Divizia PET se întoarce din Februarie! + multe alte reveniri


csgo_valvestoreAm un pic emoții pentru că nu am mai scris de mult pe blog și nici nu știu dacă este un subiect bun de revenire, dar consider că atitudinea este cea mai potrivită! Și nu va fi singura revenire și nici nu va fi singurul loc în care mă voi reapuca de treabă! Dar deocamdată tripul e maxim și nu am cum să îmi ignor vocea interioară care spune „Fii cel mai bun!”

Dupa avântul pe care divizia (grupul) l-a avut în Decembrie 2015 și care a fost un succes răsunător de-a lungul următorului an, am realizat în toata perioada de inactivitate din vara lui 2016 și până acum că pot mai mult și implicit pot trage și echipa după mine ca un adevărat lider!

Așa că am decis că deși lumea (deși  formal să o zic, chiar nu mă interesează ce zicea lumea atâta timp cât simt că asta e menirea) o privește ca o activitate nepotrivită vârstei, distractivă, risipitoare de timp, eu văd binele în toata treaba asta și cred cu tărie că, chiar și acest lucru ne poate ajuta să ne dezvoltăm într-un mediu propice.

De astăzi anunț că sezonul oficial de Counter-Strike Global Offensive se deschide din nou după o absență de mai bine de jumătate de an, iar începând cu luna februarie a acestui an vom da startul și la meciuri. Vom reînvăța ce înseamnă să acționam ca o adevarată echipa și să luăm deciziile potrivite ca niște lideri adevărați în situații extreme așa cum preponderent apăreau!

În consecință de cauză, va trebui, pe lângă treburile din rutina zilnică, să mă ocup de toate activitățile administrative aferente diviziei pe care am format-o, să convoc înapoi fiecare vechi membru să se alăture și să întregesc echipa care am fost odată plus câțiva membrii noi! Prin urmare, sper că voi beneficia de tot sprijinul ghijilor cu care rupeam norma anu’ trecut pe vremea asta și sper că ne vom duce misiunea la bun sfârșit. Stați cu ochii pe forum pentru noutăți în Februarie!

A da…și o să postez mai des pe blog chestiuțe faine 😀

Anunțuri

Da-i tare:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s