melancolic, de seară

serata-al-porto-b8bc980d-cdab-4049-b871-888b11c44e40

Am venit la serată, mami, dar să nu mă spui!
Am venit, slăbiciunea se-arată, e funny dacă trist nu-i…
Am un ochi ce percepe înţelepciunea oricui,
Am un linx molatec de toarce, se-ntoarce şi profită de-un cui.

Am o tonă de acareturi în tindă dar nu mă-ntind
La vorba lungă legat de ce deţin sau pretind.
Am un pic de sclipici pe şireturi de aseară din club
Dar refuz să discut despre stele, visuri, comori; nu le leg că repede se rup.

Un şarpe şopteşte şarmant lucruri deşarte
Încercând să dea un scop comun acestor catrene,
Dar eu, obosit, închid ochii să mă trezească departe
Unde nu există minciună, ură, laşitate, probleme.

Rotus călătorul II

Rotus călător prin propriul univers.11087443_843022795770175_1309920321_n
Călăuzit de sentimente, tind către infinit.
Dar merg precum un orb prin tainele vietății…
Rotus călător mă mai numeam cândva.
Trec prin gândul tău și prin privire
M-ai văzut astăzi ai să mă vezi și mâine.
Sunt doar eu, Rotus, un om de rând
Îmi tot car crucea-n spate, dar nu știu până când.
Sunt Rotus, anonimul din mulțime
Ce mă tot privești dar nu ști de-mi este rău sau bine.
Cândva și eu iubeam, dar iubirea-mi rămâne sihastră.
Prin amintiri de taină, pășesc tot mai greoi
Mă apropii tot mai tare, de ce numeam odată….noi.
Eu nu distrug frumosul, ce de mult este trecut
Te păstrez în amintire și tot Rotus sunt.
M-am întors spre tine, îngenuchiat de cruce, îmi plângeam de milă.
Eram îmbrăcat în negru și fața-mi era tristă
Mă apropiam încet, părea că timpul mă așteaptă
Te-am atins cu drag și ți-am luat fața în palme
Și atunci ți-am spus că Edenul nu m-așteaptă și să rămâi cu bine
Că de astăzi Rotus, iese din mulțime.

Tabla iubirii

Trec anii şi nu mă aşteaptă
S-au tot jucat cu mine şi-ntr-un final mă lasă.
Nu mi-au căutat privirea nici nu au vrut să ştie cine-s eu prea bine
Am fost pionul de pe tabla de şah.
sah1Bun sa apăr regina şi regele de-ocară.
M-au fentat prea bine şi m-au împânzit nebunii
Forţat să mă predau acum îmi reneg viaţa
Un om al nimănui, ce amară-i dimineaţa.
Doar în culori cărămizii privesc acum trecutul
Căci toată culoarea din jur acuma îşi dă duhul
Nu-i singura sătulă, mi-e pulsul tot mai slab
Inima-mi cedează, ce viaţă de pion de şah…

Nebunii ăştia de oameni mă sapă să mă-ngroape
Toţi zic că merit că am prea multe păcate
Alunec pe pătrăţele încărcat într-o roabă
Uneori parcă sunt marfă de contrabandă
Mă zbat ca un pion ce-şi apără regina
Când ea fuge de colo colo ca balerina
Herghelii conduse de ture din casteluri
Comandate de regine malefice din ceruri
Mă asaltează cu mişcări suspecte de karate
Dar vin alţi pioni să mă ajute din spate
Aud caii cum nechează, descriu L-uri pe tablă
Şi sar să muşte totul în calea nergu albă
Iar eu rămân pion fără vreun beneficiu
Căci ultimul meu pas va fi un ultim sacrificiu…

Poezie scrisă în colaborare cu ionutbill

treziiiirea!

Eu:
Se duce uşor, se duce ca pe ape…
Mai trece-un dor, un gând din cele ce vor fi uitate.
Şi, ca într-un film ce începe şi se termină cu acelaşi cadru
Eu încă îmi ling rănile, după care-ncep să latru:

Uite scara, cu treptele ei seci, de vară
Unde te-am sărutat dintâi şi rău nu mi-a părut.
Uite băncile, viţa de vie de afară;
Mii de fascicule: se combin-, apoi se rup.

La aceleaşi scări pe care-am stat noi prima oară
– pe care le-am umplut în gând cu lacrimi: lacrimi de vară –
Mă regăsesc, şi-amintirea mă-mpresoară;
Mii de fascicule: lumina nu e aceeaşi de odinioară.

Şi acuma tot acolo stăm
Pe-aceleaşi scări, ne sărutăm,
Pe-aceleaşi bănci, în acelaşi vechi parc;
Iubirea noastră: vaporul, şi nu vreau să debarc.

Celălalt eu:
Ia, zi, clovn mic, ursuz şi cu mustaţă,
Când te-ai trezit era cumva dimineaţă?

Demență

Afară începea să ningă
Dormeam pe o saltea de spini.
Mă îngheoldea durerea difuză din suflet.
Când am pus geană pe geană
Afară a început potopul.
Nu distingeam pământul de cer.
Toate erau albe, ce sentiment stingher.
Printre pomii de alamă, vântul șuiera.
Începuse furtuna, unde e casa mea?
Multiple epitete, par că îmi vin în minte.
Printre lumini selenare, moartea mă învinge.
Afară e furtună, iar eu sunt rătăcit.
Să fie asta viața mea sau este doar un vis?
Condeiul încă scrie, scriu pe omătul alb
Afară începea să ningă
Dormeam pe o saltea de spini….
Mâinile-mi erau rigide, fața ta era prea caldă
Iubirea mea din lunca văii
M-ai chemat pe la apus, să-mi spui când am să mor.
Poet și om de rând și pentru toți un anonim.
Sunt propriul dramaturg, regizor și un ultim iubitor de viață.
Sunt amalgamul sorții, nici ea nu ma dorit
Dar asta pentru mine n-a fost viața ci doar un vis.

mă feresc

Noaptea
Când – da, da! – luminile se-aprind
Eu merg pe stradă
Şi – fii atent!! – cum îmi defilează neuronii
Fix ca la paradă.

Doi fac sex
Pe o banchetă într-o maşină.
Miraj;
Ai rămas un decupaj
Din peisaj.

Mai merg puţin şi doi se ţin de mână;
Mi-am aruncat biletul într-o urnă:
Sper să fie cel câştigător…
Fug de sentimente. Ieri, azi, poate mâine…fug de zor.

Mă plimb aşa, şi – ca să vezi! – explozie în inimă
Şi în retină.
În faţa mea pe-un piedestal de marmură caldă
Un sentiment atât de cald de parcă a ieşit acum din cadă.
E iubirea, nebuna de ea…
Fac prima la stânga, mă feresc de ea.

O nouă zi

O nouă zi ce îmi pune crezul la-ncercare.
Orizontul ăsta gri, a rămas fără culoare.
Într-un vuiet de vânt aud chemarea sorții.
Privesc nestinghert oameni ce pretind că mă cunosc.
Privirea lor caută să-mi țintuiască retina
Dar este ascunsă bine sub glugă.
Nu sunt doar pierdut în mine ci sunt pierdut și-n timp
Privesc de ore bune o poartă, dar n-am curajul s-o deschid.
Amintirile-mi dau năvală-n minte, dar nu vreau să ezit.
Că de zile bune, de o depresie mă simt lipit.
Stau prins de-o balustradă și mai privesc și-n gol.
Mă năpădește plânsul că nici nu pot să mor.