Marinarul de pe vas


E furtună mare-n larg și corabia asta veche moare1465027_592659037473220_1621344917_n

Scârțâie la colțuri, catargu-i geme de durere…

Pupa-i afundată-n apă, dar încă mai plutește

Își croiește drum, pe marea ce-o umbrește cu valuri

Și plutește-n delir, când se desprinde de maluri

Se adâncește-n chin, precum cerneala îmbibată-n file

Și simte singură ce-nseamnă, să treacă timpul

De când marinarul ei s-a îngropat prin ape când era furtună

Și așa iubita mea, să fugim departe de mare

Să ne pierdem în deșert, printre animale

Uitând cine suntem, să știm cine vom fi de-acum

Să știu c-ai mai văzut apusul, măcar odată lângă mine

Și-ți scriu acuma, cu ochii plini de lacrimi și gâtul înnodat

Că sunt unul dintre,marinarii de pe vas.

Reclame

Da-i tare:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.