Poezie în Eden


Încet luminile difuze încep ca să se spargă1654561_621765057895951_1568862349_n

În cioburi de lumini,îmi văd chipul mutilat

Şi-atunci când mă întind în pat,vocile încep

Să-mi vorbească,să nu-mi dea pace.

Că lângă frumoasa mea,de lume nu-mi pasă

Să mai scriu un vers,la margine de masă

Şi să-nghit în sec,băutura ce o am în ceaşcă

Şi să mă gândesc la viaţă,ca la o frumoasă crăiasă

Dar viaţa-mi este demonul intern,ce mă face să disper

Că-mi dă de înţeles,că voi pieri într-un infern

Şi poeziile mele se vor pierde în Eden şi se vor face scrum

Şi voi merge pe drum,cu o vioară şi urâlând de nebun

C-am fost un poet în viaţă,dar acuma totu-i scrum

Că poezia mea mi-a fost propriul stăpân

Când toţi mă renegau,ea îmi zicea că-s bun.

Reclame

11 gânduri despre “Poezie în Eden

  1. Băi, ce să zic, scrii frumos, de asta zic că ar fi păcat să nu mai pun mâna pe un dicţionar de ortografie din când în când (#parerea mea, sper să nu te supere comentariul) !

    Apreciază

Da-i tare:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.