Nedreptățit

Sunt doar gânduri defăimate
Îngropate fără popi.
Sunt doar sentimente vi, ce trăiesc fără un trup.
Sunt doar drumuri pietruite, transformate în noroi
Ce se scaldă acum în ele, sentimentele din noi.

Să mă odihnesc în pace, așa îmi spuse Dumnezeu.
Să las candele să ardă să las sufletul deschis
Lumina să mă pătrundă să nu devin iar un păgân.
Că fără pic de sentimente, sufletul îmi e bătrân.

Cât am plâns în drum spre Eden, nu știi femeie decât tu!
Că m-ai lăsat pradă nemuririi și-acum merg pu-n singur drum.
Nici nu voi să știu de tine, cu toate că îmi doresc…..
Dar ești diavol întrupat, de aceea te iubesc.

Zilele tind către sfârșit, nimic nu respectă legea firii.
Sentimentele trăiesc în deznădejdea nemuriri
Tu nu mori odat cu mine, căci tu știi să mai trăiești.
Eu poet nedreptăți de iubire, am uitat cum să fac asta.

Let me down

Oferă-mi acea moarte fără de moarte.
Doamne,Dumnezeule, lasă-mă să-ți dau viața mea.
Nu îmi pune în cale, amintiri ce știi că le iubesc.
Lasă-mă pe calea strâmbă, vreau ca Tu să mă îndrepți.
M-am născut bolnav de moarte, de aceea iubeam durerea….
Acum durerea se lasă, se propagă în sufletul meu ca un cancer.
Doamne, Dumnezeule, lasă-mă să-ți dau viața mea!
Nu te gândii la mine ca la un păgân, lasă-mă pe mine, pe mine să mă răzbun…

Am gânduri ce mă lasă flămând de viață.
Am lacrimi ce mă seacă de speranță
Am rămas cu o viață ce devine palidă la față.
Mi-au dispărut duminicile calde, deșii afară-i vară.
M-am culcat cu speranța, că sufletul o să vrea să moară.
Îmi țin singur doliul, că altcineva nu mă știe….

 

Rămas pustiu, iar funii se innoadă….

Crăci ce se frâng sub talpa mea, se bucură că mor..

Soarele-i ascuns, îi e frică de nemurire,

Dar viața mea devine pe zi ce trece, din comedie….

Actorul principal se mută-n scena de tragedie.

Doamne, Dumnezeule lasă-mă să-ți dau viața mea.

Luminile sunt stinse sau visele?

Te rog femeie, pleacă spre visul tău.
Lasă-mă pe mine, du-te către viitor….
Lasă-n urmă amintiri, le voi culege eu cândva.
Și ți-le voi trimite pachet cu dragostea, sau ce mai e din ea.
Pășeste-n drum, spre luminile orbitoare
Iar pe noi să ne despartă calea ce-a istovitoare.

Să lăsăm vântul să ne-acuze de uitare
Și să lăsăm ploaia să ne spele de speranțe.
Că-ntre noi femeie sau ridicat castele
Iar regii am uitat că suntem chiar noi.
Și-am părăsit regatul înainte de vreme….

Să ne lăsăm de-oparte să uităm că existăm
Ne-am afundat printre mistere și-am uitat că ne iubeam.
Acum n-oi spune că mi-e greu nici tu nu o vei face….
C-am ajuns în situația în care necomplacem…
Dar noi am devenit străini.

Ți-oi spune un adio, printre zâmbete false
Și tu-mi vei spune rămas bun cu lacrimi pe obraji.
Ne-om ascunde fiecare, pe după chipuri aride.
Dar nu ne vom călca pe-orgolii să spunem că ne e greu.

 

Dară uită tu de mine, că eu te mai aștept

Că printre lumini selenare ușor încep să mă definesc.

Te rog doar ca să pleci, și să uităm de noi.

Dar ce-am spus mai devreme, oare care noi?

Mintea-mi e naivă, încă crede-n vise.

Că te văd peste tot,dar luminile sunt stinse.

Sau doar visele?

dialog cu Piramidon

Câteodată simt milă și multă, multă dragoste pentru lumea asta mică;
Sper că mâinile mele șubrede, șovăitoare nu o rup și nu o strică.

Spune-mi modul meu subconștient de a mă răzbuna pe tine conștient
Că, dacă nu îmi ești prieten, îmi ești cel mult indiferent
Și oricât de mare debit, nu ai cum să-mi fii nici afluent.

