Amurgul pângărit


O singură viață, o singură poezie0

O singură cărare o singură câmpie.

Și privesc cu nostalgie, cum ploaia se propagă din amurg

Și  își lasă picăturile amare să zacă în pământ

Stau stanele de piatră și-ascultă poveștile din vânt

Ce-s purtate mai departe de un suflet sfânt.

Prin aburi de tămâie, amețesc morbid…

Îmi odihnesc puțin privirea și pe lacrimi mă întind.

Plutind în lumea viselor de viață mă desprind.

Și stau sicrie goale în amurg, m-așteaptă ca să plecLonely-Man-Silhouette

Că-n viața mea păgână nu mai sunt poet.

Cu sunete de clopot la pas eu mă întrec

Îmi îmbie suflet de zâmbete înainte  ca să zac.

Într-un stihar mai rupt să mă arunci în groapă.

Să nu mă privești, că nu ți-am fost drag.

Pe degete îmi stau trecuturi,închegate-n sânge

Lacrimile-mi sunt amare dar știu că-s de prisos

Un om ce zace-n groapă nu va mai fii ce-a fost.

Anunțuri

Da-i tare:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s