La geam

Printre atâția ochi, continui să îmi scriu strofa.Untitled-2_98db20
Unii poate mă înțeleg, alții spun că sunt dus cu pluta,
Câțiva îmi mai zâbesc, pe când unii mă înjură printre dinți,
Iar Rotus lasă visele pe geam să zboare,
Într-o zi toridă dar totuși atât de rece.

Băteau pescăruși din aripi printre picături de ploaie,
Era un aer înecăcios cu un iz de tristețe,
Cutreieram orașe, încerca să-mi găsesc locul,
Pe diferite străzi treceam dar doar treceam..

Simțeam dureri în coaste în șolduri și-n priviri,
Era briza mării ce-mi atingea trupul păgân.
Îmi era dor de liniștea serii, s-o simt cum mă cuprinde,
Iar Rotus stă la geam și împrăștie amintiri.
Și toate le trăiam privind de la geam…

Rătăcit în timp

Eram doar unul din mulțime, ce-și măsura cu grijă pașii.
Calculam fiecare mișcare dar îmi dădea cu minus,
Nu știam ce se petrece simțeam doar timpul rece.
O liniște gălăgioasă îmi cuprindea trupul rămas fără vlagă,
Dar voiam să știi că totu-i bine……

Eram cuprins de seară în mantia ei fermecată,
O damă mă conducea într-o cameră ciudată,
Vedeam doar stele pe un cer destul de înnorat.
Ciudat ele nu erau, dar puteam să jur că le număram.

Nu știu ce se petrece cu mine, de ce-mi este atât de sete?
Am mâinile atât de reci, am membre sufletești amputate,
Trezit din letargie, caut un fir de ață de care să mă prind.
Cel de care atârnam s-a deșirat în timp.

Întuneric

Este atât de întuneric sau doar trebuie să deschid ochii?!
Mi-e teamă, de culorile ce-mi vor invada globul ocular,
Și de faptul că peste tot este viață și cineva… nu, hmm, lasă.
Probabil uit ceva sau fără să vreau omit,
Că sunt atâtea culori prin jur și eu mă simt de parcă am murit!

Am cristalinul umed, înghit în sec ca să nu plâng,
Atâtea fantasme în jur,  natura-și schimbă forma.
Iar Rotus, scrie, jelește pe foi mai rău ca niciodată,
Toată forma asta nouă, nu face decât să mă deprime.
Fericire unde ești, mai știi cumva de mine?!

Realizez că nu am timp, să văd ce îmi lipsește,
Tre să culeg în fugă cu toate că nu mă mulțumește,
Sunt prea mult la sută apă și o mică parte pământ,
Dar într-un final, apa se vad duce și voi ajunge acasă.

Ne cunoaștem?

Marea se strivea de țărm și noi odată cu ea.
Priveam uluiți trecutul, de ce fac și eu parte din el?!
Nu te cunosc, nu ne-am cunoscut vreodată, dar ne vorbim,
Ce joc ciudat al sorții în care ne tot învârtim,
Și cu toate că suntem străini, te simt în coastă…

Sunt așa de pierdut, nu mai văd o urmă de cărare,
Peste tot este fum, unde mă aflu oare?
Strigă-mă, ajută-mă cumva, știu că mă vezi.
Scapă-mă de aici, ajută-mă cumva!
Fă ceva să ies de aici, că nu știu unde sunt.

Am atâtea rânduri goale, atâtea călimare seci,
Nu știu ce se petrece, tu pe unde ești?
Ciudat, te tot strig atât, te scriu, te chem,
Dar nu am nici o idee cine naiba ești.
Și oare de ce te tot chem atât?

Care noi?!

Lasă marea să plângă în ropote peste noi!genitori-2
Să simțim căldura sufletească, cum se stinge ușor, ușor.
Pierduți prin eternitate, ne ucidem prin uitare,
Ne lovim mișelește, înainte de culcare…
Și ce-i mai ciudat, este, că rău nu prea ne pare….

Mă simt pierdut de tine sau în tine?
Te străbat în lung și-n lat, dar cu cine stau în pat?!
Ce-mi servești la masă, ce otravă-mi pregătești…
Că am zile lungi fără tine,
Și extrem de scurte nopți în preajma ta.
Pe când le aveam….

Purtăm măști pe față, dar ne știm după miros,
Avem mâinile rigide, dar buzele ne sunt așa de moi….
Cădem într-o altă lume, menită pentru noi,
Dar am uitat că nu existăm împreună, ne risipim ca niște nori,
Curând ne vom pierde unul de altul, și o să uităm, de noi,
Dar care noi?!

Contrariu

Iubesc durerea asta ce-mi venerează trupul,descărcare
Contemplez asupra faptei, refuz să cred ce văd,
Apostrofez fiecare strofă cu gândul că te regăsesc,
Dar tu ești plecată, bă tu ești pierdută!!
De ce te mai regăsesc în mintea mea difuză?!
I-ați amintirile și pleacă, du-te în lumea ta distrusă,
Eu sunt Rotus, extrem de confuz.

Trăiesc la granița vieții, nu înțeleg unde mă situez,
Populația asta mă reneagă, pământul își schimbă rotația,
Polii se topesc, ghețarii se sfărâmă,
Iar eu umblu de nebun pe străzi, cu foile în mână.
Nu țin cont de ce se-ntâmplă, știu că o să mor,
Clipa asta-i aproape, o simt, o văd, o gust.

Cad bulgări de plumb din ceruri,
Bat clopote în disperare într-o orecare sărbătoare,
Astea-s cuvinte blasfemiatoare, știu că tot greșesc,
Dar undeva-mi este balanța, ce-mi cântărește faptele trupești,
Curând se va rupe, și-mi va dovedii contrariu,
Că sunt atât de nebun, crezând că scriu, când eu de fapt trăiesc.

Anxietate

M-am retras în camera rămasă goală,ikigai
Am început să beau, să pot uita tot și de toate,
O țigare-mi facea urechile să miște,
Când tutunul ei se săruta aprig cu focul din brichetă,
Și eu simțeam amorul lor cum îmi inundă plămânii.

Vacarmul ăsta mă face  să tresar la fiecare oră,
Când cucuveaua cântă, flămândă de suflete,
Mesager al morții, ce-mi porți chipul pe gene,
Scutește-mă de toate, hai să scriem poeme…..
Căci amândoi am fost frumoși, și am devenit blesteme.

Și totul devenea ciudat, vedeam cum timpul trece,
Anxietatea în care m-am format devine tot mai rece,
Și-mi căutam țigari în blugi și-n geacă,
Eram însetat de amorul dintre flacără și țigară.