuieli, de asemenea. Ca român nu ieși aproape niciodată nicăieri (asta se întâmplă în majoritatea cazurilor pentru că nu ai PRIETENI) și nu te dezvolți prea mult pe plan profesional (pentru că deja faci bani frumoși, în comparație cu România; plus de asta, nu prea știi limba) și, uite așa, reușești să pui deoparte niște bani să-i trimiți în țară sau îi strângi la ciorap ca să-ți iei mașină, casă, ce-o mai fi. Dar identitatea ta, locul unde te-ai născut și ai crescut, prietenii, familia, limba și toate celelalte lucruri de acest gen lipsesc. Oare o merita?

Dă-i dracu’, că iar a ieșit PSD-ul (cum naiba o fi ieșit iară PSD-ul? Oare o să iasă tot ei și la următoarele alegeri? Dar la celelalte?) și o să cântăm toți în cor același imn neoficial al României „las’ că merge și așa!”. Gata, de acum nu mai votăm! Să voteze ăia de mai cred. Ăia de n-au ce face acasă duminica și se duc la urne în loc să meargă la biserică. De parcă n-ai putea să mergi și la vot și la biserică.

Suntem perfecți? Nu, dar asta cred că este prea evident ca să mai conteze. Însă avem o scală, un etalon, o grilă. Cum au părinții noștri când vine vorba de noi. „Bă, n-a ajuns doctor, poate nici n-ar fi fost asta bine (pentru el SAU pentru omenire, hehe), da’ măcar asistent sau kinetoterapeut să se facă…”. Oare condiția noastră socială, oamenii care ne înconjoară, România per total se încadrează în acele norme? Oare îndeplinesc toți acești factori minimul ăla de ne trebuie nouă să putem zice „bă, măcar atât!”? Răspunsul este, cel mai probabil, „nu”. Însă înseamnă asta că trebuie să ne lăsăm bătuți? Să zicem, pur și simplu, că România este o țară de câcat (și este!) și gata? Să ne luăm tălpășița? Ultimul să stingă lumina? Pe mine tocmai această situație mă motivează și mă face să realizez că trebuie să fiu determinat, disciplinat și bine intenționat. Pentru că lucrurile merg atât de rău. Avem atâtea de recuperat!

Eu încerc să înfăptuiesc schimbarea, în primul rând, printr-un zâmbet. După aceea, prin faptul că încerc să zic o vorbă calumea (deși lumea care mă cunoaște știe că nu-s cel mai bun atunci când vine vorba de exprimarea gândurilor oral), să fac lucrurile cum trebuie și să mai pun și un pic de suflet. Adică, nu neapărat că o fac în așa fel încât să exprime un sentiment, dar măcar să se vadă că am făcut-o EU. Că m-am gândit puțin s-o fac să fie cât mai șmecheră treaba. Aici, da, trebuie să poți zice „bă, măcar atât!”

Anunțuri

Da-i tare:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s