Flori de porțelan


Hai să ne scriem pe gene, tot ce nu ne-am spus vreodată! sphere_escherhand-lg
Lasă toamna să tacă, urlă tu cât poți.
Trezește și zeii și morții dacă poți….
Că toamna asta e sălbatică, cad pomii cu tot cu frunze.
Iar noi ne zbatem de durere sub propriile vorbe,
Într-un octobrie hidos….

Și sparg flori de porțelan, mânat de furie și ură.
O să le distrug pe toate, seara sub clar de lună,
Când lumea doarme, Rotus tace și scrie,
Dar ce știi tu, dar ce știti voi, Rotus scrie iar lumea tace,
Vreau să cobor din lumea asta, parcă nu mă reprezintă.
Iar tu, frumosa mea din porțelan, te-ai alăturat lor…..

Dar Rotus mai scrie, bolnav de Schizofrenie,
Sedat de opinacee ascult și scriu despre ce văd,
Sau scriu sau desenez încă nu pot să știu,
Și-mi întâmpin dimineața gândul că odată mă voi duce,
Și în toată durerea asta, mai torn în pahar o licoare dulce.

Am vrut doar să mă vindec și-am început să cos pe lângă plagă,
Și urlă-n mine tăcerea,
Am fost un Colectiv unit până ne-au ars îngerii-n spitale,
Prefer să stau sedat, decât să văd în jur tot mai multe drame….

Anunțuri

Da-i tare:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s