Stop ice bucket challenge

Noul trend la modă pe internet a devenit bine cunoscutul ice bucket challenge. Voi chiar nu realizați că toată mascarada asta este făcută pentru bani și nu pentru altceva? Sincer eu nu cred că banii vor fii folosiți pentru tratarea bolii sau ce satană vor aștia să facă. Nu susțin campania asta idioată. De ce? Simplu nu sunt de acord de a manipula un om cu o simplă rugăminte. Da acum o să ziceți că da.. că dacă îți zice să donezi, donai. Nu , nu donam, de ce aș dona pentru ceva ce oricum nu are leac? Care singurul remediu este moartea. Irosiți apă fără nici un folos și sunt țări din lumea a treia care nu au acces la apă. Hai să donăm frate că mi-am pus apă-n cap în câteva secunde făcând o prezentare de un minut, două,trei,patru. Plus că nu toată lumea donează, nu toată lumea folosește apă! Unii bere, alții șampanie… e dracie ce să mai mă … Știu că voi atrage foarte multe critici la acest post, dar de ce să tac din gură ?  Sincer am fost cu toată lumea de ce să nu fiu și acuma? Dacă și campania asta era sinceră donam și eu și nu suma medie care este acum de zece euro. Dacă îți torni o găleată cu apă cu gheață , apă cu gheață repet, nu șampanie sau bere, vin cică simți ceea ce simt și oamenii bolnavi de ALS. Îmi pare rău pentru ei nu zic nu, e îngrozitor să suferi de o boală care nu are remediu. Dar de ce nu se fac lucruri asemănătoare pentru oamenii bolnavi de cancer, leucemie? De ce? Pentru că durerea acestor oameni nu poate fii spusă în cuvinte, nu poate fii trăită printr-o simulare a bolii. Câți dintre voi au simțit durerea cancerului, care simți că îți macină fiecare părticică din corp într-un timp rapit. Câți dintre voi ați văzut un bolnav de leucemie care înepe să vomite sânge, hemoragia lui să fie atât de mare încât îi curge sânge și de sub unghii, din urechi. Vă zic eu nu mulți, nu doresc trăiri dastea nimănui. Dar înainte să faci ceva cu apa aceea mai bine gândește de două ori. Sunt țări unde oamenii mor de sete și foame și nu se mai fac campanii pentru strângere de fonduri.

Timpul și boala

Astăzi deja simt că durerea îmi ia mințile, deja mă simt ca o pasăre cu aripi sănătoase dar care nu știe să zboare. De atâta timp, cancerul ăsta macină fiecare părticică din mine. E atât de târziu și eu stau în pat și scriu aceste rânduri. Au trecut zile și mai apoi luni și eu nu conștientizam gravitatea situație, rămăsesm optimis,până când și la trei pași făcuți plămânii mei parcă se scuturau de rugină și-mi înfundau căile respiratorii. Credeam că e gripă sau din cauză la curent ceva… Mă trezesc într-un pat și lumini albe-mi străpungeau ochii. Leșinasem dar cauza nu o știam, am aflat-o la trei ore după, când un medic vine și-mi spune că să nu mă sperii că voi fii bine ,doar trebuie să fac analiezele și multe teste pentru că un plămân de al meu este bolnav și că trebuie tratat. Am înțeles că era vorba de cancer, și cu glasul tremurând l-am întrebat gradul lui de avansare și mi-a răspuns că destul de mare.  Nu am vrut să accept adevărul și m-am comportat normal dar mă simțeam prizonier în propriul meu trup, durerea sufletească era imensă. Am refuzat să renunț la sport și-am continuat așa, toată chestia asta ma ținut o săptămână ca după aceea corpul meu să înceapă și el o lupă, o luptă interioară care lăsa urme la exterior tot mai adânci. Chimioterapia devenise o parte din viața mea, în fiecare joi și vineri eu eram acolo, pe scaunul unde o asistentă venea îmi zâmbea și îmi spunea că va trece, până când într-o zi am întrebat-o cât timp mai am dar vroieam să fie sinceră. Din privirea ei parcă mi-a spus că nu mult și mai apoi să îmi spună că e o chestiune de timp până când voi simți propriul corp o povară. Mi-a spus că părul îmi va cădea treptat. La o săptămână mă trezisem mult prea devreme, ridicându-mă din pat văd ceva negru .. mă uit mai atent  era păr deja începuse să cadă. Nu am suportat chinul ăsta, am pus mâna pe mașina de tuns singur. Toți au rămas șocați dar eu deja eram traumatizat. Au urmat luni întregi de dureri și-am ales să ies din viețile tuturor, mila lor față de mine mă facea mult mai neputincios, seara durerile erau insuportabile și refuzam să urlu de durere pentru a nu o trezii pe mama. Lângă pat aveam o bucată mare de mobilă și cu mâna stângă,strângeam până când durerea trecea.  Am devenit exact ce îmi era frică, un om viu dar care murea pe zi ce trece. Plămânii au devenit niște bucăți de piatră îi simt în mine cu hârâie defiecare dată când respir. Îmi e dor de gustul aerului să îl simt cum îmi trece prin nări iar apoi în plămâni, dar am uitat pietrele nu respiră. Să mai scriu .. deja ar fi o dramă, știu că am greșeli gramaticale nu stau să corectez pentru că nu o să pot.

actul 22: scena 1

Copilăria:
Crescut-am în praf și contuzii
Printre nuiele,
Floricele
Și o droaie de confuzii.