…închide ochii , copil mic;
Mai e puțin până la asfințit.
Vino de-ți scufundă capul greu prin perne, în sfârșit
Și simte liniștea
Când te minte miriștea
Că ești singurul care n-a îmbătrânit.

Oricum ar fi, o să sfârșesc tot un clișeu
Că trec prin viață și e greu s-alegi: „nice guy” sau derbedeu?
Treci prin mine și m-alergi, omule perete
Că așa îți face viața: te ține pe loc și te umple de regrete.

Nu închide încă ochii, copil mic și detașat,
Distant, distrat, huiduit și acuzat;
Suflul tău nu s-a gătat.

Adio

Rămâi îm urma mea rămâi cu bine.
Nu mă face să mă-ntorc să-ți spun adio.
Rămâi în amintirea mea crudă și necoaptă
Rămâi în gândul meu așa cum nu te-am știut niciodată.
În noapte toate par mai vii dar mor ca altădată.

În noapte strașnic mă rugam, ca timpul să mai steie
Ce-mi mai plăcea să mai adorm, în poala ta femeie.
Iar acum strașnic citesc cuvintele spuse-n adio…
Pe o frunză veștedă de vie, îmi curg lacrimi de adio.

Ești cancer blestemat femeie, de-aceea te iubesc.
Mi-ai luminat întregi hotare și-acum vrei ca să pleci?
Dar vreau doar ca să știi că eu voi aștepta în liniștea serii.
C-am să te veghez mereu, femeie.

În multe amintiri sihastre tu ți-ai făcut loc.
Stau pe o bancă ruginită și-n mine arde un foc.
Și simt că lângă mine stă o depresie morbidă….

 

Și-am scris aceste rânduri într-un semn ca de adio.

Că știu că nu te mai gândești la poetul cu mintea zurlie.

Nu voi decât să-ți fie bine, și-acum rămâi cu bine

Că voi trage după mine un întreg șir de adio.

Timpul a uitat

Am zis să lăsăm timpul să decidă pentru noi
Dar timpul ne-a uitat…..
Și ușor pe mare de toate ne-am îndepărtat.
Gândul meu plutește-n gol iar sufletul tău zbiară.

Astăzi se-mplinesc doișpe după amiezi
Când te așteptam pe bancă și tu treci și nu mă vezi.
Am zis să ne lăsam purtați de sentimente
Dar ale tale au secat….
Au fost destule zile când încercam să dorm
Și-au fost destule nopți când te căutam nebun.

Și recunosc c-am plâns, când scriam spre dimineață
Că au fost multe răsărituri și le priveam îngândurat la față.
Am zis să lăsăm timpul să decidă pentru noi.
Dar timpul ne-a uitat…
Și noi ușor pe mare chiar de noi ne-am îndepărtat.

Julietă

Am tot trecut adesea prin fața casei tale reci.
Mă priveai de la balcon și mă blestemai plângând..
Julietă te rog să cobori să-mi aprinzi flacara din suflet..
Lasă-mă să te privesc, cât e-n lună și în stele.
Vreau să vin la tine, cu multe amintiri frumoase…..
Scrise-n coală cu sânge și cu lacrimi.
Că vreau să urc la tine, cu trupul meu neînsemnat, Julietă.
Lasă-mi colțurile de mâni să-ți mângâie fața caldă și duioasă.|
Lasă-mă să-ți cât, că mă îmbolnăvesc când nu ești la fereastră.

Multe nopți trecură și fereastra îți stă-nchisă.
N-ai mai ieși pe-afară, Julietă dragă.
Am îndurat ploi de vise și gânduri deșarte…
Te-am lăsat să-mi cazi printre degete
Ca mai apoi să te prin în brațe
Dar tu de la balcon ,nu îmi mai dădeai speranțe.
Mi-am luat foile în spate și-am plecat cu poezia mea.
Că tu nu erai demnă, nu erai demnă de ea

Pe pietre colțuroase mi-am lăsat amprenta.
Cu tălpile mele sângerând, am plecat mai departe.
Pe lângă mine ai să treci, nu ai să mă recunoști.
Mi-am mascat iubirea subt zeci de mii de stele
Că doar ele au ramas și gândurile mele, Julietă.
Că tu ai rămas la balcon și eu sub clar de lună.