Obişnuiam să cred


Mă simt de parcă trăiesc de secole întregi1533179_609027752503015_1687049568_n

Dar ştiu că tu nu ai să mă înţelegi

Te rog cu funii mari ca să mă legi,şi să-mi zâmbeşti

Leagă-mi ochii fără să înţelegi ce se întâmplă

Îndrumă-mă către mare,du-mă aproape de mal.

Recită-mi o poezie,recită-mi acasă în pustiu..

Să simt că-n mijlocul mării,mă simt unde aş vrea să fiu

Să simt cum apa-mi indundă mintea,să simt cum apa,

Mă hrăneşte cu ce-a mai dulce otravă,să simt cum,

Mă îmbrăţişează cu valurile ei mari şi reci….

Să mă priveşti de pe mal, cum mă simt fericit,în largul meu..

Că-i nevoie mare de mine,aici în pustiu,aici toţi mă ştiu de-o viaţă

Chiar de eu am trăit într-un anonimat morbid,am trăit fără să ştiu.

Reclame

Da-i tare:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.