Doleanță


Timpul și-a pierdut esența, face lucruri să piară.
Nostalgia împăienjenește gânduri și apoi le ucide.
Și foșnete de vânt, lovesc trecutul în frunte.
Frunze cad pe jos printre ropote de scuze…

Și demnitatea se scruge pe buze, odată cu iubirea.
Săruturile pătimașe, acum sunt date uitării…
Îmbrățisări primăvăratice în toi de iarnă, sunt date dispărute.
Iar noi, suntem oameni fără scuze…

Sub același cer, păream că ne cunoaștem.
Eram doi străini, ce ne căutam prin astre….
Și astăzi, reamintim trecutului cine am fost și ce-am ajuns.
Două suflete stinghere, uitate, pierdute, moarte.

Anunțuri

Da-i tare:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s