Doliu sufletesc


Am rămas într-o cameră ciudată, unde amintirile zâmbesc.
Mă trezesc în miez de noapte și zeci de voci îmi tot șoptesc.
E univerul ce conspiră împotriva mea sau poate e doar karma?
Nu-nțeleg de-unde atâta jale nu înțeleg de ce sunt trist
Că tot mor pe zi ce trece și sufletul îmi stă să plece.
Ziua trece, nu așteaptă să o văd și eu la față
Mă trezesc în plină noapte, înconjurat de mii de vise.
Te-am zărit doar într-o poză și de-atunci nu pot să dorm
Erai tu marea iubire ce acum nu o mai am.
Rând pe rând tot scriu pe foaie, mă dezintegrez precum praful.
Simt mirosul funerar, simt mirost apăsător de plumb.
Ai plecat ca un cortegiu din viața mea, încet și în urma ta ai lăsat tristețe.
Am căzut de ceva vreme în patima gândurilor…
Totul în jurul meu e negru de parcă toate țin un doliu apăsat.
Lacrimi îmi stau în ochi și în gât îmi stau noduri…
Nu găsesc cuvinte să îți spun, că de când ai plecat
Eu tot aștept în fiecare zi să mor.

Anunțuri

Da-i tare:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s