 

Poezia:
O ambulanță de perfuzii
Fumuri,
Dar – Doamne! – mult mai multe scrumuri
Azi vodcă, poimâine: infuzii.

 

Tu:
Mârșav, jegos, incult.
Da, tu, prietene!
Nu zi „nu te ascult”;
M-ai dus dus de nas prea mult,
Mi-ai făcut rigizi pomeții,
Ai denigrat în fel și chip poeții,
M-ai trecut prin facultatea vieții
Și m-ai făcut:
Un canibal plângând
Care, cândva plăpând
Acum flămând.

 

trist de dulce

mă gândesc cu patimă la noi
în fiecare zi mai mult.
miercuri sunt zâmbete în foi
iar joi
mă iau și plâng
și-s frânt

deci, pătimim cu patimă în pat
și suntem frânți,
și suntem doi;
când pătimesc necazuri și nevoi
se poate doar să mă asculți?

Dezorientat în vise

 

electric-insomnia

Mi-ai ucis somnul de parcă nici nu a existat

Mi-ai lăsat viața asta de parcă-s dezorientat

Că nu văd orizonturi, chiar de le am în față

Nu mai înțeleg nimica, chiar de totul este clar

M-am ucis involuntar și acum parcă regret

Că nu ți-am spus că ești frumoasă precum un epitet

Că ești atât de mare și prin valuri mă cuprinzi

Că tu ești marea ce-a albastră ce în minte ne pătrunzi

Nimeni nu-i ca tine și ochii ne inunzi cu lacrimi

Și cui îi pasă că astăzi dorul ma cuprins

Că luna e departe și stelele sau stins.

Că nebun fiind o lume am umblat și tot nu te-am găsit

Iubirea mea frumoasă, de ce tocmai tu te-ai stins ?

Dar parcă tot mai tare dorul mai cuprins

De când de-atâta vreme eu nu te-am atins….

Și stau întins cu sufletul privesc spre stele

Și știu că și eu cândva voi fii una dintre ele .

Planurile vremii

dark-angel-21114Parcă şi vremea mă opreşte-n diferite locuri

Nu-mi dau voie picăturile mari ,aripile să-mi flutur

Să mă ridic acolo unde-i vremea descrisă pe hârtie

Să uit de omul ce pare desprins dintr-o comedie

Că am atâtea gânduri mai multe decât picături ce zac pe funduri de ape.

 

Şi văd lumea prin ochii ei cărunţi de rele

Că am atâtea să îi spun , dar sunt oprit de vreme

Căci doar cu gândul sufletul îi simt aproape

Că eu am plecat şi ea încă doarme.

Şi nu ştie că eu acuma mă pregătesc să zbor

Că nu ştiu o alte cale să o anunţ că mor…

Decât să se trezească-n seară cu sufuletul mai gol.

 

Şi ochii ei plini de lacrimi ce îi scutură-n tăcere

Buzele-i sunt ca un pământ uscat fără flori

Frumoasa mea,lasă-mă iertare să îmi cer

Cu aripile-mi deschise văd lumea altfel

Şi ştiu că tu vei plânge şi eu tot am că să plec.

Şi nu există altă cale, chiar de sunt poet.

Neştiutor

28ums1e

Nu ştiu cum să spun sau poate nu am idee

Că am mintea încătuşată şi totul pare şters

Vino te rog la mine şi scapa-mă de tot

Ucide-mi sufletul fără remuşcare,că pentru mine,

Tu rămâi cea mai frumoasă floare cea mai frumoasă stea

Te rog acum scapă-mă de mine,eliberează-mi inima şi steaua

Că nu găsesc o stare şi nu aud chemarea dar o simt aşa aproape

Şi te chem aproape,mai aproape de cât n-ai fost niciodată

Sufletul să-mi simţi în palme de parcă-i o iluzie divină

Să las lumea asta goală,dar totuşi e atât de plină

Versurile-mi sunt schrijelite-n lemn pentru o eternitate.

Îmi voi lăsa totul scris într-o singură carte, în zeci de file

Şi pe fiecare să zacă culoarea dintr-o mină

Că am sufletul morbid ce caută lumină.