Salva cu otravă


tristinploaieZăpada ce se desprindea de pe acoperişurile blocurilor şi de pe burlanele caselor în mii şi mii de picături minuscule, dădea impresia unei ploi tropicale reci, anoste, care nu mai contenea să se oprească.

Prin geamul închis al încăperii, puternicul huruit al motoarelor de camioane se încăpăţâna să-mi înfunde urechile cu un zgomot asurzitor. Tot acel gaz toxic ce îl emanau se topea mai tare şi mai tare cu fiecare metru ce urca înspre inima văzduhului, de parcă lumea avea cancer, iar Pământul încerca să lupte cu aceasta boală mizeră.

Mi-am ridicat privirea spre cer, dornic de o distanţare de tot ce-mi era aproape. Nu voiam să am senzaţia că am trăit până atunci într-un borcan de sticlă, şi în fiecare dimineaţă, să văd prin geamul gros, înrămat în plastic, lumea, în toată nebunia ei.

Reclame

Da-i tare:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.