Nehotărât


Să îți scriu acum sau poate mai târziu?

Că poate acuma dormi dar eu continui să-ți scriu.

C-a trecut ceva vreme,de când eu zac în acest sicriu

A trecut ceva vreme , de când nici nu te mai știu

Că n-ai venit la mine așa cum ai pretins

Și dorul meu tomnatic acuma te-a cuprins.

Nu am somn nici foame dar mi-aș dorii să-mi fie sete…

Lacrimile-ți amare să ți-le beau înspre dimineață

Când te privesc pe geam și ești palidă la față

Că mă privești dar parcă-ți e capul vraiște,

Te gândești la mine și parcă ai vrea să fie totul altfel

A trecut o dimineață apoi au urmat vre-o zece

În care mă visai și-mi spuneai că am sufletul mai rece.

Dar cum să fie cald, când te privesc cu patos.

C-am vrut să vin la tine și-am cauzat un haos,

Că drumul a fost lung dar pasul meu prea scurt

Și-am poposit fără să știu,că am să rămân în sicriu.

Reclame

12 gânduri despre “Nehotărât

      1. Am citit. Dar e bine să remediezi greșelile. Nu o mai lua ca pe un atac la persoană. Am vrut să te ajut prin semnalarea unei erori. Cu toții avem erori de la tastatură. Dar le remediem. Greșeala e o greșeală și trebuie remediată pentru a scrie corect în limba română.

        Apreciază

      2. Sincer? Am citit si eu pe blogul tau posturile tale, nu ti-am atras atentia pentru acel abuz de ” pt” care inlocuieste ” pentru” De ce nu ti-am zis nimic? Pentru ca nu imi sta in caracter sa fac asta. Nu am apucat sa recitesc postul meu pentru a corecta ce am gresit. Nu o iau ca pe un atac la persoana. Doar ca sunt satul de oameni care imi citesc posturile doar pentru a corecta. Da stiu gresesc asta e. Sa corectez stiu si eu cu google in fata.

        Apreciază

      3. Nu te corectez, scumpule, cu Google în față. Iar eu „pt” îl folosesc DOAR în comentarii, uneori, când scriu repede. Iar „pt” nu este o greșeală. Este o prescurtare folosită chiar și în DEX =)). Este o prescurtare admisă de lingvistici. Eu ți-am atras atenția că ai o eroare de tastatură. N-am spus că ai greșit tu. Iar eu, scumpule, accept corectările. Pentru că așa mă dezvolt. Corectez. Învăț.
        Eu nu-ți citesc postările pentru a te corecta.Ci pentru că am vrut să mă delectez.
        Încetează în mama ei de treabă să te mai consideri o victimă. Nu ești. Așa că, te rog, nu victimiza.
        Ți-am atras atenția asupra greșelii pentru că oamenii când citesc și când nu cunosc omul și nu știu dacă e o simplă eroare sau chiar nu a știut, îl fac agramat. Iar alții, care chiar au dubii de cum se scriu cuvinte, or să creadă poate că „de când” se scrie, în funcție de context, când despărțit când legat.
        Și dacă știi să corectezi cu Google în față, atunci publică-ți articolele corectate :D.
        În plus, de când te știu eu pe tine, tu nu accepți niciodată să ți se spună când ai greșit ceva din punct de vedere al scrierii. De când te citesc eu pe tine nu vrei să-ți îndrepți greșelile. EI bine, dragul meu, dacă scrii și mai ai și greșeli, acceptă când oamenii ți-o spun și remediază. Și mulțumește în plus, nu o lua ca pe un atac.
        Eu, când am început să scriu pe blog, scriam prost. Și aveam multe greșeli. Dar i-am ascultat pe toți cei din jurul meu și am învățat. M-am perfecționat. Nu mai fac greșelile alea. Și-mi îndrept fiecare greșeală în parte.

