Se tot ducea


A trecut și o priveam, cum pasul ei…electric-insomnia

Îi dispare printre pomi, ocolind cărarea..

Așa tăcută și stingheră,precum era și marea

Sfioasă sta tăcută lângă mine,fără a spune un cuvânt

Îi înțeleg profund durerea, că eu zac tot mai adânc

O liniște de sanatoriu,pare că-i cuprinse starea

Îngenuchiată tot plângea, aprinzându-mi calea…

Păru-i prins în coadă,cum doar mie îmi plăcea

Tremurândă-i este mâna când îmi liniștește fruntea.

Și timpul tot nu înțelege, natura parcă nu știa

Dar iubirea mea frumoasă,știa,că eu nu voi mai ajunge

Într-un loc  al nostru, sub un tei bătrân,

Unde acuma sunt numai frunze și o liniște de morgă

Într-un loc ferit de frunze, mă pusă-i a plânge

Că-mi stă crucea-n vânt de-o vreme

Și mormântu-mi este sec.

Reclame

11 gânduri despre “Se tot ducea

  1. Hmm, ai început cu rimă și ai terminat fără (nu e o greșeală dar), sună un pic ciudat. Dar până la urmă contează trăirile din spatele literelor. Spor pe mai departe!

    Apreciază

Da-i tare:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s