treziiiirea!


Eu:
Se duce uşor, se duce ca pe ape…
Mai trece-un dor, un gând din cele ce vor fi uitate.
Şi, ca într-un film ce începe şi se termină cu acelaşi cadru
Eu încă îmi ling rănile, după care-ncep să latru:

Uite scara, cu treptele ei seci, de vară
Unde te-am sărutat dintâi şi rău nu mi-a părut.
Uite băncile, viţa de vie de afară;
Mii de fascicule: se combin-, apoi se rup.

La aceleaşi scări pe care-am stat noi prima oară
– pe care le-am umplut în gând cu lacrimi: lacrimi de vară –
Mă regăsesc, şi-amintirea mă-mpresoară;
Mii de fascicule: lumina nu e aceeaşi de odinioară.

Şi acuma tot acolo stăm
Pe-aceleaşi scări, ne sărutăm,
Pe-aceleaşi bănci, în acelaşi vechi parc;
Iubirea noastră: vaporul, şi nu vreau să debarc.

Celălalt eu:
Ia, zi, clovn mic, ursuz şi cu mustaţă,
Când te-ai trezit era cumva dimineaţă?

Anunțuri

Da-i tare:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s