Mă vezi urât

Stă cerul înstelat , ascuns pe după norireaching-out

Și tu vrei să pleci acasă, când vremea-mi  dă fiori

Călcând pe stropi de vise,privesc cu nostalgie ușile închise.

Ce-au ruginit de-atâta vreme de când nu sau deschis.

Că trupu-mi zace-n groapă și sufletu-mi e trist

Și tristă-i dimineața când la mine tu nu vi.

De ce te-ascunzi  iubirea mea, de ce nu vi ?

Păgâna mea privire te tot caută de zori și tot măsoară zorii

Și tu n-apari și pare că e un făcut dar tot aștept sub glie.

Și fără tine știu că nu exista, și am încetat să fac și asta

Dau din aripi și zbor din loc în loc, părăsesc mai trist trupul.

Te caut cât mă ține duhul, căutându-te tot pământul.

Dar tu te-ascunzi de mine,mă vezi mai urât ca niciodată

Că sunt desculț și zac în groapă,tu-mi dai dragostea într-o parte.

Și nu te judec, nici pică eu nu-ți port, că inima iți bate și-a mea a stat.

Dar știu că-ntr-un final de zi străpunsă de tristeșe,de mine-ți va fi dor.

Pasaj din subteran

tumblr_n88vfqMdOK1t0bgeeo1_500Atât de trist răsună-n noapte, un clopot ce nu este prins,
Răsună tare tare si din ce în ce mai trist.
Un vânt îl mişcă tot mai lent, îl leagănă precum un prunc
Sunetu-i aşa de lin şi-mi pare că-i aproape 7 în amurg
Dar eu plecat de multa vreme, as vrea să stau să îl ascult
Să-i simt miscarea mai aproape, să-l simt tot mai profund
Că sunetu-i îndoliat şi eu astept oftând…
Şi mă întristează gândul, că el cântă tot mai trist,
Că eu sunt mort de multă vreme şi el tot nu s-a prins.

umblu desculţ pe sub pavajul împietrit de feţe cunoscute
căci trec prin purgatoriu ca Dante prin infern
nu ştiu de ce mi-e cald, de ce mi-e rău, de ce atâtea stări profunde
nu îmi mai simt picioarele, nici capul, inima-mi bate-n lemn.
Departe de hazardul lumii contemporane
M-am vindecat de cancer prin faptul c-am murit!
Nu neg o clipă haosul ce îl zăresc prin nişte geamuri termopane
Moartea mi-a pus coroană după ce viaţa m-a chinuit.

Poezie scrisă în colaborare cu Laurenţiu Bică

capitala

e intersecția de marți seara
când cobori la magazin să-ți faci plinul la țigări.

Bucureștiul e esența,
neesențială,
a țării noastre
și-i plină de impurități.

e un zâmbet
indus conștient de mușchii zigomatici
produs la scară largă.

e un minut,o glumă proastă-n miez de noapte.
poate e doar o secundă,
un vis ce nu mai e.

e tu, ce-ai fost și nu o să mai fii;
e eu.

e un zâmbet fals în miez de noapte, neesențial,
produs la scară largă, ca țigările;
e secunda care a trecut.

Amurgul pângărit

O singură viață, o singură poezie0

O singură cărare o singură câmpie.

Și privesc cu nostalgie, cum ploaia se propagă din amurg

Și  își lasă picăturile amare să zacă în pământ

Stau stanele de piatră și-ascultă poveștile din vânt

Ce-s purtate mai departe de un suflet sfânt.

Prin aburi de tămâie, amețesc morbid…

Îmi odihnesc puțin privirea și pe lacrimi mă întind.

Plutind în lumea viselor de viață mă desprind.

Și stau sicrie goale în amurg, m-așteaptă ca să plecLonely-Man-Silhouette

Că-n viața mea păgână nu mai sunt poet.

Cu sunete de clopot la pas eu mă întrec

Îmi îmbie suflet de zâmbete înainte  ca să zac.

Într-un stihar mai rupt să mă arunci în groapă.

Să nu mă privești, că nu ți-am fost drag.

