Decembrie ciudat


Prea mult întuneric deşi afară-i soare…
Şi frigul ăsta îmi pătrunde prin oase şi tremur,46254_10151262556378290_1122703393_n
Toate par desenate, ciudat, de-o mână ruptă.
Soarta asta pare distrată când răpeşte suflete nevinovate,
Iar noi stăm aici şi plângem, plângem singurătate.

Un cer atât de mare, iar stelele aleg să cadă,
În urma lor lasă durere, în urma lor lasă tăcere.
Am poeme în lacrimi, am obosit să scriu din zori.
Şi simt peste mine cum se lasă, cum cade, singurătatea.

Acesta-i Decembrie ciudat, cu lovituri nefaste,
Era un rece prea urât la faţă ce pare că blesteamă.
Se deschide pământul şi-acolo cădem mult prea devreme,
Decembrie ciudat, sper să sfârşeşti în tăcere.
Că mi-ai răpit din nou stele.

Anunțuri

Da-i tare:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s