e evident

Cum puteam să nu observ, la acea oră târzie
La fel cum poate poetul să se abțină de a scrie

Cum el a scos pe rând, din geantă, câte-un tip de Milka
Pentru fiecare din capriciile ei.
Și dacă zici că nu-i nimica,
Uite cum se uită, de parcă viața lui e-n mâinile ei

Și vice-versa
Că altfel nu sună bine piesa.
Da, dragii mei, eu pun pariu că relația lor e ca un cântec,
Iar refrenul liniștit dar cuprinzător are valoare de descântec.

Acum, pentru că – așa cum zice și proverbul – dragostea trece prin pântec
El mai rupe pentru ea un cubuleț de Milka…eu, inima mi-o sfârtec.

iubire_in_metrou.jpg
sursa : http://www.sabinacornovac.ro/

Mă auzi?!

Te-am savurat în noaptea ce-a scurtă.Sex-cu-verighetă
Foșnetul respirației tale îl simt și-acum în urechi.
Timpul bătea pasul pe loc pentru o secundă, apoi pleca.
Iar noi, rămâneam muți, dar gălăgioși în săruturi.
Ianuarie stă să plece, iar tu, îmi umblii prin gânduri…

Îi mult prea devreme să dorm,
Dar brațele tale mă-ndeamnă spre somn.
Puține clipe, Emma, mult prea puține.
Ora trei și ceva, iar noi hoinărim prin pat.
Cădem răpuși de iubire, ce colaps ciudat…

Mă pierdem de mine, în ochii tăi mari.
Iar acum, singurătatea își face loc sigur în noapte.
Te caut, te strig, nu apari, îmi este teamă.
Când te văd, când te voi reavea în brațe?
Când Emma, cand?!
Mă auzit oare?!

Delir, jale.

Ce delir hipnotizant pluște între noi.646x4041
Când îmi taci cele mai frumoase poeme, auzite vreodată….
Lași mâna ta să-mi cadă peste creștet.
Și-mi mângâi ușor scalpul, și-mi spui tot ce-ți trece prin gând.
Lăsându-ne în voia sorții, am uitat ce zi mai este.

Trec clipe, trec luni, ne despart doar fantasme imaginare.
Ne încolțim în pământ, înecați în uitare.
Profane gesturi, parcă ne țin de foame….
Și lacome săruturi ne trezeau în noapte.

Speranța pierdută îngână ușor și sigur trecutul.
Fantasme, gesturi mărunte, peste hotare plăpânde.
Ne definesc pe noi, ca persoană, mai apoi ca pe un întreg.
Că bat pasul pe loc și as vrea să închei într-un epitet.
Dar ceasul ticăie cu jale, fiindcă sunt poet și mă descompun
La fiecare apus, că știu, poate mâine nu mai vine…

Trista zonă limfatică

iata-la-ce-poate-fi-buna-tristeteaM-am pierdut într-o beznă dureroasă
Dispar pe rând obiecte pe care le împărțeam
Amaru-mi îmbracă cerul gurii și mierea duioasă
Se dizolvă prea repede din zilele când noi doi zâmbeam!

Rugăciuni și idealuri ard acum în lumânări
Și mici pocnituri mă torturează grotesc
Focul lasă în urmă o cenușă neagră de stări
Sub care mă ascund atunci când uit să zâmbesc.

Nu vreau să mă schimb sau să se schimbe ceva
Doar pentru că focul arde și cuvintele pișcă
Toate astea îmi distrug acum inima
Cuvintele mă cheamă, dar nu mă mai mișcă.

Caut fericirea într-o formulă matematică
Dar nu vreau să derivez, vreau să mă integrez
Te iubesc prin multe căi, dar se pare ca zona limfatică
Acum e înfundată de-o boală ce nu mă lasă să avansez!

Dorințe, Emma….

Emma, lasă-mă să adorm la pieptul tău.
Să simt cum amarul din mine se îndulcește.
Sărută-mi fruntea încruntată și descântă-mă de frică.
Îmbrățișează trupul meu debusolat, ce se încălzește cu tine.
Te rog, câteva minute, nu cer mult, doar pieptul să-l strâng….

Emma, treceți buzele peste barba mea, șterge-mi ochii plânși.
Fă cumva ca noaptea asta, să mai steie, nu vreau ca să pleci….
Singurătatea-mi este povară, nu reușesc să scap de ea.
Ascultă-mă, puțin sau mai mult, cum vrei.
Dar, doar fă cumva timpul să mai stea.

Emma, las trupul meu în mâinile tale, nu regret o clipă.
Ai grijă de el, sau dă-i foc, sau îngroapă-l, nu-mi pasă ce faci cu el.
Dacă asta îți aduce bucurie, ucide-mă în somn.
Nu voi regreta o clipă, că m-ai făcut să mor.

Emma

Te ascultam în seară, eram doar noi și liniștea.Artistic-Black-And-White-Female-Portraits_01
Frigul făcea ca mâinile tale să-mi atingă fața…
Erai doar tu, Emma, tăceai mai apăsător ca niciodată…
Știam că trebuie să pleci, dar te mai întorci vreodată?
Eu te voi aștepta, dar tu, mă vei mai aștepta?

Timpul sună amagitor, ziua tristă, este aproape.
O simt, simt cum dorul de tine deja mă sufocă….
Deja am nevoie de brațele tale, dar tu, nu ești aici.
Ce să fac, că deja urlu în mine și simt că mor.

Îți erau atât de seci vorbele, iubirea din tine s-a scurs.
Tânjesc după tine, Emma ce-a de odinioară.
S-a scurs timpul, am ajuns să conturez dorul.
Emma, mă vei mai recunoaște, când ai să te întorci?

Astre

Ne-am ascuns amândoi sub pleoape.
Păream atât de triști în fericirea noastră.
Sub pături ne simțeam aproape,
Iar brațele mele îți cuprindeau trupul,
Clepsidra măsura timpul pierdut, iar noi eram tăcuți.
Nu știam ce se petrece, dar, rămâneam, pierduți.

Buzele mele îți alergau pe trup, iar tu, tăceai.
Respirația ta fierbinte, îmi încălzea sufletul rece…
Iar privirile tale dezorientate, parcă mă chemau mai aproape.
Gândurile noastre erau deșarte, se uneau în sărutări aparte.

Atâtea fantasme în mișcari, secundarul bătea rece.
Aproape de zece, sau fără zece, timpul era rece….
Noi eram pierduți, în spațiu și timp și atmosferă.
Iar pe cerul gurii tale, număram însetat, stele.