        Apreciază

      4. Nu te mai adresa cu „scumpule” nu imi cunosti pretul. De cand ma stii tu pe mine ? Mi-ai citit cateva posturi si ma cunosti? Nu voi accepta niciodata sa fiu corectat de cineva care doar asta stie sa faca cand citeste un post de al meu. Nu ma intereseaza de ce folosesti tu „pt „ca e in dex sau unde satana e el scris. Nu este scris in limba romana , ca daca era scris trebuia invatat si in scoli .Nu m-am victimizat niciodata, nu o voi face acum sa fi sigura de asta. Eu nu scriu ca voi , si zic ca voi si ma refer la restul bloggerilor. Nu scriu despre ice bucket si alte aberatii, nu scriu ca voi cand nu am ce face sau chestii de genu’. Imi place sa scriu seara cand linistea este in largul ei. Bine acum nu stau sa iti spun tie starile mele cand scriu. Scriu poezii triste pentru ca asa pot exprima sentimentele mele, daca poeziile mele sunt triste nu inseamna ca defiecare data eu ma vait de ceva. Nu ma va interesa niciodata corectarile cuiva care se crede mai presus de mine doar pentru ca sta in fata calculatorului, citeste si apoi .. hopa aici e greseala. Stai linistita ca greseli au mai fost in post-ul asta dar am corectat. Se vede google… da ma rog. Nu stau sa scriu un comentariu pentru un om care intelege doar ce vrea. Vezi ca am greseli si in acest comentariu.O zi buna

        Apreciază

      5. 1. „pt.” e corect. Învață înainte să spui prostii.
        2. Nu scriu pentru că n-am ce face. Scriu pentru că iubesc să fac asta. La fel ca tine, îmi exprim diferite stări.
        3. Ți-am spus de atâtea ori că-mi place tot ceea ce transmiți prin poezii. Dar ori ai probleme de percepție și nu pricepi asta, ori chiar nu știu ce să zic. Deci ÎMI PLAC STĂRILE PE CARE LE REDAI PRIN VERSURI. Poate acum pricepi.
        4. Nu te citesc ca să te corectez. Citesc că-mi place.
        5. Dacă ai fi mai cultivat ai înțelege că nu conceptul ICE BUCKET CHALLENGE este o prostie, ci oamenii care i-au deteriorat sensul și l-au luat în derâdere și l-au considerat o modalitate de a face like-uri și alte aberații d-astea. Ei sunt proști, nu conceptul.
        6. Îți mai spun o dată că ceea ce transmiți prin poezie îmi place. Și dacă tot transmiți ceva, e păcat să ai greșeli absurde, care până la urmă poate nici nu le-ai făcut tu pentru că nu ai știut, ci pentru că ți-au scăpat.
        7. Ai înțeles că-mi place cum scrii și nu citesc ca să te corectez?

        Apreciază

      6. Ice bucket challenge tot o prostie ramane, indiferent de ce zic altii. Imi sustin ideea , este o MARE PROSTIE ! NU POTI SA SIMTI O BOALA PE CARE NU O AI ! Imi torn in cap cata apa cu gheata vrei sa vezi ca nu schitez nici o durere, nimic. De ce? Pentru ca stiu sa-mi stapanesc corpul care nu este bolnav de o asemenea boala, nu tip , nu sar in sus sau alte chestii. Ma rog… fie cum zici tu in toate cele 7 puncte scrise. Inca o chestie, ce am zis mai sus , nu imi plac oamenii care se cred mai presus de mine, nu imi spune mie sa fiu mai cultivat sau alte aberatii. Ice bucket o prostie inca odata.

        Apreciază

      7. Nu mă cred mai presus ca tine. N-am de ce. Ți-am spus doar să studiezi mai mult ca să îți dai seama că „pt.” e o formă corectă de prescurtare.
        Toarnă-ți apă în cap, rece, cu gheață. E vorba de mușchi. Receptorii tăi pentru rece sunt stimulați mult prea tare și provoacă senzația de durere în mai puțin de o secundă de la aplicarea stimulului și se transmite durerea în mușchi și în tot corpul, similar bolii (e fiziologie= modalitatea de funcționare a corpului uman).

        Apreciază

  1. Nu va mai certati, ati innebunit? Ce e cu orgoliile astea, cel mai destept trebuia sa cedeze. Calmati-va! Laure daca ai gresit accepta acest fapt. Daca multi iti reproseaza asta, remediaza problemele gramaticale din posturi. Punct

    Apreciază

Da-i tare:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.