Flori de porțelan

Hai să ne scriem pe gene, tot ce nu ne-am spus vreodată! sphere_escherhand-lg
Lasă toamna să tacă, urlă tu cât poți.
Trezește și zeii și morții dacă poți….
Că toamna asta e sălbatică, cad pomii cu tot cu frunze.
Iar noi ne zbatem de durere sub propriile vorbe,
Într-un octobrie hidos….

Și sparg flori de porțelan, mânat de furie și ură.
O să le distrug pe toate, seara sub clar de lună,
Când lumea doarme, Rotus tace și scrie,
Dar ce știi tu, dar ce știti voi, Rotus scrie iar lumea tace,
Vreau să cobor din lumea asta, parcă nu mă reprezintă.
Iar tu, frumosa mea din porțelan, te-ai alăturat lor…..

Dar Rotus mai scrie, bolnav de Schizofrenie,
Sedat de opinacee ascult și scriu despre ce văd,
Sau scriu sau desenez încă nu pot să știu,
Și-mi întâmpin dimineața gândul că odată mă voi duce,
Și în toată durerea asta, mai torn în pahar o licoare dulce.

Am vrut doar să mă vindec și-am început să cos pe lângă plagă,
Și urlă-n mine tăcerea,
Am fost un Colectiv unit până ne-au ars îngerii-n spitale,
Prefer să stau sedat, decât să văd în jur tot mai multe drame….

Poate că e despre dragoste

Poate că e despre dragoste,
Dar ielele sunt pacoste.

Îți zici că trebuie să intri-n horă,
Dar cu ielele, mișelele, nu e de glumă
Și ferească Sfântu’ să te găsească acea oră
Când ele calcă iarba și gura ta neștiutoare le îngână.

Tu zici că s’tem în 21, -s alte vremuri,
Dar ielele, drăguțele, te pot opri din treburi.

Acum am doar un gând, atât:
Să revăd unii strămoși.
Însă, cât umbla-vor iele pe pământ,
Putea-vom noi fi bucuroși?

Ultima noapte

Doar pleacă, nu îmi da detalii despre ce şi cum, doar pleacă.download
Rupe şirul de amintiri şi ucidele pe toate, dar fără regrete….
Aşează peste noi tăcere, când o să fim doar zgomot în surdină.
Dar cu ce rost, că toate astea-s de rutină,
Că noi unul de altul suntem departe, la caţiva ani lumină…

Şi respir adânc şi văd că iarăşi este dimineaţă,
Am irosit încă o seară într-o cameră cu un miros ciudat,
Nimeni nu-mi ţine partea, urăsc tot mai mult umanitatea.
Prezentul ăsta-i atât de vag şi parcă-l ştiu de mult,
Dar ştiu că şi pentru tine sunt doar un suflet pierdut.

Ştii unde-i uşa, fă cumva şi pleacă şi uită că exist,
Probabil nu-ţi e greu, de aceea nici nu insist,
I-aţi regretele şi hainele şi tot şi pleacă!
Singurătate, cu tine a fost ultima noapte!

Prizonier

Simt parfumul tău cum îmi inundă mintea deja bolnavă.behind_bars_xsmall
Acul îmi străpunge pielea şi-mi face trupul să tacă,
Iar în jurul meu obiectele încep să-şi pieardă din esenţă…
Stând pe un pat zdrenţuit îmi simt venele pline de otravă,
Otravă ce vrea să-mi i-a şi ultima suflare.

Mirosul acesta de putred îmi dă o stare ciudată,
Că mă tot gândesc, sub ce formă voi ajunge acasă…
Nu vreau să mă ghidez după criterii, dar totul pare inert,
Mă uit la mine în oglindă, dar nu pot ca să mă iert!
Că subconştientul meu moare şi sunt foarte conştient.

Probabil se vor uita toate, dimineaţă la răsărit,
Am apucat să-mi distrug caietul, unde-mi erau scrise visele,
Şi las otrava să-mi alerge prin corp să-mi corupă inima şi să moară,
Că timpul nu stă şi nici nu merge înapoi,
Şi probabil am să mor şi nimeni nu o să ştie nimic.

Ce fac stelele ziua?

Iau cubul ăsta.
Doamne, ce nepotrivite-i sunt toate colţurile…
Doamne, câte sedimente îi distrug strălucirea clară de diamant…

M-am întrebat într-o seară,
Uitându-mă la ele:
Oare ce fac stelele ziua?

…şi tu ar trebui să-mi dezvălui toate
Tainele Cubului,
Nu-i aşa?

-Te-am întrebat într-o seară
Ce fac stelele când…
-Ţin minte. N-am habar,
S-or fi ducând şi ele
Să se culce.

Aceasta este o poezie ce va face parte din ebook-ul „Orașul lui Piramidon, alter ego-ul”, ebook ce se va lansa pe data de 9 ianuarie 2017. Urmează să mai postez pe blog și pe Wattpad anumite texte din acel ebook, pentru a vă dezvolta pofta față de ce am eu de prezentat, urmând ca în ziua menționată mai sus să urc întreg materialul. Vă doresc să citiți cu plăcere și cu – sper! – privire intrigată ce voi posta pe parcursul acestor luni!

Eşti aici…

Se sparg valuri de mal într-un fel  anume…
Marea  îşi strigă durerea, dar trece neobservată,
Odată cu un vânt ce mă duce departe.
Şi te simt iarăşi lângă mine, eşti… singurătate.

În jur se sfărâmă ziduri, durerea-i doar o pasă proastă,
Mă simt subiectul unui film ciudat, ce parcă nu are sfârşit..
Şi peste tot în jur cad bucăţi din zid ce mă îngroapă de viu.
Dar durerea asta-i trecătoare, sunt sigur, o ştiu.

Aud atâtea voci, oare chiar sunt nebun?
Insanietate, ce se tot petrece prin jur ?
Pereţi cad iar oameni  se ridică, ziduri ard iar eu tac.
Dar cu toate astea, singurătate eşti aici.

Zile fără sens.

Mi-am tatuat pe braţe durerea, scrisă în fel şi chip,tumblr_static_19aaydkrulno04ow8sos0080k
Apoi langă ea am aşeazat două aripi să-i dau şansa să plece,
Şi mai jos am desenat o uşă deschisă să ştie unde să vină,
Dar ea nici nu pleacă dar nici nu rămâne, este indecisă….
Şi  îmi lasă pe trup, fel şi fel de semne….

Probabil astrele fug cumva de mine sau doar mi-se pare,
Că privesc un cer înstelat dar nu lafel de mare.
Simt doar durerea mării, ce mă zguduie cu fiecare val,
Şi aşa am încetat să sper la o zi mai bună…

Vorbesc atât de sec şi fără de cuvinte,
Probabil m-am pierdut pe undeva prin decor,
Că stau seara prind lumea de sus dintr-un balcon….
Şi încerc să-mi dau seama, ce am facut greşit,
Că probabil am totul, dar nu merit nimic.