Infinitul definit


Privesc tăcutAlone-41

Cu inima beată…

De iubirea seacă dintre noi.

Și natura pare tristă, și cade-n ploi.

Timp amăgitor,persistă ca o boală

Tăcută și stingheră, e mierla de afară.

Dar iubirea nu renaște, precum un foc de vară

Și căzut în nebunie, scriu de parcă-s o stafie.

Mâinile-mi murdare de cerneală și cenușă

Scriu cu lacrimi în pirvire, numele-mi pe cruce.

Un cărbune ce-amăgește o tămâie,

Pare că m-aruncă-n fum de moarte…

Și pășesc tot mai tăcut, către o altă carte.

Ce nu-i scrisă de mine, ci sunt doar un personaj.

Cum îmi redactez durerea, și pentru mine-i un miraj.

Ce pare nesfârșit, printre atâtea broboane de nisip

Și toate par că-s infinite, dar nu și pentru timp.

Reclame

Da-i tare:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.