Poema care a venit


Poema care a venit ,nu m-a găsit acasă.

Eram departe părăsit,scriind tristețea într-o carte.

Poema care a venit, nu m-a găsit acasă.

Printre copacii albi și negri, unii înveliți de nea iar alții dezveliți

Priveam cum vine apăsător apusul.

Și-n negura nopții tăcut rostesc cuvinte.

Poema care a venit, nu m-a găsit acasă.

Printre meleaguri rătăcesc,de nu mai știu de mine.

Mâna asta tremurândă,sângerează fără milă.

Pătez ce-mi iese-n cale, covor alb de-omăt

Încerc să nu mă rătăcesc, da simt că numai pot.

Privirea se încețoșează și visele-mi iau foc.

Trecutul ăsta somnoros de mine se tot sprijină.

Dar poema mea frumoasă.nu m-a găsit acasă.

Mi-e așa de dor, să o privesc la față

Fruntea să-i sărut și la piept să o simt o noapte.

Și mai apoi vreau să o părăsesc în șoapte.

Că ea va știi că am murit, din clipa în care

Cerul s-a înnegrit și stelele sau stins.

Reclame

Da-i tare:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.