e beznă.

m-am luat,
transferat
într-un Univers de sticlă
imaculat.
am pus punct.

și
învăluit
mii de forme colorate
pe un fundal negru
am invadat spațiul steril
care era tot negru
și au făcut colaps
în negru

în acea secundă
din vertex
a izvorât un vortex
care a catapultat
mii de idei buimăcite
scufundate
apoi
într-un apus funebru.
totul e negru.

Demult uitată

Simt cum mă eliberez de tine, simt cum mă părăsești.
Îți scriu pe chip poeme, pe gene te sărut.
Îmi iau rămas bun, exact cum știu eu mai bine….
Te îmbrățișez și simt cum mă umplu de tine
Dar în același timp te pierd.

Nu-ți voi uita coapsele ce se  ondulau pe podul palmei mele
Simt cum ușor ieși din sufletul meu, mă frâng oarecum de durere…
Nu vărs lacrimi căci tu de-acum faci parte din ele
Și nu vreau să te mai irosesc vreodată…
Iar în fața mea timpul trece, nerespectând legea firii…

Simt cum mă cuprinzi din nou
Și vreau și vreau și…stau și stau
Și tu poți simți exact ca o melodie cum te învălui din nou
Ca un vulcan ieșit din latența-i autoimpusă
Iar tu te minunezi pentru a mia oară
Amintindu-ți cum, într-o zi de vară, pe o bancă sau o scară
Te-am tras lângă mine și a-nceput totul să tresară.

                           Poezie scrisă în colaborare cu Piramidon

Iubire efemeră

Oprește-te te rog să mai alergi prin visele mele. worship-4
Pune stop și-oprește-te în ale mele brațe…..
Oprește această fantasmă și tezește-mă la viață
Cheamă-te singură în fața mea, fără să schițez vreun gest
Căci chipul tău angelic, își are-n viața mea un scop.

Persistă același parfum pe același drum…
Covoare de ceață se aștern în fața mea…
Nu-i pic de speranță vie, eu ce să mai fac cu ea?
O ucid fără remușcare și mai apoi o bocesc….
Iar ultima ei suflare, mă-ndeamnă către sud.

Și-o ploaie în miniatură, mă fac să mă gândesc…
Că din ochii mei cad lacrimi ce se prăpădesc fără vină.
Așa ca încetează să mai alergi prin visele mele….
Oprește-te pentru o secundă, meditează în liniștea eternă.
Lasă-ți sufletul făptași, și culcă-te cu mine pe aceași pernă.
Iubirea mea din vis, iubire efemeră….

Fără măsură

10733968_1625002384383484_3180456758508211694_n

Dă-mi să beau un strop din licoarea fericirii
Nu vezi ce însetată e a mea gură?
Și nu mă opri căci singura măsură a iubirii
Constă în a iubi fără măsură.
Alungă din mine liniștea ucigătoare a firii,
Răscolește-mă precum o viitură
Și nu te opri căci singura măsură a iubirii
Constă în a iubi fără măsură.

tot despre ego

eu sunt zâna aia bună
care-ți zâmbește la fel ca-n penny nickel dime
și-ți arată prin exemple , cu timpul, calea aia care trebuie
și-ți compune un coșmar din același vis de ieri

Din timp în timp mă prind că nu m-am prins
Și, disperat, caut altă speranță dinadins.
Altă zi, un alt vis de atins,
Altă stea, ce până-n zori s-a stins.

și sunt zmeul ăla rău
care vine acasă și-și aruncă avionul de hârtie-n cui
și nu povestește, nu-i zâmbește oricui
dar ție, ca să te înduioșeze, îți zice întâmplări despre trecutul lui
și despre schimbări și despre chess
hoping that would make a case

Mai vreau să scriu ceva,
Sunt sigur că ar mai merge la poezia asta.
Dar mă rătăcesc prin idei la granița dintre cele două Universuri;
Aș rupe și-aș distruge și-aș lăsa-n paragină, să scriu acum cele mai geniale două versuri.

Gesturi imprudente

Scaldă privirile tale în abundența de lacrimi.
Statui  privesc cum totul în jur se năruie…..
Atâtea gesturi imprudente, atâtea vorbe fără rost.
Fără nici un scop, că niciodată nu va mai fii ce-a fost.
Să lăsăm timpul să decidă, dacă a fost bine sau nu,
Că-n atâta nostalgie, numai pricep ce se petrece.

Și peste zeci de după amiezi și zeci de nopți ursuze….
Se mai zărește o speranță, atunci când soarele răsare.
Dar unde să mă duc, și de ce oare?
Pentru viața ce n-am înțeles-o, de ce să plătesc cu sudoare?

Cât să mai fug de tine, cât să mai fug de noi ?
Dar, doar atât îți cer, privirea ta prea dulce,
S-o scald în ape de mare, să strălucească
Ca două mari mărgăritare, găsite în adânc,
Și să lăsăm noi timpul, cu ce este de făcut.

Resemnat

tumblr_msw41vRfud1qgf19bo1_500Resemnat chem întunericul să vină, să pot sta treaz….
Căci ziua este putredă și emană un miros ciudat sub soare.
Iar eu tot bat poteci la pas cu aceleași gânduri de odinioară.
Când străzile sunt pline, mă ascund sub o umbră de tei
Privesc oameni ce trec și ei mă petrec cu ochii…
Alții mă-nțeleg și se opresc în loc și-mi zâmbesc
Alții nu-și dau seama unde sunt și în continuare trec.
Iar eu la sfârșit de zi, chem întunericul să pot sta treaz mai bine…..

Ochii-mi sunt roșii, am atâtea nopți nedormite.
Tot scriu de zori, dar zorii sunt astupați de ploaie
Penița-mi alunecă peste foaia umedă, iar eu scriu degeaba.
Picăturile reci îmi sărută cu patos fiecare vers
Și cad de comun acord să se sinucidă de-atâta dragoste oarbă.

Așa îmi șterg zilele cu buretele
Si raman în urmă urme-ale nimănui
Mă numesc ploaie, vânt, nori și cer, într-un cuvânt natură
Căci natura lucrurilor nu se găsește prin pahare cu cianura zilelor…

Poezie scrisă în colaborare cu ionutbill