Testamentu’


Am ieșit desculț, în fugă, în fața sorții mele.
Și mă privea și tăcea, înfumurată cucuveaua,
Cânta, privindu-mă pe drum, debusolat, tăcut.
Îmi asculta respirația, știa că m-am pierdut.

În toată-această vreme, pășeam pe trepte arse,
Lăsam în urmă cenușă, îmbibată cu apă,
Era noroi după mine, era o mocirlă de vise,
Ce s-au uscat toate și au prins o crustă…

Și atâta timp pierdut, scriindu-mi testamentul,
Zadarnic mă trezesc, am un somn atât de rece…
Un gol ce nu se umple, și rânduri fără sens,
Scriu atât de sumbru, mă apropii de sicriu.

Anunțuri

Da-i tare:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s