Prizonier


Simt parfumul tău cum îmi inundă mintea deja bolnavă.behind_bars_xsmall
Acul îmi străpunge pielea şi-mi face trupul să tacă,
Iar în jurul meu obiectele încep să-şi pieardă din esenţă…
Stând pe un pat zdrenţuit îmi simt venele pline de otravă,
Otravă ce vrea să-mi i-a şi ultima suflare.

Mirosul acesta de putred îmi dă o stare ciudată,
Că mă tot gândesc, sub ce formă voi ajunge acasă…
Nu vreau să mă ghidez după criterii, dar totul pare inert,
Mă uit la mine în oglindă, dar nu pot ca să mă iert!
Că subconştientul meu moare şi sunt foarte conştient.

Probabil se vor uita toate, dimineaţă la răsărit,
Am apucat să-mi distrug caietul, unde-mi erau scrise visele,
Şi las otrava să-mi alerge prin corp să-mi corupă inima şi să moară,
Că timpul nu stă şi nici nu merge înapoi,
Şi probabil am să mor şi nimeni nu o să ştie nimic.

Anunțuri

Da-i tare:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s