Dugheană


Se lasă ceața ca o fustă peste locul sihastru.
Pășesc cu lacrimi pe orabji
Și pe față-mi curg lacrimi parfumate….
Ce pătează pământul în miez de noapte.
Că felinarul stă aprins chiar de-i zi sau noapte…

Am lăsat la poartă ura, am lăsat tot ce-i mai rău.
M-am luat pe mine de mână,
Și m-am dus la mormânt.
M-am silit să mă plâng de milă,
De parcă aș fii meritat….
Că sub unde de tunete și fulgere
prindeam mai multă ură, pe mine.

Și-n ceața asta densă mă pierdeam, adeseori iubire.
Mă prefăceam pierdut, doar să îmi plâng de milă….
Pe mânile mele se scurge ceara,
Cuvintele mi-se-ncheagă în gură, precum sângele pe rană.
Și tot mai mult sunt sigur, că eu sunt o dugheană.

Anunțuri

8 gânduri despre “Dugheană

    1. Multumesc mult, ma bucur ca iti place, imi cer si eu scuze pentru absenta mea, dar pentru mine acum se apropie bacu’…. din cauze care nu vreau sa le enumar nu am putut fii prezent in prima sesiune.

      Apreciază

  1. ai aici o invalmaseala de cuvinte care, chiar daca sunt puse sub semnul poeziei, nu sunt nici pe departe. ai cuvinte care se repeta urat (nu il lua pe bacovia cu repetitiile lui geniale), ai imagini hilare (lacrimi parfumate este o expresie folosita de fetitele powerpuff), ai orice dar nu poezie. imi place in schimb aplombul tau, dar daca nu il alimentezi cu poezie adevarata, ai sa pierzi.
    scuze pentru deranj.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Fiecare are parerea lui nu? Nu am de ce sa ma supar, cat timp mie personal imi place ceea ce scriu, nu trebuie sa tin cont de o anume parere care nu vede in poezia mea ce isi doreste cititorul. Nu il iau pe Bacovia nicaieri, daca poeziile mele sunt cu tenta de singuratate, nu inseamna ca ma iau dupa Bacovia, este diferenta intre a copia si a scris pe aceasi tema…

      Apreciat de 1 persoană

Da-i tare:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s