Dincolo de funerar

Și totul pare funerar, și totul pare mortuar…10518632_10152536233802935_5988737274522256921_n

Merg ușor pe un trotuar și tot în jur e funerar.

Și privesc afară în tăcere, ascuns pe după plopi.

Tăcut să nu mă vadă seara, cum visul nopții îl privesc.

În jur persistă un trist amor,un amor tăcut de toamnă…

Plecați sunt plopii ce-i tăcuți, că nu-s priviți de-o doamnă.

Se-aude-n cet din când în când,un zgomot prin tăcere.

Ce vibrează-n funerar un murmur de plăcere.

Haide să ne simțim împărați,printre atâtea schelete de frați.

Și-ntunericul persistă, de parcă-i o ființă, ce-i place a sta de vorbă…

Cu greu și el dispare în negrul funerar de vise.

Și-ți sunt așa de-aprinse,lacrimile tale iubito ce plângi pe înfundate

Să nu te-audă luna…că nici ea nu înțelege, că nici moartea n-ar să ne deslege.

Că iubirea este viața de dincolo  de mormintele funerare.

Între două lumi

574613_410759655624934_233143566_n

Să ne gândim la noi,într-un gând mai funerar.

Să deschid aceste graniți ale lumii,și dincolo să plec.

Fără pic de teamă și pe tine să te chem.

În voaluri de mireasă, spre mine să plutești zâmbind,

Să nu existe-n astă lume, nici durere și nici suspin.

Îți pun în palmă acest tărâm, și eu aici am să rămân.

Și-așa de negru și închis, mi-se pare ce am zis.

Că viața mea de om poet, se scutură acum încet.

Și-n poala ta eu tot cuget și-afară plouă tot mai lent.

În mintea mea valurile lovesc de zori, se revarsă-n ochii mei

Ca un pescar pierdut în larg îmi doresc să mai văd lumea de la țărm iar.

Să ne gândim la noi, într-un gând mai funerar.

Să lăsăm de-o parte gânduri ce la gură nu au fermuar,

În poeziile mele să-mi arunc orice pic de conștiintă rămasă.

Că mă gândesc cu dor și jale că tot în jur ar să moară[…]

 

 

După atâtea bocete

10689834_590843034353156_3814347374629580839_n

După atâtea bocete în pumni,

Dansăm acum morbid în dansurile păcii

În aroma toamnei ce vine, printre gutui te văd.

Ești ceața dimeneții ce o aud plângând

Pășesc spre tine arzând,la valsuri te invit,

Tu fata cea frumoasă, de mijloc să te prind

Iar pleoapa ta cea grea, pe față să o simt.

Și parcă aud în mine,cum valsul cântă funerar.

Și-și lasă greu amprenta peste condeiul uscat.

Și cum alunecă mâna mea,peste-ți șoldul gol,

Și vârfu-ți degetelor ușor pe-ale mele le ating,

Aș vrea să-ți năvălesc în suflet și să ard mocnind.

După atâtea bocete în pumni,

Dansăm acum morbid în dansurile păcii,

Lasă-mi ochii astupați să nu văd dansul sorții.

Ce mă ademenește într-un tango orbește.

Lasa toată viața-n voia tăcerii,

Dansez acum sihastru sub un cer albastru înstelat.

Poezie și război

Dragă mamă și-al meu tată

Scumpă-mi soră, dragă frate

A trecut atâta vreme, de când zac departe.

Printre mii de gloanțe eu mă tot gândesc.

Dacă vouă vă e bine, când eu corpuri le țintesc.

Cu atâta jale-n suflet ordine servesc…

Că omenii ce-i am în față sigur pe mine mă doresc

Și-mi pun o dorință ce-i îngânată de o rugă…

Să ajung cu bine acasă la draga mea promisă.

Că și acuma-n ochi lacrima-i persistă.

Și-am o bucat de suflet ce-mi stă pe-o foaie.

Că-s atâtea rele-n jur,că am și-n cap o droaie

Și atâtea arme-n jur ce parcă tipă-n disperare

Aș vrea să gust fructele din pomii verzi.

Dar sunt atâtea gloanțe, mai multe ca merele din livezi.

Și atâta sânge-n jur de parcă-i un izvor colorat.

Și mă gândesc cu teamă la fiecare glonț plecat

Din arma mea, ce pare că și ea sa săturat.

Și-s trupuri ce se rostogolesc pe jos

Mă gândesc cu teamă mamă, oare astea-s de folos?