Pe degete îmi stau trecuturi,închegate-n sânge

Lacrimile-mi sunt amare dar știu că-s de prisos

Un om ce zace-n groapă nu va mai fii ce-a fost.

Sentințe

Scriu versuri pe sicriu și-l învelesc în aplauze

Îi dau foc și-l las să ardă, căci din cenușă renasc10592888_718893644851099_1531292685242220910_n

De undeva de sus zăresc și sensul pentru care tot merg

În colțuri de oglinzi văd consensul pentru care mă zbat

Oare care-i al meu, să nu greșesc cumva universul.

Și-n lacrimi de perlă, luciu-și găsește rapid locul

Undeva în sufletul meu deja începe potopul

Tre să-l pun la adăpost să nu cumva să îi vină sorocul

Că-i alb pe dinafară dar tăciune pe dinăuntru

Prin fum de tămâine parcă intr-un în transă

Și rafalele de vânt mă tot îndrumă acasă, dar care?

Că nici glasu-i nu e clar și nici mâna lină.

Și groapa mociurlită,cu vorbe calde mă alină

Că-n visul unei nopți pecetluiam pe suflet sentințe

Pe obraji îmi curg lacrimi și-n juru-mi plâng ființe

Lasându-mă ușor pe spate,pun capăt la sentințe

Condamnat să mor,așa au vrut și Sfințiii.

Se tot ducea

A trecut și o priveam, cum pasul ei…electric-insomnia

Îi dispare printre pomi, ocolind cărarea..

Așa tăcută și stingheră,precum era și marea

Sfioasă sta tăcută lângă mine,fără a spune un cuvânt

Îi înțeleg profund durerea, că eu zac tot mai adânc

O liniște de sanatoriu,pare că-i cuprinse starea

Îngenuchiată tot plângea, aprinzându-mi calea…

Păru-i prins în coadă,cum doar mie îmi plăcea

Tremurândă-i este mâna când îmi liniștește fruntea.

Și timpul tot nu înțelege, natura parcă nu știa

Dar iubirea mea frumoasă,știa,că eu nu voi mai ajunge

Într-un loc  al nostru, sub un tei bătrân,

Unde acuma sunt numai frunze și o liniște de morgă

Într-un loc ferit de frunze, mă pusă-i a plânge

Că-mi stă crucea-n vânt de-o vreme

Și mormântu-mi este sec.

sunt un om trist

sunt un om tristsunt un om trist
pentru că mi-am băut minţile
sunt un om trist
mi-am pierdut ambiţiile
sunt un om trist
sătul de agonie
sunt un om trist
ce a trăit cu o speranţă pustie
sunt un om trist
întins pe o bandă de casetă
sunt un om trist
dat peste cap de-o mulinetă
sunt un om trist
ce a dezonorat respectul
sunt un om trist
ce nu îşi foloseşte intelectul
sunt un om trist
când spui „NU!” sau găseşti scuze
sunt un om trist
sau mort, sub un covor de frunze
sunt un om trist
întemniţat de vremea de afară
sunt un om trist
de toamna dinăuntru ce nu vrea să dispară
sunt un om trist
am nevoie de răbdare
sunt un om trist
ce şi-a pierdut propria cale
sunt un om trist
sub o umbrelă găurită
sunt un om trist
cu o perucă ascuţită
sunt un om trist
tranchilizat de propriile vicii
sunt un om trist
un om de gheaţă, ca îngheţata la Amicii
sunt un om trist
un avion ce zboară noaptea
sunt un om trist
viaţă, tu redactează-mi cartea!
sunt un om trist
vreau o poveste spusă de mama
sunt un om trist
adorm uitându-mi drama…
sunt un om trist
când încerc să iubesc femeile
sunt un om trist
pentru că ele-mi reneagă sentimentele şi ideile
sunt un om trist
care s-a prăbuşit pe zimţii societăţii
sunt un om trist
plecat definitiv pe aripa divinităţii
sunt un om trist
cu o doză de singurătate
sunt un om trist
cu tine mă îmbăt în fiecare noapte…