Soarele din noapte

Când stelele sunt prea sus,cerul parcă-i gol1553001_609026582503132_1732863944_n

Nu găseşti pe el,nici un zâmbet nici un dor

Când cerul înnorat îşi cerne lacrimile fin

Transcriu fiecare lacrimă căzută,ca pe un semn divin

Şi soarele stă în stângă,iubirea-mi este-n dreaptă

Îmi îndrept privirea,şi înţeleg ce este viaţa

Că va veni şi ziua,când nu voi mai prinde dimineaţa

Şi-mi vor lipsii pereţii,ce-i ţineam feriţi de lume

Şi-mi vor lipsii şi foile,ce se ataşau de mine

Când pixurile seci urlau,şi gânduri negre mă năvăleau

Doar soarele nopţii mă mai lumina.

Toate se pierd

Şi se scruge totul,precum o apă chioară73375_319708184798224_1365589772_n

Se aruncă-n jos, şi apoi dispare

Unde v-aţi dus toţi,unde a-ţi plecat?

Că de atâta vreme,eu nu mai am fraţi

Simt că toti sunte-ţi plecaţi,dar unde eu nu ştiu.

 

Se scruge totul,precum nisipul în clepsidră

Şi din ce în ce,viaţa-mi este mai perfidă

Mai aridă-mi este calea,mai adâncă e cărarea

Când stelele-s prea sus,nu se mai zăreşte zarea

Când culorile-s prea vi,se trezeşte şi pierzarea.

 

Se scurge totul,precum visele din seară

Sunt doar amintiri,ce se vor înfige în ceară

Când totul capătă o culoare,când cerul se iveşte

Toate amintirile-s fire de praf,ce nu se şterg

 

Se scurg toate,precum o amintire

Şi le pierd pe toate ce le-aveam din copilărie

Că nisipul din clepsidră,nu-mi e favorabil mie

Câmpul îmi este strada,plină de lumină.

Piesa

tumblr_myks164zYf1s44trpo1_500o haită de lupi stă de pază la stână
eu ies din mulțime și-ncerc să-ți zic „Bună”
tu nu bagi de seamă, și mergi după turmă
traversez purgatoriul, dar nu-ți dau de urmă…
în spate departe, eu mă lupt c-o umbră!
tu vino aproape, te rog, mai aproape
că-mi stă gândul la tine noapte de noapte
încă nu doare, și încă e bine
și știu că îți pasă, o simt în turbine
mi-ai rupt temelia, și dac-aș face o casă
o piesă ar lipsi, o piesă gingașă
Dar viața-mi repetă „deja-i deja vu!”
Și piesa lipsă sigur ești tu!

De când ai plecat…

Când tu îmi eşti plecată,sufletu-mi e trist65616_10200353932530463_67431776_n

Când tu nu-mi eşti aproape,inima-mi mi-am stins

Când luminile-s plăpânde,divinitatea-i tristă

Şi nu mă lasă nici măcar,lumina să o zăresc

Nici măcar un soare,pe cer nu mai găsesc

Că de când pământul,încet s-a întunecat

Şi pe scoarţa aridă,uşor tu mi-ai plecat…

Când tu nu-mi eşti aproape,eu mi-te clădesc

Şi trupu-mi e noroiul,ce nu-l împrăştii peste tot

Să nu mânjesc alţi oameni,cu-al meu nenoroc

Şi-o sfoară înfiptă-n ceară,începe să lumineze o cale

Că tu iubire ai plecat,şi totul în jurul meu s-a terminat

Când mortile de vânt,îmi disipec sufletul în văzduh

Toate astea par că sau dus,sau poate doar au apus.

Peste rânduri

Şi scriu acum,când durerea e prea mare1533691_609026589169798_104304130_n

Când tâmplele-mi zvâgnesc,şi mintea-i disperată

Şi sângele-mi fierbe,de parcă-i pus pe foc

Şi mă frământă gândul,c-am rămas fără noroc

Că pixu-mi scrie singur,şi foaia nu-i la loc

Şi e doar o lumânare,ce-mi luminează ochii,

Dar fără de folos,că întunericul e viaţa

Chiar dacă-i temerea din tâi,în faţa omului

Şi zi-mi tu mie acum poezie,de ce mă laşi să mor?

De ce nu-ţi mai sunt de folos,de ce acuma scriu ?

Că vine tipul încet,el se lasă aşteptat

Şi mă va luat pe nepregătite,şi mă va arunca din pat

Şi mintea-mi joacă feste,şi mintea tot mă minte

Că locu-mi nu-i aici,ci printre foi aruncate-n cărţi.

Te adaug

tumblr_mybsnsB4Ss1rub0hvo1_500Vindeam mentă fermecată la piticii din pădure
Marfă de contrabandă. Îmi dădeau la schimb alune
Eu voiam să cumpăr frunze, ca să-mi fac pipa să cânte
Mă pierdeam în cerculețe, când vedeam doar linii frânte
Ce greșeală, ce prostie, nu mai calc pe-acest tărâm
N-am nevoie de iluzii, tu-mi ești singurul stăpân
N-apelez la plante negre, nici la sticle de doi litri
Mi-ai ieșit din atmosferă, și nu vrei la loc să intri.

Artistul captiv

Artistul însă este viaţa,poezia-i e speranţa1604646_10200647144140030_2013491064_n

Artistul este om,dar însă caută eternitatea

Tot caută într-una,ce nu i-a dat divinitatea

Că l-a călăuzit uşor,arătându-i uşa,şi-apoi moartea..

Artistul este un om mut,artistul este un om profund

Ce nu se lasă înnecat,în propriile-i lacrimi pe acest pământ

Artistul este o poveste,artistule este însăşi cartea

Lanţuri ce-l tot leagă,îl fac să devină crud

Că nu-l mai lasă lumea,să mai iasă de la fund

Când el îşi astupă groapa,alţii îl înjură-n gând

Când afară e lumină,preferă să se numească orb

Că-i totul efemer,când totul se ascunde sub beton

Şi omul este însă,un întreg lanţ încins pe jar

Ce mă sugrumă când încerc să mă odihnesc

Că prin toată noaptea,eu într-una hoinăresc

Că-s artistul care,de lume mă feresc

Sunt artistul care,de moarte mă tem nespus de mult

Dar totuşi de ea într-un final,am să mă lovesc.