Și vei citii această foaie cu zâmbete și drag pe față

Și te vei gândii că voi venii cu bine acasă.

Nu-ți voi năruii privirea, dar vreau doar ca să știi.

Că astă seară-ți vine acas un puști în patru scânduri.

Fata din livadă

Printre livezi, vezi aceași fată cu ochii verzi

Pe vârfuri de brazi vezi aceleași gene ce acoperă ochii verzi

Că n-ai să vezi așa frumoasă decât printre livezi

Când se-nfructă din merele ce-s zemoase și dulci

Precum e mierea sau dulce precum iubirea ce ți-o port

Lasă-ți tu frumoasă fată sufletul prin aceste livezi

Tu să-mi porți de grijă când n-ai să mă mai vezi

Că-s hoinar de-o viață și-oi dispărea printre locurile uitate

Dar am să te port în minte și-am să-te-nchid în suflet

Că el ar să plece fredonând în gând un vers mai rece

Că dincolo de brazi n-ai să mă mai vezi

Printre miile de pietre lacrimile am să îmi așez

Ca să îți dai tu seama fată, că ești iubirea mea cu ochii verzi

Ce aștept în fiecare seară să vi să mă mai vezi

Măcar în trecere să-mi spui că nu sunt al nimănui,

Că am tot pământul și că am tot ce-mi doresc….

Dar nu te am pe tine și de-asta hoinăresc…

Că tu-mi plângi lângă cruce și eu tragic putrezesc.

Domnu’ Pricopie, cel mai prost ministru din curtea școlii

imagesCA4C0DUKRemus Pricopie e cel mai prost ministru din curtea școlii. Da! L-a dat și ieri la știri. Cică, conform spuselor prezentatorului, Remus pulică frânaru’ declara că ar fi încântat să audă ca la anul elevii care nu vor fi în stare să ia bacalaureatul să se înghesuiască să se înscrie la facultățile la care pot intra fără el. Declarație a ministrului educatiei! Pe scurt, descurajarea unui puștan de clasa a 12-a să se mai chinuie să ia bacalaureatul când poate trece în următoarea treaptă din învățământ fără el.

Mai mult, respectivul domn, ministru de altfel, îl ataca pe domnul Klaus Iohannis pe motiv că vrea sa încerce distrugerea învățământului romanesc prin manipularea elevilor în scopul obținerii beneficiilor electorale. Nu știu cât de adevărata este o asemenea informație (dat fiind faptul că suntem în plină campanie electorală în desfășurare și se mănâncă căcat în orice colț al internetului, fiecare despre fiecare), însă domnu Remus cu mentalitatea lui asupra învățământului românesc nu are voie sa afirme astfel de lucruri și poate și bazaconii.alegeri

Din acele 1% cunoștințe pe care le dețin pe aceasta ramură, aceste chestii mi se par oarecum anormale. Campania va fi o toaletă publică unde omul va împroșca cu știți voi ce, se va înjosi pentru bani și își va vinde demnitatea din nepăsare. Întrebarea e, eu, cetățean român și revoltat de toate acestea, de ce să particip la manifestări și busculade dintr-astea, de ce să mă scol sâmbătă dimineața în ziua mea de odihnă și să mă duc să votez? Părinții mei și nu numai, oameni din toată Romania sperau la ceva mai bun (speranța de viață, traiul de zi cu zi, infrastructura, comerț etc) de la Iliescu din ’92 încoace, dar pană acum a fost din ce în ce mai rău.

Nehotărât

Să îți scriu acum sau poate mai târziu?

Că poate acuma dormi dar eu continui să-ți scriu.

C-a trecut ceva vreme,de când eu zac în acest sicriu

A trecut ceva vreme , de când nici nu te mai știu

Că n-ai venit la mine așa cum ai pretins

Și dorul meu tomnatic acuma te-a cuprins.

Nu am somn nici foame dar mi-aș dorii să-mi fie sete…

Lacrimile-ți amare să ți-le beau înspre dimineață

Când te privesc pe geam și ești palidă la față

Că mă privești dar parcă-ți e capul vraiște,

Te gândești la mine și parcă ai vrea să fie totul altfel

A trecut o dimineață apoi au urmat vre-o zece

În care mă visai și-mi spuneai că am sufletul mai rece.

Dar cum să fie cald, când te privesc cu patos.

C-am vrut să vin la tine și-am cauzat un haos,

Că drumul a fost lung dar pasul meu prea scurt

Și-am poposit fără să știu,că am să rămân în sicriu.