Dorul iubirii


Mi-am lăsat într-un final conștiința să adoarmă.
M-ai apoi m-am așezat pe prag și am început să plâng.
Priveam totul în jur și totul se năruia în ochii mei.
Mă uitam la mine în oglindă și mă tot întrebam unde am fost.
Strângeam din pumni și dădeam drumul la vise pe ape.
În lumina lunii selenare, toate păreau frumoase într-un mod aparte.
Dar visul meu cu tine, s-a dus în adâncuri s-a dus precum un plumb.
În conștiința mea nu există valori, că-s doar un suflet șters.
Ard într-o necontenită speranță! Nu vreau să realizez că mor !
Că peste tot în jurul meu, persistă un miros apăsător de tămâie.
De ce printre morminte, stau urmele pașilor mei?
Nici n-am realizat unde mă duc, căci conștiința mea dormea….

Ai să primești scrisoarea mea? Iubire neînsemnată….
Te-am impregnat în sufletul meu, și vei rămâne tapițată.
Iartă-mă, ți-o mai spun încă odată.
Că n-am fost omul cu răbdare, că n-am avut vorba mai dulce.
Dar te păstrez în sufletul, oriunde anii mă vor duce.
Ăsta-i clișeu de setimente, căci conștiința-mi doarme.
Că-ntr-un final să realizez,  că moartea n-are moravuri.
Râdea-i odată și-mi spuneai – Că-s un poet neintegrat
Te-am privit atunci în ochi și de atunci am început să tac.
Ți-am scris seară de seară, dar tu m-ai dat uitării.
N-ai vrut să mă mai vezi, n-ai mai venit în lunca văii…
Și-ntr-un final cântam pe drum precum Coșbuc, dansam printre iubire….
Și fredonam în gând, urmele pașilor mei, rătăciți prin cimitire
Dar îți voi lăsa în poartă, cartea mea intitulată dorul iubirii….
Scrisă atunci, când conștiința mea dormea.

Anunțuri

Da-i tare:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s