Poema neagră


Răscolește-mi versurile. știi că asta mă doare.a4224984578_10
Stăm în case de betoane și în jurul nostru sunt nisipuri mișcătoare.
Mă simt atât de invalid, scaunul merge pentru mine,
Picioarele-mi sunt amputate, membrele-mi sunt crăci uscate.
Iar orele trec, trec nu știu unde mă duc, dar mă duc departe.

Au luat-o razna astrele, văd luna pe cer în plină zi ,
Un soare de-o culoare stranie, îmi zâmbește ști?
Eu nu am față, nu am spate, nu am identitate,
Ăsta este un poem prea negru să-i dau un scop anume,
Eu mor și-s acoperit de tot mai multe urme.

Am uitat de pastile, totul este așa de clar,
Lumea caută să scape, aruncându-se în brațele orcui,
Iar ale mele sunt prea moi, pe cine să cuprind cu ele?
Că-s doar un nebun, drogat prin poemele mele.
Rândurile astea-s așa de negre, cu greu le poți înțelege,
Știu că nu au sens, dar sunt lacrimile mele.

Anunțuri

Da-i tare:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s