Din urmă


Eram prea singur pe o bancă lângă mare.
Privesc timpul cum zboară, de parcă-i însetat de moarte,images
Mă analizează din priviri, dar parcă nu ca altă dată….
Şi în jur purcede un aer greu, mult prea greţos…
Stau singur pe o bancă, mă scuzi, cu tine sigurătate.

Se-aud clopote în mare, de parcă ne-a sosit clipa,
Dar nu se întrezăreşte nimic, ciudată-mi este fiinţa.
Şi totul se scufundă, se duce la adăpost în mare,
Probabil acolo ne este şi nouă locul, celor fără de scăpare.
Sunt sigur că mai sunt alţi zeci ca mine, pe fund de mare.

Suntem pierduţi, singurătate, încă mai scriu despre tine.
Eşti muza mea tăcută de atâţia ani.
Nu vreau să-ţi mulţumesc, pentru că este în zadar.
Pentru că eu nu fac parte din tine,
Ci, eu pur şi simplu, m-am rătăcite prin tine.

Anunțuri

Da-i tare:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s