Rănile

Vântul distruge şi deschide rănile, linse şi însângerate.
Mi-am pierdut cunoştinţa prin găurile minţii,
Iar la capul meu stă cineva, rugându-se la toţi sfinţii.sadness-large
Încălzindu-mi creştetul cu lumânările palide şi triste.

Hai să arucăm batiste pline de muci şi durere,
Am strâns atâtea clipe dar toate-s efemere.
Nu ştiu cu ce am greşit, dar nu vreau să mă ierţi.
Îmi merit soarta, dar tot sper să greşeşti.
Iar de-acum mă ascund sub zăpadă să nu mă mai găseşti.

Port obuze pe buze nu ştiu ce tot vorbesc,
Mă tot uit la tine, nu am idee ce să schitez.
Scriu amestecat pe foaie, mă doare că o rănesc,
Şi scriu murdar pe foaie, cu sângele din rănile linse.

Decembrie ciudat

Prea mult întuneric deşi afară-i soare…
Şi frigul ăsta îmi pătrunde prin oase şi tremur,46254_10151262556378290_1122703393_n
Toate par desenate, ciudat, de-o mână ruptă.
Soarta asta pare distrată când răpeşte suflete nevinovate,
Iar noi stăm aici şi plângem, plângem singurătate.

Un cer atât de mare, iar stelele aleg să cadă,
În urma lor lasă durere, în urma lor lasă tăcere.
Am poeme în lacrimi, am obosit să scriu din zori.
Şi simt peste mine cum se lasă, cum cade, singurătatea.

Acesta-i Decembrie ciudat, cu lovituri nefaste,
Era un rece prea urât la faţă ce pare că blesteamă.
Se deschide pământul şi-acolo cădem mult prea devreme,
Decembrie ciudat, sper să sfârşeşti în tăcere.
Că mi-ai răpit din nou stele.

Nonculorile din tine

Simt tăcerea cum îmi sfârtecă timpanele.
Iar tu, stai, mă priveşti cum zac, singurătate crudă….p1030226-jpg1300301397
Atât de crudă dar tot simt nevoie să te gust,
Simt cum cerul îşi leapădă stele peste mine şi mor sufocat,
Licoarea ce-mi ajunge în vene mă face să mă simt ciudat.
Refuz să cred că am ajuns singur, doar cu tine singurătate.

Paşii tăi prin cameră lasă urme adânci,
Nonculorile din ochii tăi mă fac mai mult să plâng!
De mult o scriam pe foi, acum ştiu că mă reneagă,
Sunt un nebun, prin rânduri las atâta otravă,
Îmi las suferinţa pe coli şi le arunc în vânt.
Dar sunt dependente de mine şi se întorc curând.

Nici nu reuşesc să trăiesc dar nici să mor,
Pe undeva departe sau pe aproape stă adevărul,
Iar limbile voastre sunt ciudate, vorbite multe de-odată.
Delirez, scriu ciudat, ştiu, tac, urlu, zbier.
Lasă-mi acele în venă, lasă-mă să pier.

Pierdut, confuz, tăcut.

Te aud cum păşeşti prin camera goală.
Trec secunde prin ochii tăi, negrii şi albi….sad-poems
Aş vrea să te văd cum arzi, de dor pentru mine, pentru noi,
Că timpul şi-a jucat cartea şi ne-a pierdut, şi-aparţinem de trecut.
Iar asta nu-i furtună, asta-i singurătate pură şi sinceră.
Nu ne-a mai rămas decât să strângem pumnii.

De la geam privesc restul lumii, iară este seară peste Cişmigiu,
Stau cu gândul la marea mea albastră, ce îmi dă atâta vână….
Şi peste multe rânduri cu pix-ul am să dau, s-acopăr gura lumii,
Că păşim peste un pământ rotund, ce fuge de sub noi!
Iar  este ora unu, de multe ore ceasul bate pasul pe loc.
Vreau să respir singurătate şi moarte, să mă înec cu propria mea dorinţă,
Şi să mor sub propria mea privire.

Probabil sunt prea ameţit şi nu din cauza lui Bachuss,
Şi nici de la sedative, ce-s atât de inutile pentru mine….
Am prea multe nopţi senine şi-atâtea zile întunecate,
Ceva se întâmplă greşit, parcă-s într-o altă carte…
Dar eu alerg într-un cerc închis la colţuri.

Ştiu, dar tot nu ştiu…

Iartă-mă că sunt pe drumuri ciudate,
Şi mă tot aştepţi acasă într-o cameră mai ciudată.
Nu mai vreau să văd cerul fără stele, 602727-bigthumbnail
Lasă-mă să continui să respir moarte…..
Nu îmi mai duce grija, că tot la tine vin, pentru că eşti.. singurătate.
Dar eu sunt om, dar unul fără sens.

Pe străzi stau manechine, mă privesc lung şi tac,
Dar asta fac manechinele, privesc şi tac.
Iar eu încerc să scriu ceva pe ceva ce pare să fie o foaie,
Stau pe o bancă şi scutur stilouri şi las foi pe apă.

O să ajung curând acasă, nu vreau să vin să dorm,
De ce visez că nu mă mai trezesc?
Răspunde-mi singurătate, ştiu că tu le ştii pe toate.
De ce visez că nu mă mai trezesc?
Oare sunt chiar aşa de pierdut prin locurile astea?

Lipseşte culoarea….

De ce car în spate cruci ce nu sunt ale mele ?
Văd pereţii cum cad sub greutatea privirii….2a11d82468ed3df4d133d00f97cf0471
În jurul meu totul este o risipă, ce decor tragic,
Se topesc membrele mele din plastic,
Parcă scriu în gol, că nu se umple rândul….

De ce timpul a bătut odată pasul pe loc?
Îmi cad foile din tavan, ăsta-i confetti de poet.
Ştiu că nu mă înţelegi, asta-i viaţa de om simplu,
Sunt străin, stau în casă cu uşile deschise, iar şi iar.
Te aştept să vii iară, să intrii cu pantofii tăi murdari,
Să vezi că nu-i nimic de văzut, că doar aici stau eu.

Sunt un produs al imaginaţiei precare, pe punctul să moară,
Am fost plasmuit ciudat, cu multe semne de întrebare…..
Cu nopţi nedormite pe tâmple şi cu multe defecte superficiale.
Asta nu-i capodoperă, este rodul mâinilor mele ciudate,
Ce scriu amestecat într-o dimineaţă ciudată,
Doar îmi respir viaţa că moartea mă înghite.

Treptele uitării

Nu venii în această cameră, sunt doar eu, adică mai nimic.
Lipseşte liniştea din ea, parcă pereţii te urăsc,sadness_by_matiasromero
Ăsta-i un decor care fură viaţă, îngroapă omul cunoscut,
Viaţa este un paradox ciudat, încă îmi caut clona prin mulţime.
Poate ea să fie mai împlinită sau poate mult mai săracă.

Sunt plin de metehne, mă simt atât  defect spiritual,
Somnul meu este o himeră, o iluzie într-un deşert arid din noapte.
Probabil sunt efemer, poate chiar nici nu exist.
Asta-i o foaie scrisă în timp şi-aruncată pe mare….
Dacă o găseşti nu o citii, o să îţi facă zilele amare.

Şi în continuare greierele surd îmi urlă în timpane,
Îl ascult şi îl tot simt cum îl doare,
Să ştii că atât de bine cânţi şi nici măcar nu te auzi,
Dar continui în fiecare noapte cu degetul un cer gol, fără stele.
Şi el în continuare cântă, pe treptele trecutului.