Jurnalul unui singuratic ( Spre sud )

Diferite stări mă defineau sufletește și spiritual.Singur-singuratic
Cădeam în cascade inexistente, ciudat, dar cădeam.
Mă loveam de ziduri nevăzute, când în sughițuri fugeam,
Știam că am greșit calea, dar înapoi nu dădeam.
Mă abăteam de pe drumuri, sperând că o să ies la liman,
Dar am realizat într-un târziu, că mai rău m-am pierdut.

Liniștea îmi făcea urechile să urle de durere,
Știam că nu e bine, dar mă mințeam că nu știu nimic,
Când știam totul, știam că-s om de nimic.
Știam că oriunde mă aflu, tre să mă îndrept spre Sud…
Că acolo este locul de unde am început.

Mă arunc orbește înainte, sunt Rotus…
M-ai luat la bani mărunți, ca Iuda pe Iisus,
Ți-ai pierdut mințile, când cocoșul a tăcut.
Ai realizat că ești pierzare, Rotuse ce ai făcut?
Dar trebuie să termin ce am început,
Jurnalul unui singuratic, pierdut.

Jurnalul unui singuratic

Scriam privind călimara cum seacă.sin6
Și nu mai am lacrimi să pot umple golul din ea…
Condeiul, tăia foaia în carne vie.
Sângele ei pava drumul meu spre singurătate.
Mă afundam în tăcere și scriam îngândurat.

Mâinele de ieri mi-a devenit povară,
Probabil tu ești departe, pe un peron într-o gară,
Eu cutreier pe bulevard iar tu bei prin sectoare,
Ne amăgim reciproc,  ne dă speranțe false.
Și încercam să te găsesc în orașul adormit.

Mi-am tatuat pe brațe versuri, mi-am pus durerea-n piele,
Am zeci de chipuri ce-mi zac pe globul ocular,
Bolnav de insomnie, am transformat zeci de nopți în zi,
Căutam o altă cale, răscoleam tot sufletul pe-o coală,
Și așa m-am stins, scriind jurnalul unui singuratic.

90% apă

Am valuri însâgerate în spate, bun venit singurătate.
Sunt dincolo de geamandură, purtat de ape tulburi,
Chicotesc norii sub stele, sunt nouăzeci la sută apă,
Ploi tomnatice în primăvară, insuflă altă viță,
Ce am să o descopăr, când sunt sedat de ace.

Sunt în prag de disperare, bunătatea mă face slab,
Am gânduri deșarte, și un zâmbet vag,
Mă las cuprins de teama, că am să mă pierd în larg,
Dar știu că mă întorc, odată cu apusul…
Iar ceasul îmi sună de bună dimineața, o glumă proastă.

Am dus în spate insomnii murdare, bolnav inchipuit, mă doare.
Când știu trecutul vast, ce-mi zace printre rânduri,
Și-atâtea valuri însângerate, mă apucă de picioare,
Vreau un somn letargic și un buton de pauză.

Ficțiune.

Este opt dimineața, încă o seară în care nu am dormit.
Sufăr de insomnie și nu pot să-i fac nimic…..
Îmbrăcat în nonculoare, peste tot zace o toamne imaginară,
Clădesc atâtea ficțiuni, știu că am să mor în realitate,
Dar tind să cred, că totul este bine,
Când scriu pe-o margine de pat, scrumându-mi în privire.

Te scriu în codul morse, nu vreau să știe nimeni de tine,
Probabil m-ai uitat, până la următoarea întâlnire,
Nu vreau să te presez, sunt prea bolnav de tine,
Singurătate, sunt Rotus, să știi că-mi pare bine.
Acum lasă-mă să dorm, sau măcar să încerc.

Singurătate, îți port de grijă.

Singurătate, îți port de grijă.13393932_1017434534971699_5340977331392490639_n
Nu te interesează dacă este zi sau noapte,
Mă apeși pe umeri și pe picioare, când alerg pe străzi.
Când am faruri în ochi și clanxoane în urechi, ești cu mine.
Nu-ți este teamă că te lovesc sau că te înșel,
Că orice aș face, știi că tot la tine mă întorc, când mă pierd în patul gol.

Am obosit să fiu Rotus, m-am întors să fiu Laur,
Nu mă caracterizează blândețea, mă face să mă simt slab.
Ești în dreapta mea, când  întru în derapaj.
Te simt cum respiri apăsat, când îți treci mâna peste ochii mei.
Dar cu toate astea, m-am întors înapoi la Rotus,
Inuman, dar totuși atât de tandru.

Te simt prin ceas, ești la fiecare tic-tac.
Dar știu că orice am să fac, tu ai să rămâi.
Ești varianta mea de scăparea, ești femeia ideală,
Dar ești atât de prezentă în absență, de parcă ești un vis,
Mă îmbăt cu tine, mă sufoc cu tine, am să mor cu tine.

Cu toate că ești curvă, nu ai de gând să mă înșeli.
Nu mă obligi să-ți cumpăr flori,  după ce ne certăm.
M-ai purtat din pat în pat, mi-ai dat atâtea oportunități.
Dar știai că orice aș face, tot la tine mă întorc.

Răsărituri, minciuni…

Vântul și-a schimbat menirea, nu mai adie ci bate…_DSC1517
Timpul se scruge în aval, se lasă purtate de ape,
Iar eu zăcând pe mal, uitând de mine, uitând de toate.
Amintiri agonisite degeaba, jignit de fiecare zdreanță,
Poezia mea, fă cumva și m-ai taie-mi din greață.
Fă-mă să uit că lumea asta-i de fațadă.

Scriu atât de răvășit, uit de punct, de virgulă, uit să stau.
Sunt într-o continuă mișcare, huiduit de când mă știu,
Minciuni, bocete și zâmbete, probabil nu mă definesc,
Firea mea infectă, mă face să gândesc,
Că timpul repetă faze, iar eu nu fac decât să mă amăgesc.

Cicatrici, chip ascuns sub barbă, rânduri scrise strâmb,
Senzație ciudată, amurg, ploi, gânduri către rai.
Explicații inutile, minte mult prea îndoctrinată de prostie,
Ăsta-i omul ce mă jignește, vorbește dar nu știe…

Ora șapte, tristă.

Calc strâmb pe imaginație, te deformez,
Te blasfemiez cu fiecare încercare, de-a te retușa…
Mapamondul se întunecă, privesc și ultima rază de lumină,
Te caut, te strig, te rog să apari de undeva…
Am uitat, nu mai știu cum te cheamă, ciudat.
Scriam atât de des numele tău, ciudat.

Strecoară ceva lumină pe lângă mine, te pierd în singurătate…
Aș vrea să beau din tine viața, eu secătuiesc de a mea.
Ești atât de prezentă în absența ta, de parcă te retrăiesc.
Capul mi-se afundă în pernă, devastat de-atâtea pastile.

Dimineți răvășitoare în miros de cafea și de pâine arsă cu magiun.
Cât de simplă-mi este viață, eu tot trag să mi-o complic.
Căutându-te nu fac decât să uit de mine, de tot ce mi-a rămas frumos,
Iar tu, râzi, visezi, speri, dar nu cu mine….
Dar am aflat de curând, sunt doar un criminal,
În dimineața în care am simțit năvala asta de rânduri, m-am ucis.